24 septembrie 2013

Adventism cronic.


Motto:  " E dificil să eliberezi proştii de lanţurile pe care le venerează. " - Voltaire.



   Sunt un om care a auzit multe, si de asta, sunt putine lucruri care ma mai pot surprinde.
Cugetarea aceasta era valabila insa numai pana i'am intalnit pe adventisti.
Secta asta pare sa fie o sursa inepuizabila de surprize, majoritatea depasind chiar ridicolul insasi nasterii lor pe scena religiilor aprobate oficial.

......................................................

Dupa cum bine stiti deja, sunt un mare fan al religiei. Le iubesc pe toate cu aceiasi ardoare: deloc.

Insa daca ma intrebati, o sa va spun ca le pot tolera pe cele care macar s'au straduit sa impacheteze rahatul frumos.
Nu ca as tolera minciuna! Ci pt ca am toata admiratia vizavi de munca intelectuala.

Din acest motiv, apreciez de exemplu budismul: macar minte frumos. Le da oamenilor o poveste misto, in care se reincarneaza de cate ori vor, optional si in animale, nu'i sperie prea tare cu iadul, nu'i ostracizeaza, nici demonizeaza si se multumeste cu bani putini.
Este adevarat, adeptii budismului nu sunt foarte inteligenti, dar hey! - nici la celelalte culte nu sunt mai breji.

Islamistii sunt ceva mai exuberanti, iar din cauza asta, religia lor a ridicat stacheta si le'a promis 77 de virgine, cu conditia sa duca un Jihad imaginar cu toti cei care nu sunt de acord cu ei.
De asta, Allahu Akbaru, mortalitatea a depasit cu mult natalitatea,  reducand astfel suprapopularea.
Smart guyz, huh?

Sa ne intoarcem insa la adventistii nostri, singurii si cei mai alesi de Domnul, pionii principali din marea lupta dintre pacat si neprihanire, cei despre care stim ca fac parte din planul lui Dumnezeu, bla, bla, bla.
Pentru cititorii mei neadventisti, va readuc aminte cum sta treaba cu ei.
Profetesa lor, Ellen G. White, fata desteapta dealtfel, si destul de citita pt perioada victoriana, a cam plagiat unele scrieri ale vremii, avand pretentia ca i'a aratat Dumnezeu.
A construit o miscare religioasa, cu tot tacamul: dogme, doctrine, reguli, moda, si bineinteles! - n'a uitat partea cu banul, caci nu'i asa, ochiul dracului ii place mult lui Dumnezeu.

Despre Ellen White, numai cuvinte de lauda: un bun capitalist, care a stiut unde sa'si investeasca bunurile castigate: in banci, terenuri si case. Ca sa scoata ochii naivilor, a facut si niste spitale si le'a  tras adventilor o reforma a sanatatii de nici acuma nu'si revin la minte, dar, per total, a fost un om bun. Nu se cade sa vorbim de rau mortii.

E, povestea continua si in zilele noaste, la fel de frumos precum a si inceput.
Cica pastorul adventist Cornel Darvasan, mare fost realizator la Speranta Tv, a trecut putin la Islam, facand uz, in avans, de una dintre cele 77 de virgine promise, alta decat nevasta'sa. 
Cum se mai intampla accidental ca in astfel de miscari religioase sa mai existe oameni care'si pun intrebari, la presiunea lor, si'a dat un pic demisia.
Insa, nu de tot.
Auzii zilele acestea ca nestiind sa faca altceva, si sincer nici nu prea placandu'i , vrea sa'si faca o biserica particulara, evident sub patronajul lui Isus Hristos Domnul si sub evidenta Lui binecuvantare.
Si cum BAZS, nu'i putea pune la dispozitie un spatiu unde sa'si tina predicile, s'a gandit ca cel mai aproape de modestia cu care ne'a invatat Isus, nascandu'se in iesle, biserica lui s'ar putea naste, tot in modestie, dupa modelul hristic la Grand Hotel Bucuresti.
Dupa cum v'am spus, sunt greu de surprins. Insa adventistii, pardalnicii de ei, iata ca au reusit totusi: ii mai dau o sansa!
Asadar, Cornel ii va invata in continuare cum sa fii crestin.

Si sunt de acord cu ei: oricum nu merita mai mult, decat pe Cornel.
Ca daca au inceput cu Ellen White, de ce ar temina sanatosi la minte! 




