21 septembrie 2014

Camera roșie – Conștientul Colectiv


Imaginaţi-vă o încăpere fără ferestre, luminată doar de becuri roşii. Imaginaţi-vă că cineva, la un moment dat, a considerat că ”doar aşa” se poate trăi, în lumină roşie. Imaginaţi-vă acum generaţii la rând trăind acolo, doar acolo, nedeschizând niciodată o uşă deoarece nu ştiu de existenţa vreunei uşi, imaginaţi-vă apoi că sunteţi unul din a nu ştiu câta sută de generaţii care nu a cunoscut decât această lumină roşie. Acolo v-aţi născut, ceea ce vedeţi este ”totul”. ”Aşa vi s-a spus” doar, ca atare aşa trebuie să fie. Toţi v-au asigurat că aşa este, că nu are rost să căutaţi altceva. Acolo sunt făcute toate tehnologiile necesare confortului vostru, aveţi tot ce vă trebuie, de ce anume să căutaţi şi ce aţi avea de căutat?…Sigur, sunt nefericiri în camera aceea, sunt boli şi neînțelegeri de tot felul, destul de suspecte uneori, se fac tot felul de eforturi pentru rezolvarea lor, dar ”aşa este viaţa”!
La un moment dat, ai descoperit o uşă şi îţi arunci cu circumspecţie o privire. Mai întâi eşti
surprins de existenţa unei uşi, doar ai fost aproape asigurat că nu există nici una. Apoi constaţi că este altceva, este cu adevărat Lumină, ceva alb şi imaculat, nimic obositor şi dens, statut. Cu totul altceva… Zilnic fugi cumva din camera aceea roşie şi tragi cu ochiul ”afară”. Nu îţi vine să crezi că este cu putinţă, doar sute de generaţii nu au cunoscut decât lumina roşie iar vibraţia pe care acum o simţi pur şi simplu te schimbă cu totul. Într-o zi capeţi curaj şi ieşi şi te plimbi şi este nemaipomenit. Este fascinant să constaţi că roşul este doar o alegere, că sunt zeci de mii de culori şi că viaţa arătă cu totul altfel aici. Este completă, nu sunt boli şi neînțelegeri şi nefericiri şi mai mult, aici se cunoaşte despre existenţa alegerilor făcute la un moment dat de unii, de a se retrage în limitele unei camere roşii şi a vieţui doar acolo. Se ştie că au ales să experimenteze lucruri ciudate, uitând Lumina, dar a fost alegerea lor.
Imaginaţi-vă că te întorci tiptil la ai tăi şi nu ştii cum să faci să le spui ce ai aflat. Spui în dreapta şi în stânga că ai descoperit o uşă… Cine nu te face nebun îţi spune că se grăbeşte şi nu are timp de prostiile tale. Desigur tu nu mai ai nicio şansă să uiţi ceea ce acum ştii şi nici nu te mai poţi mulţumi să stai în îmbâcsita şi densa, obositoarea încăpere roşie, atât de limitată şi limitativă pentru experienţele tale şi ale semenilor tăi, dar cum să faci să îi determini să se oprească doar o secundă din alergătura lor nebunească şi să te asculte cu adevărat… Unii cred că tu ai visat că ai ieşit pe o uşă, alţii îţi demonstrează matematic că, au calculat ei şi ştiu precis că nu poate exista o uşă, iar tu ştii bine că ai ieşit pe acolo şi că poţi lua oricând pe unul de mână şi să îl conduci, doar să vrea…
Dar, atunci când ai ieşit, ai observat că tu însuţi ai impregnată pe tine culoarea roşie. Arăţi ciudat, roşu în lumina aceea… Apoi constaţi că rapid, Lumina te decolorează, devii un altul, mai ”normal” aici, în Lumină. Întorcându-te mereu la ”ai tăi”, schimbările în ”normalitatea ta” încep să atragă puţin câte puţin atenţia. Nu te poţi însă decide să îi laşi acolo şi să pleci, sunt doar ”ai tăi” şi este firesc să îţi pese de groaznicele limitări la care s-au autocondamnat sau alţii i-au condamnat cândva prin alegerile făcute pentru ei, dar oare chiar asta contează acum?! Sau contează doar să îi convingi cumva să deschidă uşa şi să spargă ferestrele vopsite şi ele cu roşu şi să lase Lumina şi Aerul purificatoare să pătrundă şi să le vindece rănile şi suferinţele imaginare, datorate nefirescului din camera îmbâcsită în care au tot trăit? Pentru tine este clar ce este cu adevărat important, pentru ei însă nu. Iar ei au dreptul să aleagă, chiar dacă nu au cum să ştie ce anume aleg. Ei privesc unul la altul şi văd o normalitate, aşa cum este ea în acea cameră, şi văd că este singura normalitate posibilă…
Faci tot felul de încercări de a le face cunoscut că există şi altceva, participi chiar la simpozioane unde reuşeşti să atragi puţin atenţia câte unuia, dar oricum nu suficient pentru a determina pe cineva să vrea să vadă el însuşi cum stau, de fapt, lucrurile. Permanent se insinuează o stupidă întrebare: foloseşte la ceva? Ţie întrebarea ţi se pare profund prostească, dacă Adevărul foloseşte la ceva. Înţelegi însă că, în realitatea ”roşie” este o întrebare ”pragmatică”, care vrea să însemne ”se poate trage vreun folos, poate chiar profit din ceea ce tu ai descoperit?” Dacă constaţi tu însuţi cu surprindere că, de fapt, la toate capitolele vieţii lor ai putea răspunde DA, PUTEŢI AVEA O INFINITATE DE PROFITURI CHIAR MATERIALE şi le-o şi spui, vei constata că abia atunci vei risca cu adevărat să vadă că tu ai devenit cam ”ciudat” cu culoarea ta spălăcită în Lumină, cam ”anormal”, şi tot nu te va urma nimeni.
[...]
Dragilor, încercaţi să înţelegeţi Camera Roșie ca fiind o bandă de frecvenţe foarte joase, singura unde pot avea loc experienţe atât de limitate, unde există suferinţă şi boală şi lipsuri şi nevoi, cam tot ce se poate asimila în această categorie. Uşa despre care vorbeam, şi pe care mulţi ar accepta-o că existând dacă ar putea-o palpa, este desigur tot o bandă de frecvenţe, după care Lumina este Tot Restul, adică Întregul, Nelimitarea, Infinita Infinitate a restului Frecvențelor, manifestate desigur prin Energie şi Informaţie nedeformate şi nefiltrate limitativ.
[...]
Iubiţi semeni, pe orice cale aş căuta să vă explic, mesajul va rămâne acelaşi: deveniţi conştienţi, maturi, responsabili, întregi, nu vă mulţumiţi că alţii v-au spus că deja sunteţi. Voi simţiţi că nu sunteţi aşa, nemulţumirile voastre vă avertizează despre acest lucru. Lipsa bucuriilor vă avertizează, lipsa de sănătate şi fericire vă şoptesc acest adevăr. În adâncul sufletelor voastre ştiu sigur că simţiţi chemarea nemărginirii şi contrastul cu experienţa de zi cu zi. Ştiu pentru că şi eu le-am simţit, şi eu m-am tot minţit cu semisatisfacții şi pseudoîmpliniri, dar imboldul de a căuta nu l-am putut învinge.
Foarte puţini sunt cei care, nemotivaţi de o situaţie limită, îşi mai găsesc timp să caute ceva în precipitata şi mereu mai aglomerata ”realitate” pe care o trăiesc. Ca atare, unul care caută semeni interesaţi de găsirea unei uşi, va trebui să apeleze la cei deschişi acestei căutări, prin chiar suferinţa lor aparentă.
[...]
Aparent este multă poezie în metafora cu camera cea roşie dar, când pentru fiecare albul imaculat va fi devenit realitate veţi înţelege câtă rigoare era în metaforă aceasta. Cum totul se deformează atunci când un filtru acoperă totul şi cât de simplu se poate ieşi de sub acel filtru sau cât de simplu poate fi îndepărtat şi ce miracol aparent aduce după sine această simplă operaţie. Un fotograf clasic, cu practica de laborator, precis mă înţelege destul de uşor.
Aşadar, iubiţi semeni, nu vă miraţi când vă spun că nu există boală. Nu este cazul să fiţi uimiţi când vă spun că a nu va hrăni cu elementele dense ale planului este firescul, şi a vă iluziona că muriţi de foame este nefiresc. Nu are rost să vă întrebaţi dacă să mă credeţi sau nu când afirm că nelimitarea este firescul vostru, dar nu ştiţi încă. Eu vi le spun dintr-o realitate care a fost şi a voastră, înainte de a intra sub acel filtru şi care a rămas şi a voastră, atunci când veţi alege, individual, să-l părăsiţi. Tot restul, vine de la sine. Aici Sine merită poate scris cu majusculă. Pentru că în această simplă operaţie constă, de fapt, revelarea Sinelui, cea mult căutată teoretic dar prea puţin şi practic.
Dacă îmi veţi cere să identific acest filtru cu ceva anume, cu Conştientul Colectiv l-aş identifica. Actualmente acesta conţine toate datele, toată informaţia care vă deformează percepţiile. El a fost aşezat acolo cu un scop bine definit şi trebuia îndepărtat cu blândeţe prin venirea Maestrului Iisus, pentru toată umanitatea. Atunci rolul lui protector trebuia să înceteze şi de atunci rolul lui deformator s-a tot mărit. Desigur el a fost menţinut nu întâmplător în continuare şi cu orice eforturi, care să nu vă imaginaţi că au fost mici. Pentru puţini el a dat roade foarte bune, credeau ei, dar ştiu că deja nici ei nu o mai cred. Actualmente el este susţinut în special de inerţie şi de faptul că, iată, voi înşivă aţi devenit ”roşii”. Tradiţiile voastre acum îl menţin, buclele de feedback ale fiecăruia şi ale tuturor, panta pe care vă tot rostogoliţi ca un bulgăre de zăpadă care tot creşte, adunând erori după erori.

Sursa: