31 mai 2015

Anotimpurile mintii.



Pentru aceia dintre noi care ne'am saturat sa ne jucam cu puțulica in nisipul religiei si a interpretarilor ei erodate de prostie, li se adreseaza articolul acesta.

Biblia, daca este interpretata manelistic, asa cum tind religiile, este o carte de tot rasul, plina de personaje paranoice, cu deviatii comportamentale, serpi vorbitori, pomi si gradini edenice, adica un amalgam de imagini fara nici o noima si povesti pt copiii cu sindromul lui Down, pe care bunii credinciosi le invata si le reproduc fericiti, prin ceea ce eu as numi sotron printre versete.
In acest circ fara bani, mai apar in peisaj tot felul de baieti chipurile destepti, dar groaznic de ignoranti, care le traduc diferite mesaje inchipuite multimii de gura - casca, semn ca intotdeauna un prost isi gaseste cel putin doi si mai mari decat el, care sa'l admire.  Acestia sunt popii si pastorii, marii vostri invatatori de la altare si amvoane.  Dada!  Tipii aia care vorbesc cu fervoare despre ceva ceva ce n'au gustat sau macar inteles.
Rezultatul?  O imensa gasca de idioti care nu pot muri din cauza ca nu se vor naste niciodata.

Din pacate, aceste interpretari, nu aduc o lumina in mintea cititorilor, iar acestia insista sa'si traiasca vietile pe taramul de nicaieri al inconstientei de sine, semn ca bieti Adami ce sunt, sunt la o varsta psihologica la care lipsa de curiozitate inca nu i'a impins sa guste din simbolicul pom al constientei.
Fiind singura fiinta inzestrata cu constienta de sine, omul ar trebui odata si odata sa realizeze ca zeul adorat de multimi salasluieste adanc in fiinta lui, altminteri, orice dubiu care ar lua chip in mintea lui, atrage dupa sine distanta, care oricat de mica ar fi, se traduce prin separarea de El.  Deci omul constient este unul si acelasi  cu acela pe care multimile numesc a fi dumnezeu, pt ca nu'i asa - ambii traiesc in realitate. Sunt!
In realitate, suntem stapanii tuturor gandurilor sau emotiilor care ne domina si in a caror stapanire am fost pusi sa fim, doar ca din cauza separarii de constienta, nu intelegem ca proiectia mentala a devenirii ne face incapabili sa pricepem ca setea sau foamea de a deveni poate fi saturata doar de constienta ca deja suntem. Iar asta este deja o certitudine, nu o credinta.  Lucrurile cica au fost terminate de la intemeierea lumii - zicea cineva. Ramane doar sa intelegem in ce fel pt  fiecare dintre noi.
Pt ca daca ar fi sa analizam pe rand personajele din biblie, ele nu sunt decat personificari ale diferitelor stari prin care trecem in viata, si nu reprezinta decat varstele intelegerii noastre a lumii, si reactiunile nostre psihologice in raport cu ea, manati de slabiciunile si necredintele noastre in fata aceleiasi deveniri.
Toti suntem la un moment dat Adami, oameni primitivi, toti ne ascundem slabiciunile in sorturi simbolice, in fata realitatii. Nu vrem sa ni se vada slabiciunile de care suntem  constienti ca le avem la un moment dat, ci fabricam imagini false care sa ne acopere in fata realitatii.
Toti suntem Iacovi, care se lupta cu fricile depozitate in subconstient, niste automatisme ale terorii, si care pana nu sunt invinse, devin demonii care ne chinuie.
Toti suntem Ilie care s'a saturat de prostia omeneasca, poate trecand si printr'o mica depresie, asezandu'ne pe o piatra si gandindu'ne ca ne'a ajuns. 
Toti suntem Isaia, Amos sau Ezechiel. Toti cei care ne luptam sa traim in constienta, o viata adevarata, si nu viata ego'ului impus de societate si de legile ei omenesti.  
Insa toti am vrea sa ne maturizam odata, sa intelegem mecanismul prin care facem din mintea noastra  un potential creator fantastic, si ca, constienta de aceasta putere, ne face capabili sa ne cream realitatea.
O realitate care n'ar mai trebui sa fie expresia fricii, frustrarilor, slabiciunilor sau demonilor care ne domina mentalul , cu o intreaga alta arhitectura a punerii in practica.