15 septembrie 2013

Anotimpul egoismului.

   Zilele acestea am avut ceva mai mult timp decat de obicei sa vagabondez pe web, plictisindu'ma de privit ca idiotul  la televizor dupa primele ... 2 minute.  Asta daca nu cumva reusesc sa ma si enervez in timpul asta.
Pt ca in afara de emisiunile din jurul orei 17, pt care o sa'mi arunc pe fereastra televizorul,  mai sunt si emisiunile dezinformative, mai jegoase decat cele de entertainment pt copii cu sindromul lui Down mai sus amintite....

Asadar, dupa cum spuneam, rasfoind blogurile ma rataceste dracul pe un sait religios unde intrasem, sincer, pt entertainment.
Am un pacat mare: imi place sa rad. Si cum nu pot rade singur ca prostul, rad de altii, religiosii fiind o sursa inepuizabila de buna dispozitie. Astfel, rad de fapt de mine, oglindit in ei...

Pe un sait adventist, subiectele, unele mai spumoase decat altele: pastori platiti din banul fraierilor, avand masini scumpe si mai multe femei. Nimic nou pt mine!  Nu m'am mirat atunci cand in religiile mai ... avangardiste cum ar fi catolicismul, pasorii isi iau de nevasta un barbat!... Adventii macar si'au pastrat intr'o oarecare masura coloana vertebrala avand doar o curva. Maxim doua.
In plus, salariile nesimtie reclama o stare de fapt ca la balamuc. Ma rog, unul organizat intr'un sistem.

Cel mai interesant lucru este insa felul in care mintile zombificate accepta acest adevar simplu: anume ca oamenii lui dumnezeu sunt de fapt dati dracului si ca ei, se trezesc fraierii pamantului, platind zeciuiala din putinul lor, unui neobrazat care nu da doi bani pe ei, crezand ca prin acest gest, cumpara bunavointa divina.
Nu pot intelege nici cum in inconstienta lor colectiva, au creat o aratare, o imagine psihica, care n'are fata de salvator, ci intruneste mai degraba profilul psihologic al unui psihopat.
Insa de lacomi ce sunt, i'au sfartecat si impartit trupul crezandu'se la Cina Domnului, cu o mica obiectie: au mancat trupul gresit.


In consecinta, din dragoste de aproape institutionalizata, s'ar strange de gat unii pe altii, demonstrand ce'au inteles dupa sedintele de spalat creierii: iubirea.
Nu va grabiti,  ma refer la aia de sine, aia dezgustatoare, aia care te face sa simti senzatii eviscerale ciudate.
Tabloul e apocaliptic: unii mai rasariti, sau chiar realmente inteligenti care scot capul, sunt trasi de picioare in jos de masa amorfa de morti vii, cu un cinism poreclit dragoste, de pana si Dante si'ar rescrie Purgatoriul...
O gandire infasurata in turban, tributara evului mediu intunecat.
O intrecere intre nebuni, in care toti vor sa se salveze, calcandu'se in picioare unii pe altii, fara regrete sau vreun strop de constiinta, sau utopic, empatie.
Iar asta, zic ei, se numeste generic Biserica lui Hristos.

Din pacate, am intrat sa rad, dar am plecat tulburat.
Stiti pt ce?

Pt ca tabloul asta e valabil oriunde, in orice biserica. In societate. In politica. In arta. In psihiatrie!

Totul este atat de egocentric, incat tare mi'e ca mai jos decat suntem....nu mai este nimeni.

Nici macar iadul.



14 septembrie 2013

Despre ipocrizie.



Astazi o sa vorbim putin despre manipulare si ipocrizie.
Va spun acusica si in ce context.

Subiectul la moda este exploatarea de la Rosia Montana.
Cu parerile pro si cele contra.
Stim prea bine ca toata afacerea este asa: noi punem la bataie muntii nostri, si altii vin si ni'i scurma bine in cautarea aurului, lasand in urma lor conform promisiunilor facute un adevarat paradis: cascade, izvoare cristaline, caprioare zburdand vesele pe campiile rezultate din muntii facuti praf, si bineinteles un popor fericit din cauza locurilor de munca castigate din frumoasa exploatare.



