27 septembrie 2015

Cum ne vedem zeii și cum ne văd ei pe noi.



   Relația omului cu divinitatea a fost mereu un motiv de dispută atât pentru om și divinitatea sa, cât și pentru oameni între ei.
Până într-o zi când apăru Jung și zise niște minuni despre subconștientul colectiv, imagini arhetipale și imago Dei. De atunci disputele se poartă pe alte planuri.
Cartea lui Edward F. Edinger, Ego și Arhetip. Individuarea și funcția religioasă a spiritului (Editura Nemira), analizează tocmai relația omului cu imago Dei, acea imagine interioară a divinității (totuși, nu același lucru cu zâna cretinei din Fifty Shades of Grey) și modul în care aceasta se construiește atât în conștiința personală, cât și în conștiința colectivă, prin prezența religiilor.
În acest sens, autorul ia ca reper principal religiile mozaică și creștină pentru că sunt cele mai larg răspândite și, vrem nu vrem, au creat mare parte din imaginarul colectiv în care ne scăldăm de câteva mii de ani.
Deși inițial m-a deranjat limitarea la aceste două religii ca exponente (relativ) universale, adevărul e că restul religiilor sunt mai izolate și o raportare la ele ar fi accesibilă unui număr restrâns de oameni. Ca să nu mai zic că inclusiv domnul Jung și-a construit teoriile pornind de la imaginarul creștin.
Acestora le adaugă însă Edinger și aspecte din mitologia greco-romană, care au supraviețuit și s-au transmis, în formă mai mult sau mai puțin mascată, în lumea creștină.

Subiectul cărții lui Edward Edinger este despre cum se construiește imaginea divinității și cum individul își definește relația cu aceasta, atât din punct de vedere al relației individului cu Sine, dar și din punct de vedere al relației individului cu ceilalți și imaginarul colectiv.
Inițial m-am amăgit crezând că este o căutare a lui Dumnezeu sau o definire a acestuia drept Sinele nostru (aceasta din urmă chiar m-a furat mult timp, iar pe mulți încă îi mai fură în cărțile lui Allan Watts), dar de fapt este o discuție despre noi în raport cu imago Dei care există parțial apriori, parțial construită colectiv.
De multe ori m-am întrebat și m-am analizat pe mine, citind această carte, de prea puține ori l-am analizat pe Dumnezeu. Astfel, dacă aș căuta o definire simplistă a cărții, ar fi că este o căutare și definire a Sinelui, a individului, pornind de la imaginile arhetipale care-l însoțesc și pe care și le însușește. Cum spune și titlul, cartea vorbește despre funcția religioasă a psihicului și rolul acesteia în procesul de individuare.
Volumul de față urmărește întreaga evoluție a individului și momentele în care acesta relaționează cu imaginile arhetipale pentru a se defini sau redefini.
Alcătuită din trei părți, din capitole și subcapitole structurate elementar, Ego și Arhetip urmărește călătoria omului în procesul de construire a unui ego din mai multe puncte de vedere, fie pornind de la etapele psihologice de dezvoltare a omului din copilărie până la maturitate, fie pornind de la nevoile acestuia și căutarea soluțiilor.
Cum spuneam și mai sus, am savurat cartea mai mult punându-mi întrebări despre mine, gândindu-mă la acte și gesturi ale mele, revizitând mitologia greco-romană și imaginarul iudeo-creștin și analizând întregul pachet pe care l-au format. Nu pot să spun că m-a schimbat în vreun fel, dar mi-a dat prilejul să analizez și să mă raportez la mine, cum altfel nici n-aș fi făcut-o. Deși aparent este greu de urmărit și propune cunoștințe la care nu toți avem acces, aceasta este doar o iluzie, pentru că odată intrat în ritmul scriiturii și al expunerii autorului, ești captivat de-a dreptul.
Nu în ultimul rând, trebuie să amintesc că Ego și Arhetip a inaugurat colecția „Philemon” a editurii Nemira, care propune o nouă abordare a psihologiei, în spirit interdisciplinar și intercultural, inspirată de percepția lui Carl Jung asupra domeniului.
Personal, consider necesară această abordare pentru că majoritatea cărților de psihologie sunt de-a dreptul imposibile, cel puțin pentru cei din afara domeniului.
Odată cu volumul discutat mai sus, mi-am dat seama că psihologia este un domeniu eminamente uman, plin de legături, sinapse și construcții simbolice, și nu un domeniu plin de etichete și grăbit să categorisească fiecare individ în căsuțe și variabile.

SURSA: