27 septembrie 2015

Cum ne vedem zeii și cum ne văd ei pe noi.



   Relația omului cu divinitatea a fost mereu un motiv de dispută atât pentru om și divinitatea sa, cât și pentru oameni între ei.
Până într-o zi când apăru Jung și zise niște minuni despre subconștientul colectiv, imagini arhetipale și imago Dei. De atunci disputele se poartă pe alte planuri.
Cartea lui Edward F. Edinger, Ego și Arhetip. Individuarea și funcția religioasă a spiritului (Editura Nemira), analizează tocmai relația omului cu imago Dei, acea imagine interioară a divinității (totuși, nu același lucru cu zâna cretinei din Fifty Shades of Grey) și modul în care aceasta se construiește atât în conștiința personală, cât și în conștiința colectivă, prin prezența religiilor.
În acest sens, autorul ia ca reper principal religiile mozaică și creștină pentru că sunt cele mai larg răspândite și, vrem nu vrem, au creat mare parte din imaginarul colectiv în care ne scăldăm de câteva mii de ani.
Deși inițial m-a deranjat limitarea la aceste două religii ca exponente (relativ) universale, adevărul e că restul religiilor sunt mai izolate și o raportare la ele ar fi accesibilă unui număr restrâns de oameni. Ca să nu mai zic că inclusiv domnul Jung și-a construit teoriile pornind de la imaginarul creștin.
Acestora le adaugă însă Edinger și aspecte din mitologia greco-romană, care au supraviețuit și s-au transmis, în formă mai mult sau mai puțin mascată, în lumea creștină.

Subiectul cărții lui Edward Edinger este despre cum se construiește imaginea divinității și cum individul își definește relația cu aceasta, atât din punct de vedere al relației individului cu Sine, dar și din punct de vedere al relației individului cu ceilalți și imaginarul colectiv.
Inițial m-am amăgit crezând că este o căutare a lui Dumnezeu sau o definire a acestuia drept Sinele nostru (aceasta din urmă chiar m-a furat mult timp, iar pe mulți încă îi mai fură în cărțile lui Allan Watts), dar de fapt este o discuție despre noi în raport cu imago Dei care există parțial apriori, parțial construită colectiv.
De multe ori m-am întrebat și m-am analizat pe mine, citind această carte, de prea puține ori l-am analizat pe Dumnezeu. Astfel, dacă aș căuta o definire simplistă a cărții, ar fi că este o căutare și definire a Sinelui, a individului, pornind de la imaginile arhetipale care-l însoțesc și pe care și le însușește. Cum spune și titlul, cartea vorbește despre funcția religioasă a psihicului și rolul acesteia în procesul de individuare.
Volumul de față urmărește întreaga evoluție a individului și momentele în care acesta relaționează cu imaginile arhetipale pentru a se defini sau redefini.
Alcătuită din trei părți, din capitole și subcapitole structurate elementar, Ego și Arhetip urmărește călătoria omului în procesul de construire a unui ego din mai multe puncte de vedere, fie pornind de la etapele psihologice de dezvoltare a omului din copilărie până la maturitate, fie pornind de la nevoile acestuia și căutarea soluțiilor.
Cum spuneam și mai sus, am savurat cartea mai mult punându-mi întrebări despre mine, gândindu-mă la acte și gesturi ale mele, revizitând mitologia greco-romană și imaginarul iudeo-creștin și analizând întregul pachet pe care l-au format. Nu pot să spun că m-a schimbat în vreun fel, dar mi-a dat prilejul să analizez și să mă raportez la mine, cum altfel nici n-aș fi făcut-o. Deși aparent este greu de urmărit și propune cunoștințe la care nu toți avem acces, aceasta este doar o iluzie, pentru că odată intrat în ritmul scriiturii și al expunerii autorului, ești captivat de-a dreptul.
Nu în ultimul rând, trebuie să amintesc că Ego și Arhetip a inaugurat colecția „Philemon” a editurii Nemira, care propune o nouă abordare a psihologiei, în spirit interdisciplinar și intercultural, inspirată de percepția lui Carl Jung asupra domeniului.
Personal, consider necesară această abordare pentru că majoritatea cărților de psihologie sunt de-a dreptul imposibile, cel puțin pentru cei din afara domeniului.
Odată cu volumul discutat mai sus, mi-am dat seama că psihologia este un domeniu eminamente uman, plin de legături, sinapse și construcții simbolice, și nu un domeniu plin de etichete și grăbit să categorisească fiecare individ în căsuțe și variabile.

