27 ianuarie 2015

De ce sunt antireligios!

De ce am sa pastrez specificul paginii mele ca fiind unul ANTIRELIGIOS?

Pai sa va explic:
M'am nascut intr'o familie ultrareligioasa, cu un bunic preot, e'adevarat, un erudit, si o alta extrema neoprotestenta, la fel de fanatica precum este perceput in lumea buna orice incercare de a fanatiza normalitatea.

Am fost educat putin mai ales decat sclavii dogmelor, cu mici insertii de realitate.
Nici normele sociale nu mi'au fost straine, pana sa le constientizez mult mai tarziu ca fiind niste dictatori nemilosi.
 
Scoala nu mi'a placut, si nu din cauza ca n'as fi iubit informatia, ci mai ales din cauza metodelor despotice de predare/asimilare specifice unui regim totalitar al anilor dictaturii comuniste.
Asta nu inseamna ca n'am asimilat instinctiv peste dorinta de a nu'mi fi anihilata personalitatea si cunostinte care mi'ar fi putut fi folositoare intr'o lume condusa de acefali aparent bipezi, cu pretentii de spirituali.

Ca orice fiinta, am trecut prin perioade de cautari, incercand sa sistematizez informatii, dandu'le sens. O munca obositoare care se hraneste cu ani de viata.
Ani, care, cred, nu i'am pierdut degeaba.

Am inteles ca un construct logic nu poate fi impins in afara realitatii, intrucat tot ceea ce afla in afara ei reprezinta un festin pt pradatorii de suflete, fiinte specializate pe designul de gandire, si pe muschii altora.
Am inteles ca oamenii sunt cultivati. Ca mintea lor este un camp de sacrificii. Ale lor. Si ca religia este piata in care se vand suflete in numele unor idei fixe, surogati de stiinta, pseudo la orice nivel.
Am inteles ca omul se pleaca in fata NECUNOSCUTULUI, caruia i'a atribuit, de frica, diverse personalitati sau personificari , unele mai scindate decat altele. L'au facut in nestiinta lor chiar Dumnezeu.
Un spectru in fata caruia ingenunchiaza toti: oameni mici si mari, invatati sau mai putin, curajosi sau lasi. Si in fata caruia, devin din ucenici, slugi, prin mana lunga a religiei.
O imagine psihica deformata a umanitatii incapabile de cunoastere onesta, un cadavru aflat in stare avansata de descompunere a pornirii insinctive a omului, care nu se stie bucura, chiar uimi si umili in fata imensitatii unui Univers pe care inca nu'l intelege, in ciuda pretentiilor lui arogante.

Nu cred in OMUL care stie totul. Nici in religia sau institutia care vine cu raspunsuri complete. Asa ceva nu poate exista.
Nu in fata infinitului.
E prea aroganta pretentia!
Nu cred in dumnezei, nu cred in dogme si norme, nu cred in raspunsurile unei umanitati pe cale sa'si sape propria'si groapa, ruiandu'si semenul si mediul.

Cred in intrebari. Cred intr'o perpetua curiozitate.
Cred in raspunsuri dovedite.
Cred in capacitatea nativa a OMULUI de'a empatiza.
Cred ca omul gandeste si simte.
Omul e mai mult decat un simplu mamifer.
Cred in inteligenta lui.
Si cred ca intr'un final, oriunde ar fi el, inteligenta va invinge lupta dintre luminile si umbrele lui.

Iar religia, insitutia, scoala, sistemul,  nu poate face treaba asta.
Doar OMUL.