Poporul evident ca n'o sa vada nimic din toata treaba, insa har domnului ca macar politicienii nu sunt atat de prosti, si vand totul pe bani, pe care evident ca or sa'i vada doar ei. Ca si cum tara asta ar fi a lor.
De asta si fac lobby in favoarea corporatiei care ne va face totul praf in numele banului.

......................

Ziceam despre ipocrizie.
Cum voi, cititorii mei sunteti cu siguranta mai inteligenti decat mine, am convingerea ca deja v'ati facut o idee despre biznisul in cauza, ati vazut propaganda pro, ati vazut si proteste contra. Ati vazut si protestele facute chipurile de minerii care vor sa munceasca. Si de care, guvernului i se rupe inima.

I se rupe atat de tare, incat mai ieri, in numele salvarii economiei, si bineinteles sfatuiti de hienele de la FMI, au concediat sute de mii de oameni, lasandu'i fara locuri de munca.
Adica au salvat ( hahaha!) rahatul de economie, in detrimentul omului, de care, ma repet, li s'a rupt de traumele prin care trece.

Acuma, de ipocriti ce sunt se vaicaresc ca cica unii aflati in stare de protest in fata minelor, vor sa munceasca. De parca cei pe care'i lasasera mai ieri pe drumuri n'au vrut acelasi lucru...

Vazand starea aceasta de fapt, ma gandeam sa propun relansarea economiei romanesti cu ajutorul oamenilor care vor sa munceasca, precum vor si minerii cazati la intrarea in mina si sa se creeze cadrul legal, conform cu moralitatea guvernantilor, urmatoarelor categorii profesionale:
 - hotilor de lemne ( care sunt credinciosii de duminica.. )
 - hotilor de fier vechi
- jmecherilor,
- mafiotilor
-casei regale tiganesti
- puturosilor
- politicienilor
-popilor


- tuturor hotilor!...






8 septembrie 2013

Despre RESPECT.

  Dintotdeauna am fost un salbatic, placandu'mi natura nepoluata de copitele omului.
Nici vizual, nici sonor, nici de nici un fel.
Asa cum este ea.
Am crescut descult, umblu si acum de multe ori, de primavara pana toamna. 
Inca gust ploile de vara, fara sa ma ascund de ele.
Am purtat intotdeauna in suflet ceva aparte, fugind de civilizatie, de zgomotul ei, de poluarea ei, de mizeria ei, de moartea ei.

Iata un discurs absolut superb al unui sef de trib indian, care ar trebui sa dea de gandit ...civilizatilor.

Mizantropescu. 

................................................................