SURSA:

10 comentarii:

  1. Pare interesanta cartea asta Ego și Arhetip, dupa descrierea pe care i-o faci. Faptul ca te incita la intrebari inseamna ca si-a ajuns scopul. Am cautat-o pe internet si am nu am gasit decât fragmente din ea sau rezumate ale ei. Imi e greu sa comand in Romania carti, cu toate ca ar trebui s-o fac. Am un prieten virtual care a scris pe pagina lui : "În privinţa proştilor,natura e vinovată de două ori: Întâi că i-a creat, apoi că nu le-a adus la cunoştinţă". Eu as zice ca e vinovata de trei ori, a treia, ca a creat si oameni care gandesc, sa sufere din pricina prostilor in mijlocul carora traiesc. Din ce acumulezi mai multe cunostinte, din ce devii mai intelept, te instruiesti si iti dai seama cum functioneaza umanitatea, din aia suferi mai mult si te plictisesti într-un ocean de imbecili... Prea putini sunt cei ca tine, care cauta raspunsuri la intrebari. E mare lucru sa gasesti cu cine schimba doua cuvinte care au sens, asa ca mai scufunda-te iarasi in linistea lecturii... Plictiseala placuta in continuare! :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, este o carte cu care merita sa'ti pierzi timpul. In plus, se adreseaza celor care au aplecare catre intelegerea izvorului din care s'au nascut " zeii ", arhetipurile, imaginile mentale, si care au incetat sa mai venereze niste idei fixe, intelegand, da, cum functioneaza umanitatea.
      Din pacate, dupa ce te nasti pe planeta asta de rahat, se mai poate intampla, selectiv si ocazional, sa te mai nasti odata din spirit, materialul genetic fiind inteligenta, substanta care intra intr'un conflict flagrant cu celalalt material genetic care insufleteste masele si care guverneaza mentalul colectiv, ignoranta, generand un profund disconfort, reactiunile fiind date de temperament. Colericii, este clar ca trebuie sa se retraga. :)
      Cat despre apercieri, cu reverenta..si oricand la dispozitie, cu placere.
      Altminteri, materialul este copiat dintr'o SURSA, cea care mi s'a parut cea mai apropiata de continutul cartii. N'am dorit sa fac personal un rezumat, stiind ca am fanii mei care abia asteapta un mic motiv de a da la gioale, preferand in schimb sa'i las flamanzi. Ajunge ca'i bucur cu cate o bascalie sangeroasa... :)


      Ștergere
  2. Pe de alta parte, vazand pe unele pagini comentarii si concluzii absolut halucinante cu privire la ce indraznesc sa postez eu aici, fara sa le cer acceptul criticilor, n'am sa'mi dau cu parerea personala. Atunci cand preiau un material din alte surse, o fac pt ca mi se pare interesant, chiar daca nu subscriu in totalitate, cum s'a tras concluzia... Faptul ca nu cred in zei si dumnezei nu ma impiedica sa citesc orice pare valoros si poate mobila o minte, demonstrand prin asta, cred! - o atitudine exact contrara fundamentalismului de care m'au acuzat unii grabiti sa lipeasca etichete...

    RăspundețiȘtergere
  3. Perfect de acord numai ca la o privire superficiala atunci cand postezi SURSA: si o pui ca hyperlink insa nu o citezi explicit tentatia este sa crezi ca iti asumi postarea ca fiindu-i autorul . Nu ca spun da* vreau sa zic :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Adica specific sursa, se da legatura cu autorul printr'un simplu click, si tentatia este sa se creada ca eu am scris'o?
      Ma tem ca nu patrund logica. :)))

      Ștergere
  4. Nu e domne' nici o logica e o chestie de perceptie . In limba lui romana indicatiunea este postata dupa cele 2 puncte nu inainte . In situatia de fata dupa cele doo puncte un rand mai jos scrie "Publicat de Mizantrop Escu" ( fuarte adevarat ca scrie publicat nu autorat ) si de aici probabilitatea inducerii in eroare a unora .

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Si eu cu ce sunt de vina ca unii citeste una si intelege alta?

      Ștergere
  5. Chestiunea e simpla. Exista 2 feluri de bloguri: bloguri si bloguri.
    Pe unele scrie doar un autor, pe altele scriu mai multi. Setarile prestabilite de creatorii de spatii virtuale dau posibilitatea sa fie mai multi autori pe un singur blog, asta fiind si motivul pt care specifica autorul postarii.
    Pe fitzuika mizantropescului, nefiind decat un autor, din fericire, zic, nu poate fi semnata decat " Publicat de Mizantrop Escu" , in comparatie cu blogul Oxigen 2, sa zicem, unde fiecare posteaza ce'i taie lui capul, rezultand o intreaga babilonie. Daca, mergand pe logica unor admini de pe'acolo, pe blogul asta tot ce se posteaza reprezinta credintele celui care a postat, urmarind aceeasi logica valoroasa, tot ce se posteaza acolo reprezinta credintele lor. Ceea ce ma infioara si nici nu vreau sa ma gandesc. Brrrr!

    RăspundețiȘtergere