10 martie 2013

A fi sau a avea?

Stiti prea bine ca nu'mi place sa complic lucrurile, incercand sa scriu cat pot de simplu.
Pornind de le aceasta idee, aceea a simplitatii, o sa va atrag din nou atentia cu un subiect plictisitor.

Dragostea.
Stiu, stiu! Nu face rating!

Sunt constient ca din partea unui mizantrop suna ca o simfonie de'a lui Beethoven interpretata de taraful de la Clejani.
Prind totusi curaj, cand ma gandesc, realist, ca nici voi, celilalti, nedeclarati mizantropi, nu sunteti cu nimic mai breji decat mine. Ba mai mult, tacit, perfid, ma concurati in ura fata de propria tagma: OAMENII.

As incerca, la modu'mi naiv, afon, sa vorbesc despre dragoste.
Sigur, mult mai neinspirat decat au facut'o altii, vreodata, insa in incercarea de'a puncta unele caracteristici simple, care scapa spiritelor putin slefuite, poate incercand ...cu mult tupeu, sa largesc spectrul intelegerii ei.

Spunea un indian ca dragostea se refera la admiratie, nu la posesiune.

Sa vedem daca avea dreptate.
In intelegera mea, a mizantropului, exista mai multe nivele de apreciere a lucrurilor.
Multe dintre ele imbraca verbul  " a avea" intr'un posesiv nemeritat.
Pentru ca toti vrem sa avem. Sa...posedam obiectul admiratiei, ca si cum am fi stapanii lui. Sau ca si cum o foame irationala ne'ar indemna sa  o dorim.

In dragostea dintre oameni, aceasta dragoste e exprimata prin senzualitate.

Cum insa n'as vrea sa saracesc intelegerea acestui termen, voi forta putin nota, chiar si cu oprobiul ideologilor de duzina, conducand ideea inspre o finalitate....asa cum merita a fi.

Sa luam ca exemplu realitatea imanenta.
Dragostea, e cea care este.

Care se manifesta oricand, oriunde, atemporal.
 Privim spre exemplu o floare. E frumoasa! Ne place! Gasim diferite nuante in a o defini in cuvinte, expresie a unui bogat buget de emotii mostenit.

Ne place atat de mult incat o rupem. O insusim! Din momentul din care am rupt'o a e noastra. O avem! E in posesia noastra!

..................

Doar ca!....doar ca, odata rupta, ....moare.
Vinovat nu e actul prin care am rupt'o .
Ci cel care ne'a facut se vrem s 'o rupem!


.................


Lumea! - prieteni, e frumoasa, pana s'o admiram.  Putem gandi, iubi, crea in minte atatea!.....
Pana apare actiunea.
Actiunea, daca nu e controlata, poate distruge. Chiar si din admiratie!

 .................


In zilele noastre, toate acestea nu mai au nici o valoare.
Nu doar ca rupem floarea pentru posesiune, transformand dragostea din a admira in a avea.

Noi vrem sa avem, inainte de a admira.
Si nu pentru ca vrem noi.
Ci pentru ca la asta suntem directionati sa gandim. Fara sa mai filtram!

Nu mai simtim floarea.

Pt ca floarea nu mai exista.

Exista doar VREAU. Un "vreau sa am " atat de materialist, incat nu mai stie sa fie.

Asa e lumea noastra!

Daca nu gandim.