Oare lumea n'ar arata altfel decat glorioasa ei istorie in care de mii de ani ne distrugem sau ne dam in cap? 
Insa pana a deveni din Adam - omul care se ascunde ca un las, un Hristos ajuns matur la cap, o stare a mintii libera de limitele impuse de fiecare dintre noi....tare mi'e ca  vor mai curge ceva .. eoni ...













4 comentarii:

  1. Interesant si oarecum nou ( pt mine - cel putin-) paralelismul pe care.l propui: evolutia de la Adam la Hristos pe de o parte, ca tipologii umane, iar pe de alta parte ca etape de inceput si de apogeu ale existentei omului.
    Ne nastem Adami, tindem sa devenim Hristosi. Viata capata sens. O nastere din nou este momentul constientizarii acestui sens. Dincolo de paradigma aceasta, este o lectie de psihologie care nu se incheie defel, pt ca ramane mereu provocarea de a intelege ce personaj oglindim intr.o anumita etapa a vietii.
    Oferi aici un model ipotetic de evolutie spirituala si nu numai. Omul vine pe lume ca Adam, avand deopotriva potentialul si datoria de a tinde spre Isus. "Potentialul" este in noi. Cunoasterea, intelegerea si trairea acestui fapt elimina distanta si granitele/biserici.
    E inedit, neofensiv, constructiv. Ai "gatit" pt noi o supa proaspata. Multumim.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. ..si cu cata claritate ai inteles!
      De la Adam la Hristos e drumul nu doar al umanitatii, ci al fiecaruia in parte. Si da: nasterea din nou e momentul in care incepi sa traiesti constient. Din momentul asta nu mai ai nici o scuza ca n'ai mai stiut sa alegi corect.
      Iar vestita mantuire? - e de fapt maturizarea de care fugim cu totii atat de tare.

      Cu placere!

      Ștergere
  2. Ma gandeam ca textul are consistenta si ca poti avea asemenea insight-uri dupa ani de intrebari si cautari sustinute, generate de nevoia de a-ti gasi si duce singur hrana la gura.
    Ar mai fi ceva: ne ratacim cand plasam distantele oriunde in afara noastra. Parcurgand trasee in exterior, eliminam responsabilitatea fata de actiunile ce tin de "hazard".
    Paradoxal, omenirea progreseaza in toate domeniile...(progreseaza?) iar progresul ca si toate eforturile omului converg catre o viata ( exterioara) mai confortabila si mai usoara. Este un masiv interes si efort alocat exteriorului in timp ce in "spatiul interior" al omului e o nebuloasa. Putinii oameni care se preocupa sa faca lumina in aceasta zona sunt ignorati sau ridiculizati. Pare ca o forta nevazuta e mereu in actiune sa-i tina omului interesul treaz pt nimicuri si sa-i abata atentia de la ceea ce e cu adevarat important.

    "Toti suntem la un moment dat Adami, oameni primitivi, toti ne ascundem slabiciunile in sorturi simbolice, in fata realitatii. Nu vrem sa ni se vada slabiciunile de care suntem constienti ca le avem la un moment dat, ci fabricam imagini false care sa ne acopere in fata realitatii." ..sa nu fim vazuti... dar si sa nu vedem.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Din pacate, in spatiul interior al omului este un conflict.
      Intre ceea ce stie ca este el si ceea ce stie ca vrea lumea sa fie. Adica conflictul ala cosmic pe care'l vad religiosii ca find undeva in exterior, doar ca in realitate, sunt incapabili sa coboare in ei ca sa'l localizeze acolo unde trebuie.
      Lumea...nu stiu daca progreseaza atat de mult pe cat pretinde. In ciuda evidentelor descoperiri ale stiintei, inca suntem la fel de primitivi. Basca, pe unii tehnologia, care nu este un rau in sine, ne cam tampeste. Inca nu intelegem ce e de inteles... Principiul placerii, care ne face sa avansam in lumea exterioara, ne distruge in interior.
      Nu cautarea placerii e cheia, nici goana dupa reproducerea ei, ci constientizarea a ceea ce esti deja.

      Ștergere