3 august 2013

Despre Autoritate.




  Din momentul in care am venit pe lume, ne este prezentata "mostenirea" culturala cu care au fost inzestrati parintii nostri, care la randu'le au primit de la parintii lor, care prin bunavointa inaintasilor lor au facut aceleasi lucruri, cam de cand lumea, am zice. Fara sa'si puna problema, nici unii, nici altii, daca darul cu care ne'au cadorisit e bun sau rau.

Conform cu aceasta credinta, stim ca viata noastra trebuie sa'si duca cursul dinspre punctul A inspre punctul B, de regula, fiind variatiuni pe aceeasi tema, cu finalitate determinata, fara sa faca prea multe bucle.

Asadar, crestem ca si copii, statistic, dupa niste norme.  Norme, carora ne supunem orbeste, fara sa ne punem problema, inca odata! - daca nu cumva conduc inspre un viitor premeditat, in care suntem inregimentati, fara drept de apel, rezultatele fiind unele..statistice!

De la gradinita, via scoala, ne sunt prezentate niste lucruri, intotdeauna intre niste limite bine stabilite, la care nu avem voie sa atentam prin intrebari legitime, ca nu cumva sa perturbam bunul curs al acestei masinarii.
Ne este inoculata asadar autoritatea.
Ca unui bun sclav.
Si iaca asa, castigam un stapan.

Evident, toate in folosul nostru.  Ca unor prosti autentici, si fara sa ne simtim macar indignati de situatie.

Ca masinaria sa fie greu detectabila, ne este predata pe fragmente.
Statul nu este una si aceeasi mizerie cu biserica, ca si cum n'ar functiona in interes comun: inrobirea si controlul.  Amandoua vanzand iluzii, proiectand existenta fiecaruia dinspre prezent inspre un viitor, viitor niciodata tangibil, insa cu scopul evident de'a dezbraca individul de personalitatea lui, inghesuindu'l intr'un grup de apartenenta unde sa se simta in aparenta siguranta, si de unde nu pune intrebari, doar executa docil. Genial, nu?


V'as intreba, manat de spiritul meu vesnic pus pe intrebari, cum ar fi viata fara acestea!
Adica, daca de exemplu, de mic copil, ati fost lasati fiecare sa functionati normal, coagulandu'va propria constiinta, nu prostia de la adapostul grupului! - si ajungand la o anumita maturitate spirituala?
Carei autoritati v'ai supune?

Uneia exterioare - fiind sclavi, sau uneia interioare - fiind oameni liberi?

Stim cu totii ca este usor incomod sa raspunzi in fata propriei constiinte, si preferabil este sa raspunda altii. Altii, care, prin bunavointa lor, ne preiau vina in cazul propriilor greseli comise in incercarea de'a evolua, insa intotdeauna in schimbul unor costuri.
Ori, mai simplu, cu putin curaj, asumarea directa a lor, cu riscul de'a ne simti putin stanjeniti de greselile noastre proprii, insa cu posibilitatea de'a le corecta si astfel maturiza. Singurul bici fiind propria constiinta, insa suficient de blanda totusi in a nu ne vinde altora.

Ce'am prefera, care autoritate: umanismul unei autoritati exterioare, care ne scapa de vina,insa dezbracandu'ne de noi insine.... sau lipsa de confort data de o constiinta vie pe care n'o  poti nici vinde, nici minti, dar care are ca finalitate noua creatie: OMUL ?