“Marele Şef din Washington ne trimite vorbă că dorește să ne cumpere pămîntul. Marele Şef ne trimite de asemenea vorbe de prietenie şi bune intenţii. Considerăm aceasta o dovadă de politețe din partea sa, pentru că ştim că nu are mare nevoie de prietenia noastră în schimb. Dar vom lua în considerare oferta sa. Pentru că ştim că dacă n-o facem, omul alb va veni cu arme şi ne va lua pămîntul oricum.
chief_seattle_zw1
Cum poţi cumpăra sau vinde cerul, căldura pămîntului? Această idee este ciudată pentru noi. Din moment ce nu deţii prospeţimea aerului sau a apei, cum le poţi cumpăra?
Fiecare parte din acest pămînt este sacră pentru poporul meu. Fiecare ac de pin, fiecare mal nisipos, fiecare ceaţă în pădurea întunecată, fiecare poieniţă, fiecare insectă bîzîitoare este sfînta în memoria şi experienţa oamenilor mei. Seva care curge prin copaci poartă cu ea memoriile omului roşu.
Morţii omului alb îşi uită pământul unde s-au născut cînd se ridică la ceruri. Morţii noştri nu uită niciodată acest pămînt minunat, pentru că el este mama omului roşu. Noi sîntem parte din el, şi el este parte din noi. Florile parfumate sînt surorile noastre, căprioară, calul, marele vultur, toţi sînt fraţii noştrii. Crestele muntoase, roua pășunilor, căldura trupului poneiului şi omul, toate fac parte din aceeaşi familie.
De aceea, cînd Marele Şef din Washington ne trimite vorbă că dorește să ne cumpere pămîntul, el cere foarte mult de la noi. Marele Şef ne promite că ne va rezerva un loc numai pentru noi, unde putem trăi confortabil. El va fi tatăl nostru, iar noi, copiii lui. De aceea vom lua în considerare oferta sa de a ne cumpăra pămîntul. Dar nu va fi uşor. Pentru că acest pămînt este sacru pentru noi.
Omul roşu s-a retras mereu dinaintea omului alb, aşa cum ceaţa muntelui fuge de razele soarelui de dimineaţă. Dar cenuşa părinţilor noştri este sacră. Mormintele lor ne oferă sanctuar şi astfel dealurile acestea, copacii, tot acest pămînt ne este consacrat nouă. Ştim că omul alb nu ne înţelege obiceiurile. O bucată de pămînt este pentru el la fel ca oricare alta, pentru că el este un străin care vine noaptea şi ia cu forţa de la pămînt orice îşi doreşte. Pămîntul nu este fratele, ci duşmanul său, şi atunci când l-a supus, pleacă să cucerească mai departe. El uită oasele tatălui său rămas în urmă şi nu-i mai pasă de ele. El răpește pămîntul de la copiii săi şi nu-i pasă. Mormintele părinților săi şi drepturile prin naştere ale copiilor săi sînt uitate. El îşi tratează mama, pământul, şi pe fratele său, cerul, ca pe nişte lucruri care pot fi cumpărate, exploatate, vîndute ca nişte obiecte. Pofta sa nelimitată va devora pămîntul şi va lăsa în urma doar un deșert.
Nu ştiu. Felurile noastre de a fi sînt diferite de felurile voastre. Vederea oraşelor voastre răneşte ochii omului roşu. Dar poate e pentru că omul roşu este un sălbatic şi nu înţelege.
Nu există nici un loc liniştit în orașele omului alb. Nici un loc unde poţi asculta şoapta frunzelor primăvara sau graba timidă a aripilor insectelor. Dar poate e așa pentru că eu sînt un sălbatic şi nu înţeleg. Zgomotele din oraşele voastre par făcute doar ca să insulte urechile. Ce rămîne în viaţă dacă un om nu poate ascultă cîntecul privighetorii sau orăcăitul broaştelor în jurul iazului, noaptea? Eu sînt om roşu şi nu înţeleg. Indienii prefera sunetul adierii care mîngîie faţa lacului şi mirosul vîntului însuşi, curăţat de ploaia de vară sau parfumat de pădurea de pini.
Aerul este preţios pentru omul roşu, pentru că toate fiinţele împart aceeaşi respiraţie, animalul, copacul, omul, toate respiră din acelaşi aer. Omul alb nu pare să observe aerul pe care-l respiră. Ca un muribund care zace de multe zile, el este imun la duhoare. Dar dacă vă vindem pămîntul, trebuie să ţineţi minte că aerul este preţios pentru noi, că aerul îşi împarte spiritul cu orice formă de viaţă pe care o susţine. Vîntul care i-a dat bunicului nostru prima sa respiraţie i-a primit-o de asemeni pe ultima. Şi tot el trebuie să dea copiilor noştrii spiritul vieţii. Dacă vă vindem pămîntul, trebuie să-l păstraţi şi să-l protejați ca pe un loc unde pînă şi omul alb să poată merge să guste aerul parfumat de florile cîmpului.
