28 aprilie 2013

Nebuni sa fiti!

Astazi am fost acuzat -  a catea oara! - voalat, ca sunt nebun.
Sigur, la adapostul bunelor intentii, insa incaltat cu cizme de cauciuc protectoare, cu care sa'si protejeze picioarele la contactul cu sufletul...
Cu speranta sincera ca'mi voi reveni.

............


Din fericire nu'mi voi mai reveni niciodata.
Am devenit nebun.
Vazand lucrurile la fel ca un  altul care a crapat la varsta care o am eu acum.

Tot....   nebun si el.

Si va doresc si voua sa vedeti la fel.

Sa innebuniti, pt a deveni normali la cap

..........................

Pe bănci de lemn, în scunda tavernă mohorâtă,
Unde pătrunde ziua printre fereşti murdare,
Pe lângă mese lunge, stătea posomorâtă,
Cu feţe-ntunecoase, o ceată pribegită,
Copii săraci şi sceptici ai plebei proletare.

Ah! - zise unul - spuneţi că-i omul o lumină
Pe lumea asta plină de-amaruri şi de chin?
Nici o scânteie-ntr-însul nu-i candidă şi plină,
Murdară este raza-i ca globul cel de tină,
Asupra cărui dânsul domneşte pe deplin.

Spuneţi-mi ce-i dreptatea? - Cei tari se îngrădiră
Cu-averea şi mărirea în cercul lor de legi;
Prin bunuri ce furară, în veci vezi cum conspiră
Contra celor ce dânşii la lucru-i osândiră
Şi le subjugă munca vieţii lor întregi.

Unii plini de plăcere petrec a lor viaţă,
Trec zilele voioase şi orele surâd.
În cupe vin de ambră - iarna grădini, verdeaţă,
Vara petreceri, Alpii cu frunţile de gheaţă -
Ei fac din noapte ziuă ş-a zilei ochi închid.

Virtutea pentru dânşii ea nu există. Însă
V-o predică, căci trebui să fie braţe tari,
A statelor greoaie care trebuie-mpinse

Şi trebuiesc luptate războaiele aprinse,
Căci voi murind în sânge, ei pot să fie mari.

Şi flotele puternice ş-armatele făloase,
Coroanele ce regii le pun pe fruntea lor,
Ş-acele milioane, ce în grămezi luxoase
Sunt strânse la bogatul, pe cel sărac apasă,
Şi-s supte din sudoarea prostitului popor.

Religia - o frază de dânşii inventată
Ca cu a ei putere să vă aplece-n jug,

Căci de-ar lipsi din inimi speranţa de răsplată,
După ce-amar muncirăţi mizeri viaţa toată,
Aţi mai purta osânda ca vita de la plug?

Cu umbre, care nu sunt, v-a-ntunecat vederea
Şi v-a făcut să credeţi că veţi fi răsplătiţi...
Nu! moartea cu viaţa a stins toată plăcerea -
Cel ce în astă lume a dus numai durerea
Nimic n-are dincolo, căci morţi sunt cei muriţi.

Minciuni şi fraze-i totul ce statele susţine,
Nu-i ordinea firească ce ei a fi susţin;
Averea să le aperi, mărirea ş-a lor bine,
Ei braţul tău înarmă ca să loveşti în tine,

Şi pe voi contra voastră la luptă ei vă mân'.

De ce să fiţi voi sclavii milioanelor nefaste,
Voi, ce din munca voastră abia puteţi trăi?
De ce boala şi moartea să fie partea voastră,
Când ei în bogăţia cea splendidă şi vastă
Petrec ca şi în ceruri, n-au timp nici de-a muri?

De ce uitaţi că-n voi e şi număr şi putere?
Când vreţi, puteţi prea lesne pământul să-mpărţiţi.
Nu le mai faceţi ziduri unde să-nchid-avere,
Pe voi unde să-nchidă, când împinşi de durere
Veţi crede c-aveţi dreptul şi voi ca să trăiţi.

Ei îngrădiţi de lege, plăcerilor se lasă,
Şi sucul cel mai dulce pământului i-l sug;
Ei cheamă-n voluptatea orgiei zgomotoase
De instrumente oarbe a voastre fiici frumoase:
Frumseţile-ne tineri bătrânii lor distrug.

Şi de-ntrebaţi atuncea, vouă ce vă rămâne?
Munca, din care dânşii se-mbată în plăceri,
Robia viaţa toată, lacrimi pe-o neagră pâine,
Copilelor pătate mizeria-n ruşine...
Ei tot şi voi nimica; ei cerul, voi dureri!

De lege n-au nevoie - virtutea e uşoară
Când ai ce-ţi trebuieşte... Iar legi sunt pentru voi,
Vouă vă pune lege, pedepse vă măsoară
Când mâna v-o întindeţi la bunuri zâmbitoare,
Căci nu-i iertat nici braţul teribilei nevoi.

Zdrobiţi orânduiala cea crudă şi nedreaptă,
Ce lumea o împarte în mizeri şi bogaţi!

Atunci când după moarte răsplată nu v-aşteaptă,
Faceţi ca-n astă lume să aibă parte dreaptă,
Egală fiecare, şi să trăim ca fraţi!

