19 octombrie 2013

Moastele Sfantului Adevar.

Se face ca, potrivit Bibliei, fratele nostru Adam a fost creat de Dumnezeu, sa populeze Pamantul, sa'l ingrijeasca si sa se bucure de el.
Asa incepe totul.

Sa vedeti cum continua!

Majoritatea religiosilor nu pricep absolut nimic din simbolistica asta, preferand sa repete ca pe o mantra povestioara alegorizata de mai sus, pe care am convingerea ca o stiti prea bine cu totii deja.
Ce inteleg ei de fapt?
Ca a fost creat un om, pe care'l chema Adam, ca i s'a scos o coasta pe care ulterior a luat'o de nevasta, ca a mancat un mar din pomul cunostintei, sacrilegiu pt care a luat suturi in fund si indrumat politicos afara din Eden, ca isi va manca painea cu sudoarea fruntii, ca a avut 2 copii, dintre care un criminal, etc, etc si etc.

Oriunde ma uit, sub imperiul vast al variatiunilor pe aceiasi tema, aud aceiasi poveste, care ma plictiseste atat de mult, incat nici cascatul nu mi'l mai provoaca.
Oameni fericiti, in firea lor chipurile! - ca au privilegiul sa nu inteleaga absolutamente nimic despre valoroasa poveste despre originile noastre, transformarea noastra ca specie, evolutia sau involutia noastra, colapsul nostru si ma rog, pt unii alesi, pe criterii de competenta de data asta, salvarea.

Nimeni, sau poate foarte putini observa acest trend, al imbecilizarii. Al incapacitatii spiritului de a interpreta rational si logic un mesaj atat de valoros.
Nimeni nu vede ca se vorbeste de o specie, de crearea ei, de evolutia ei ulterioara ca despre niste adevaruri simple, care ne explica de foarte multe ori originile si destinul, in functie de ce vrem sa alegem.
Nimeni nu vrea sa abandoneze aceste explicatii refractare, mostenite din cultura noastra prea putin luminata.
Nimeni nu are curajul sa termine odata cu mascarada asta.
Toti prefera, de lasi ce sunt, sa cante religiei in struna, ca si cand constiinta lor ar avea cordonul ombilical inca netaiat de mama-religie.
Nimeni nu mai vrea sa abandoneze vechiul ritual al inchinarii in fata fantomei trecutului.

Realitatea, cu conditia sa vrem s'o vedem, ne ofera intotdeauna adevaruri noi, ne ofera hrana proaspata, altele decat idolii carora vrem sa le slujim in continuare, ca intr'un gest- reflex, nefiind mai inteligenti decat cainele lui Pavlov.

Insa, asa cum este acum adevarul...mai ca i'as subscrie lui Nietzsche. Deja a murit.

Iar noi ne inchinam , in luminatul secol 21, moastelor lui.