Prin urmare, o să luăm în considerare oferta voastră de a ne cumpăra pămîntul. Dacă vom decide să acceptăm, o să pun o condiţie. Omul alb trebuie să trateze animalele acestui pământ ca pe fraţii lui.
Eu sînt un sălbatic şi nu înţeleg nici un alt mod de a trăi. Am văzut mii de bizoni putrezind în preerie, abandonați de omul alb care i-a împuşcat dintr-un tren în mişcare. Eu sînt un sălbatic şi nu înţeleg cum poate calul-de-fier-fumegînd să fie mai important decât bizonul pe care noi îl omorîm doar ca să supraviețuim şi-i cerem iertare pentru asta.
Ce este omul fără animale? Dacă toate animalele ar pieri, omul ar pieri şi el de o mare singurătate a spiritului. Pentru că orice se întîmplă animalelor urmează curînd să i se întîmple şi omului. Toate lucrurile sînt legate între ele.
Deci, vă vom lua în considerare oferta de a ne cumpăra pămîntul. Dacă acceptăm, va fi pentru a ne asigura rezervaţiile pe care ni le-aţi promis. Acolo, poate, vom putea să ne trăim zilele care ne rămîn aşa cum dorim. Când ultimul om roşu va fi dispărut de pe acest pămînt şi amintirea lui va fi doar umbra unui nor alunecînd prin preerie, aceste ţărmuri şi păduri vor păstra încă spiritul oamenilor mei. Pentru că ei iubesc acest pămînt aşa cum un nou născut iubeşte bătăile inimii mamei sale. Deci, dacă vă vindem pămîntul, iubiţi-l aşa cum l-am iubit şi noi. Îngrijiţi-l aşa cum l-am îngrijit şi noi. Păstraţi în minte amintirea pămîntului aşa cum l-aţi primit. Şi cu toată puterea voastră, cu toată mintea şi toată inima, păstraţi-l pentru copiii voştri şi iubiţi-l, aşa cum Dumnezeu ne iubeşte pe toţi!
Atîta lucru ştim şi noi: pămîntul nu aparţine omului, ci omul aparţine pămîntului şi toate lucrurile sînt interconectate aşa cum sîngele uneşte o familie. Toate lucrurile sînt legate între ele. Orice soartă are pămîntul, aceeaşi soartă o vor avea şi fiii pămîntului. Omul nu a ţesut pînza vieţii, el e doar un fir în ea. Orice-i face el acestei pînze, îşi face lui însuşi.
Dar vom evalua oferta voastră de a merge în rezervaţia pe care aţi stabilit-o pentru oamenii mei. Vom trăi separat şi în pace. Contează prea puţin unde ne vom petrece restul zilelor. Copiii noştrii şi-au văzut părinţii umiliţi şi înfrînţi. Războinicii noştri au cunoscut ruşinea şi după ce au fost învinşi îşi consumă zilele în inerţie şi-şi otrăvesc trupurile cu mîncăruri dulci şi băuturi tari. Contează prea puţin unde vom muri. Triburile sînt făcute din oameni, nimic mai mult. Oamenii vin şi pleacă, la fel ca valurile mării.
Nici măcar omul alb care vorbeşte cu Dumnezeu ca și cu un prieten nu poate fi scutit de destinul comun al tuturor. Poate sîntem totuşi fraţi, în cele din urmă, vom vedea. Atîta lucru ştim şi noi, şi poate că omul alb îl va descoperi şi el într-o zi: Dumnezeul nostru este acelaşi. Poate credeţi că-l deţineţi aşa cum vreţi să ne deţineţi pămîntul – dar nu puteţi. El este Dumnezeul oricărui om, şi compasiunea Sa este aceeaşi, şi pentru omul roşu, şi pentru cel alb. Acest pămînt este preţios pentru El, iar a răni pămîntul înseamnă a-i dispreţui Creatorul. Şi oamenii albi vor trece, poate mai repede decît alte triburi. Continuaţi să vă contaminaţi aşternutul, şi vă veţi sufoca în propriile dejecţii.
Dar în pieirea voastră, voi veţi străluci, aprinşi de puterea Dumnezeului care v-a adus în aceste ţinuturi, şi din anumite raţiuni speciale v-a dat putere asupra lor şi asupra omului roşu. Destinul vostru este un mister pentru noi, pentru că noi nu înţelegem. Cînd bizonii au fost toţi măcelăriţi, caii toţi îmblânziţi, colţurile secrete ale pădurii îngreunate cu mirosul multor oameni şi vederea dealurilor înverzite, obturată de fire vorbitoare, unde este desişul? Unde este vulturul? Şi ce înseamnă să spui la revedere poneiului liber şi vânătorii? Sfârşitul vieţii şi începutul supravieţuirii.”

