9 octombrie 2013

Coma sufletelor.



Poate ca cei mai multi dintre noi se cred credinciosi.
Poate ca cei mai multi dintre noi se cred buni sau inteligenti.
Poate ca cei mai multi dintre noi se cred liberi. 

Insa foarte putini isi constientizeaza lanturile care ii tin legati de timpul lor decadent, situatie in care timpul insusi construieste mintii omenesti gratii, facand'o servul docil al unei profunde come spirituale, ruda apropiata cu moartea.

Omenirea, cam de cand se stie, si'a construit reguli, care sa reglementeze convietuirea, niste reguli goale, lipsite de viata, care in marea lor majoritate, au ajuns niste dictatori nemilosi, nefacand altceva decat sa dezumanizeze si mai mult fiinta umana, s'o dezbrace de intelegere, aruncand'o in haul haosului interior, haos care se reflecta tot mai acut in vietile noastre traite in uitare pe planeta asta.

Am ajuns 7 miliarde de singuri, dezbracati de pretioasa unicitate si transformati in clone, cu singurul scop si ultim, de a servi ca sursa de energie a masinariei diabolice care se hraneste cu vietile noastre.

 Exceptia a facut'o intotdeauna o mica ramasita, formata din cei care si'au pastrat curajul de'a gandi cu mintea lor,  oameni care au avut curajul sa refuze normele lumii.

Acest act a avut intotdeauna meritul de'a fi destelenit gandirea colectiva intepenita intr'un anumit timp, si a o impinge mai departe, spre viitor, spre progres.
Fie ca e vorba de aspectele sociale, politice sau religioase ale problemei, acest adevar si'a facut intotdeauna simtita prezenta, ca un efect al credintei personale, curajului si actiunii.
Acesti oameni s'au desprins din timpul lor, reusind sa traiasca simultam in doua lumi: una in care sunt constransi prin obligatiile partii lor biologice, iar alta in care si'au trimis gandurile sa vietuiasca.

Potrivit credintei lor, au facut un pas sau mai multi inspre eternitate.
Unii au prevazut o lume mai buna, contribuind activ la crearea ei.
Altii, e drept, extrem de putini, fiind capabili sa darame in mintea lor toate conditionarile omenesti, sa le inteleaga, si sa'si trimita spiritul sa traiasca la adapostul infinitului, ca o arvuna a eternitatii data in dar OMULUI.

In articolele trecute, scriam despre Noua Ordine ce sta sa prinda viata tot mai mult si mai apasator, ca o fiara pornita sa pustiasca furibund, plin de ura, tot ce inseamna sfant, bun, frumos si demn de inchinat.
 Mi'ar fi placut ca acest mesaj sa prinda viata in orice minte.
Stiu prea bine ca nu va fi asa.

Stiu ca celui ce are i se va mai da, si celui ce n'are i se va lua si ce are.

Putini vor fi interesati, altii si mai putini il vor baga in seama ca pe un adevar.
Nu'i ce asteapta ei.

 Cei mai multi, in cel mai bun caz, vor ofta plictisiti, si vor pleca mai departe, intorcand spatele invitatiei de'a fi luat cina cu Adevarul, coplesiti poate de dorintele mintii omenesti, blocate in timpul ei decadent de'a'si mai bate un cui in cosciug. 

Stiu ca oamenii vor continua sa'si iubeasca mormantul: normele lor, regulile lor, politica lor, religia lor, dogmele lor, ideologiile lor, toate, anuntand  ingerul care le va canta ultimul mars funebru.