15 septembrie 2013

Anotimpul egoismului.

   Zilele acestea am avut ceva mai mult timp decat de obicei sa vagabondez pe web, plictisindu'ma de privit ca idiotul  la televizor dupa primele ... 2 minute.  Asta daca nu cumva reusesc sa ma si enervez in timpul asta.
Pt ca in afara de emisiunile din jurul orei 17, pt care o sa'mi arunc pe fereastra televizorul,  mai sunt si emisiunile dezinformative, mai jegoase decat cele de entertainment pt copii cu sindromul lui Down mai sus amintite....

Asadar, dupa cum spuneam, rasfoind blogurile ma rataceste dracul pe un sait religios unde intrasem, sincer, pt entertainment.
Am un pacat mare: imi place sa rad. Si cum nu pot rade singur ca prostul, rad de altii, religiosii fiind o sursa inepuizabila de buna dispozitie. Astfel, rad de fapt de mine, oglindit in ei...

Pe un sait adventist, subiectele, unele mai spumoase decat altele: pastori platiti din banul fraierilor, avand masini scumpe si mai multe femei. Nimic nou pt mine!  Nu m'am mirat atunci cand in religiile mai ... avangardiste cum ar fi catolicismul, pasorii isi iau de nevasta un barbat!... Adventii macar si'au pastrat intr'o oarecare masura coloana vertebrala avand doar o curva. Maxim doua.
In plus, salariile nesimtie reclama o stare de fapt ca la balamuc. Ma rog, unul organizat intr'un sistem.

Cel mai interesant lucru este insa felul in care mintile zombificate accepta acest adevar simplu: anume ca oamenii lui dumnezeu sunt de fapt dati dracului si ca ei, se trezesc fraierii pamantului, platind zeciuiala din putinul lor, unui neobrazat care nu da doi bani pe ei, crezand ca prin acest gest, cumpara bunavointa divina.
Nu pot intelege nici cum in inconstienta lor colectiva, au creat o aratare, o imagine psihica, care n'are fata de salvator, ci intruneste mai degraba profilul psihologic al unui psihopat.
Insa de lacomi ce sunt, i'au sfartecat si impartit trupul crezandu'se la Cina Domnului, cu o mica obiectie: au mancat trupul gresit.


In consecinta, din dragoste de aproape institutionalizata, s'ar strange de gat unii pe altii, demonstrand ce'au inteles dupa sedintele de spalat creierii: iubirea.
Nu va grabiti,  ma refer la aia de sine, aia dezgustatoare, aia care te face sa simti senzatii eviscerale ciudate.
Tabloul e apocaliptic: unii mai rasariti, sau chiar realmente inteligenti care scot capul, sunt trasi de picioare in jos de masa amorfa de morti vii, cu un cinism poreclit dragoste, de pana si Dante si'ar rescrie Purgatoriul...
O gandire infasurata in turban, tributara evului mediu intunecat.
O intrecere intre nebuni, in care toti vor sa se salveze, calcandu'se in picioare unii pe altii, fara regrete sau vreun strop de constiinta, sau utopic, empatie.
Iar asta, zic ei, se numeste generic Biserica lui Hristos.

Din pacate, am intrat sa rad, dar am plecat tulburat.
Stiti pt ce?

Pt ca tabloul asta e valabil oriunde, in orice biserica. In societate. In politica. In arta. In psihiatrie!

Totul este atat de egocentric, incat tare mi'e ca mai jos decat suntem....nu mai este nimeni.

Nici macar iadul.