Acest discurs a fost ţinut de Marele Şef De Trib al Ligii Duwamish, cunoscut nouă ca Şeful Seattle, în anul 1854, cu un an înaintea marelui consiliu care avea să încheie tratatul între triburile indiene şi guvernul Statelor Unite.

SURSA: 

6 septembrie 2013

Adevarul ESTE.



Trebuie ca omul sa lucreze prin experienta personala.

Experienta lui, este aceea care ii va demonstra nevoia ce o are de a-si fixa un scop.
El trebuie sa lucreze din propria alegere, din propria lui voie si nu prin constrangere. Chiar efortul poate avea pret, daca provine dintr-un consimtamant liber, si nu din dorinta de a te conforma la idealul altuia.
Cand efortul inceteaza, actul devine spontan, perfectiunea este realizata, actiunea pura  e dobandita.Virtutea, efectuata prin efort, nu este virtute.

Omul trebuie sa aspire a pierde simtul eului, care ii ascunde adevarul si il impiedica a razbi pana la el. Sa nu cadem in greseala de a situa adevarul in afara de noi insine.
Adevarul se gaseste acolo unde nu este ego, unde nu este "eu". O mica frunza frageda in copaita mainii inchide eternitatea, daca stim sa o privim de dincolo de "eu"; si ea poate sa ne faca sa descoperim intr'adevar esenta a tot ceeace contine. Adevarul intreg.

Pentru ce sa-ti pui speranta in viitor ? Pentruce sa scrutezi trecutul ? Trecut, prezent, si viitor sunt irealitati.
Omul care se increde in timp, este prins in nalucirea lui. Interesul este sa traiesti in Prezentul etern in care omul concentrat, incordat intr-un echilibru perfect, stie sa prinda adevarul.

Adevarul lasa pe oameni indiferenti, pentruca ei nu stiu ca fara el nu pot fi fericiti. Ei cauta fericirea si nu adevarul si de aceea fericirea se fereste atat de ei.
Tot ceea ce spun este experienta mea, este adevarul pe care eu il traesc, acest adevar, pe care toti oamenii, toti, trebuie sa-l indeplineasca.
Da, aceasta indeplinire, aceasta desavarsire, nu este rezervata unei mici elite de initiati sau supra-oameni oarecari. Am spus, ca pentru mine, nu exista supra-om.

Adevarul nu este apanajul nici al unui centru anumit. El nu este nici detinut de vreo asociatie, de o institutie, de o biserica sau o academie oarecare. Adevarul nici nu se compara si nici nu se vinde. El nici nu se dobandeste prin merite. Adevarul este. Si e deajuns sa fii om. pentru a participa la esenta lui.

Jiddu Krishnamurti. 


SURSA: 

4 septembrie 2013

Iubitorii de animale il iubesc pe Eu.

Zilele acestea, se vehicula in presa stirea conform careia, in Bucuresti, o haita de caini a ucis un copil.

Fara indoiala, nu este nici cap de afis, nici rupt din breaking news. Stim prea bine situatia cainilor vagabonzi de peste tot. Stim si ca Bucurestiul se poate lauda cu atat de mult gunoi, incat a reusit sa ajunga la promitatoarea suma de 65. 000 de caini vagabonzi.
Astazi nu vorbim si despre sobolani, alti oportunisti ai civilizatiei noastre...

Si cu toate ca stiti, cu toate ca stiu si autoritatile, evident romanesti, s'a mers dupa cum ne e soiul pe gandirea autohtona: e bine si asa. Poate or sa vina altii sa ne rezolve problema, daca ii deranjeaza, ca pe noi, nu.

Consecinta indolentei colective a fost moartea unui om.

As indrazni sa ma gandesc ca de fapt noi l'am ucis. Insa nu va fortez limitele moralitatii.

Totusi, ca prostia mioritica sa poata inflori pe mai departe, mandra si cu coada sus, apar, tot evident,  si reactiile iubitorilor de animale.
Care cica nu sunt de acord cu masuri dure, aplicate unei situatii care tocmai a creat un precedent, ci eventual sa'i scarpine pe spate.

Cum se poate sa fim atat de duri cu bietele animale! - se vaicareste ipocrit gloata de iubitori...

Pai, sa'mi fie scuzata observatia urmatoare.

De ce dracu mai mananca atunci carne de porc! Sau vita, sau pui? - daca mai sunt atat de iubitori!

Mie de exemplu nu'mi plac cainii. Mi se pare mult mai sensibil sa iubesti porcii.
Si nici n'au omorat un copil!
Sa exterminam deci cainii si sa iubim porcii.

Stiti de ce?

Pt ca EU.

Ce va uitati asa la mine, cu chip atat de intrebator! Va raspund acusica!
Pt ca ...CAINELE este al MEU.  De fapt, noi iubim acest pronume, bata'l vina.
Eu, mie, al meu.

In concluzie... si ganditi'va bine!
Iubitorii de animale il iubesc pe Eu.