31 martie 2016

Amnesia.


Saw the demonstration
On remembrance day
Lest we forget the lesson
Enshrined in funeral clay
History is never written
By those who've lost
The defeated must bear witness to
Our collective memory loss

With every generation comes
Another memory lapse
See the demonstrations of
Failing to learn from our past
We live in the dream time
Nothing seems to last
Can you really plan a future
When you no longer have a past

Memories fall from the trees
Amnesia
Memories like autumn leaves

If we are subject to
Empirical minds
I wonder what lies beyond
Our memory's confines
If memory is the true
Sum of who we are
May your children know the truth
And shine like the brightest star

Memory, help me see
Amnesia
Memory, set me free

All my love and all my kisses
Sweet Mnemosyne
All my love and all my kisses
Sweet Mnemosyne
Sweet Mnemosyne

28 martie 2016

Unicul adevăr!



Cam de cand ne stim , noi, oamenii, ne'am scos ochii unii altora.
Ba am si fost creativi cand vine vorba de aceasta nobila preocupare!
Nefericita asta de umanitate s'a scremut in toata istoria ei sa gaseasca o cale, un liant, care sa faca pace si ordine intre indivizi.
Asa au aparut religiile, asa au aparut filosofiile, din care au derivat diferite ideologii, dogme, reguli, ma rog, oranduiri sociale, sisteme, toate facand parte dintr'un experiment social, intins pe secole, gandit de niste nebuni care si'au imaginat ca pot constrange fiinta umana la ordinea gandita de ei.
Practic, reteta e simpla:  se ia principiul puterii, se adauga putina filosofie, putin misticism, uneori mai mult, se construieste un aparat, care va asigura punerea in practica a ideilor, si se obliga masele sa se supuna.
Cea mai de succes reteta a ramas cea in care au putut convinge omul ca este liber in cusca gandita de ei, pt ca astfel nu opune rezistenta.
Asa au rasarit toti colosii cu picioare de lut, ganditi de OM.  Si asa s'au si prabusit, cum au aparut.

Insa niciuna dintre aceste edificii n'au putut da plenitudine fiintei omenesti, si nici functionalitate intregului.

Iar omul, constient sau nu, a simtit ca nu acesta este ADEVARUL.
Adevarul este altul.  Nu aceste sisteme.
Pe acest drum am mai fost deja, si stim unde se termina....
Mai ramane o intoarcere la simplitate, in locul in care incepi sa urci cu adevarat muntele inspre propria implinire, inspre cea mai inalta treapta la care poate ajunge vreodata fiinta umana:  iubirea.
Nu orice animal....zoon politikon...se poate apropia de acel munte, ci doar aceia care au inteles, si s'au curatat de orice gand omenesc, ca ar putea construi vreodata un alt edificiu care sa lege umanitatea...
Singurul lucru care ne va salva de animalul din noi, de pervesitatea imprimata de politica, religii, sau orice lucru nenatural, de caderea noastra in gol ca specie, e dragostea.
Uitati de sisteme! De politici, de religii si de toate regulile lor tampite! Sunt toate un gunoi.
Singura care il elibereaza pe om, este dragostea. 
Dragostea n'are legi si reguli. Nu constrange, nu obliga.  Nu poate fi inghesuita intr'un sistem.
E ca si cum i'ai ciopli un chip....si ai cobora'o la nivelul tau.
Ori te maturizezi, ca s'o poti intelege, bucura de ea si pune in practica, ridica la nivelul ei, ori n'ai ce cauta in prezenta ei.
Dragostea e pt cei liberi.


26 martie 2016

There is no God!




Haideti ca va mai sacai cu niste intrebari, altminteri legitime.
Le pun in numele celor care nu stiu sa si le puna, ca sa dau glas framantarilor pe care poate le au. Sper sa le aiba! 
La capitolul intrebari existentiale puse de unul de... 26 de ani , sa zicem, si rostite prin gura unuia de 42, exista o suita de intrebari. 
Sa zicem ca ne nastem aici, pe planeta asta. 

Ni se imprima, va dati seama ca fara sa vrei sau alegi, un intreg cortegiu de imbecilitati, mostenite de la mama cultura, care fiind fecunda, a nascut o gramada de idei colective, unanim acceptate INCONSTIENT, si care pt tine, reprezinta dumnezeul, binele si raul tau, mama si chiar tatal tau spiritual, incarnate in niste simboluri de care, daca esti zdravan la cap, nu stii daca sa razi sau sa plangi. 
Privesti la tot spectacolul lumii, cu bune si rele, si te minunezi de tot ceea ce vezi.  Daca vezi.
E, in tot acest context binecuvantat, te intrebi ca omul normal: bey, dar unde mi'e dumnezeul ala bun, carele le stie el pe toate, carele ma iubeste, si nu ca maimutoii astia, nu mai conteaza de ce culoare sau creanga sociala? Si constati ca: nu'i! 

Chiuleste deci de la apel, cu toate ca tu faci apel la el. 
Tu il  vrei, insa vointa ta, conditionata cultural, nu'l poate fabrica in realul real... ca doara n'o fi nebun sa te fi parasit! 
" De ce lama sabactani m'ai lasat deci intre astia, inainte de'a ma fi prins, Doamne, ce si cum" ?  -  iti zici.
Cred ca pana aici suna realist!
Nimic patologic, poate " realitatea prezentei lui binefacatoare ", nu doar in viata ta, si aici nu ma refer la recuzita unui sugar, ci la chestii de'alea serioase!
Constati ca gura ti'e plina de dumnezeu, doar ca mintea ... ma rog, ca la criminalistica, probatoriul iti da in cap.
Singura dovada a existentei lui e o lege. Ca pt retardati! 

In fapt, legea aia divina, te incrimineaza ca infractor, fara sa fii macar! - decat in cazuri particulare, actioneaza ca o zabala, te conditioneaza, te inrobeste, te depersonalizeaza, si cand te'a facut praf, esti sclavul ei. Tu, care nu erai asa. 
Adica s'o spunem pe sleau: singura dovada a divinitatii e o lege omeneasca, care actioneaza arbitrar, discrimininator si totalitar.
Deci: nu dintr'o pozitie superioara, nu dintr'o aroganta, nici macar ca vreun moft excentric, va provoc: spuneti'mi cu argumente ca dumnezeu exista, si nu'i doar o fantezie colectiva.