Sfărmaţi statuia goală a Venerei antice,
Ardeţi acele pânze cu corpuri de ninsori;
Ele stârnesc în suflet ideea neferice
A perfecţiei umane şi ele fac să pice
În ghearele uzurei copile din popor!

Sfărmaţi tot ce aţâţă inima lor bolnavă,
Sfărmaţi palate, temple, ce crimele ascund,
Zvârliţi statui de tirani în foc, să curgă lavă,
Să spele de pe pietre până şi urma sclavă
Celor ce le urmează pân' la al lumii fund!

Sfărmaţi tot ce arată mândrie şi avere,
O! dezbrăcaţi viaţa de haina-i de granit,
De purpură, de aur, de lacrimi, de urât -
Să fie un vis numai, să fie o părere,
Ce făr' de patimi trece în timpul nesfârşit
.

Zidiţi din dărmăture gigantici piramide
Ca un memento mori pe al istoriei plan;
Aceasta este arta ce sufletu-ţi deschide
Naintea veciniciei, nu corpul gol ce râde
Cu mutra de vândută, cu ochi vil şi viclean.

O! aduceţi potopul, destul voi aşteptarăţi
Ca să vedeţi ce bine prin bine o să ias';
Nimic... Locul hienei îl luă cel vorbareţ,
Locul cruzimii vechie, cel lins şi pizmătareţ,
Formele se schimbară, dar răul a rămas.

Atunci vă veţi întoarce la vremile-aurite,
Ce mitele albastre ni le şoptesc ades,
Plăcerile egale egal vor fi-mpărţite,
Chiar moartea când va stinge lampa vieţii finite
Vi s-a părea un înger cu părul blond şi des.

Atunci veţi muri lesne fără de-amar şi grijă,
Feciorii-or trăi-n lume cum voi aţi vieţuit,
Chiar clopotul n-a plânge cu limba lui de spijă
Pentru acel de care norocul avu grijă;
Nimeni de-a plânge n-are, el traiul şi-a trăit.

Şi boale ce mizeria ş-averea nefirească
Le nasc în oameni, toate cu-ncetul s-or topi;
Va creşte tot ce-n lume este menit să crească,
Va bea pân-în fund cupa, pân' va vrea s-o zdrobească,
Căci va muri când nu va avea la ce trăi.

. . . . . . . . . . . . . . . . . . .

Pe malurile Senei, în faeton de gală,
Cezarul trece palid, în gânduri adâncit;
Al undelor greu vuiet, vuirea în granit
A sute d-echipajuri, gândirea-i n-o înşală;
Poporul loc îi face tăcut şi umilit.

Zâmbirea lui deşteaptă, adâncă şi tăcută,
Privirea-i ce citeşte în suflete-omeneşti,
Şi mâna-i care poartă destinele lumeşti,
Cea grupă zdrenţuită în cale-i o salută.
Mărirea-i e în taină legată de aceşti.

Convins ca voi el este-n nălţimea-i solitară
Lipsită de iubire, cum că principiul rău,
Nedreptul şi minciuna al lumii duce frâu;
Istoria umană în veci se desfăşoară,
Povestea-i a ciocanului ce cade pe ilău.

Şi el - el vârful mândru al celor ce apasă -
Salută-n a lui cale pe-apărătorul mut.
De aţi lipsi din lume, voi cauza-ntunecoasă
De răsturnări măreţe, mărirea-i radioasă,
Cezarul, chiar Cezarul de mult ar fi căzut.

Cu ale voastre umbre nimica crezătoare,
Cu zâmbetu-vă rece, de milă părăsit,
Cu mintea de dreptate şi bine râzătoare,
Cu umbra voastră numai, puteri îngrozitoare,
La jugu-i el sileşte pe cei ce l-au urât.

. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

Parisul arde-n valuri, furtuna-n el se scaldă,
Turnuri ca facle negre trăsnesc arzând în vânt -
Prin limbile de flăcări, ce-n valuri se frământ,
Răcnete, vuiet de-arme pătrund marea cea caldă,
Evul e un cadavru, Paris - al lui mormânt.

Pe stradele-ncruşite de flăcări orbitoare,
Suiţi pe baricade de bulgări de granit,
Se mişc batalioane a plebei proletare,
Cu cuşme frigiene şi arme lucitoare,
Şi clopote de-alarmă răsună răguşit.

Ca marmura de albe, ca ea nepăsătoare,
Prin aerul cel roşu, femei trec cu-arme-n braţ,
Cu păr bogat şi negru ce pe-umeri se coboară
Şi sânii lor acopăr - e ură şi turbare
În ochii lor cei negri, adânci şi desperaţi.

O! luptă-te-nvălită în pletele-ţi bogate,
Eroic este astăzi copilul cel pierdut!
Căci flamura cea roşă cu umbra-i de dreptate
Sfinţeşte-a ta viaţă de tină şi păcate;
Nu! nu eşti tu de vină, ci cei ce te-au vândut!

. . . . . . . . . . . . . . . . . . .

Scânteie marea lină, şi placele ei sure
Se mişc una pe alta ca pături de cristal
Prin lunce prăvălite; din tainica pădure
Apare luna mare câmpiilor azure,
Împlându-le cu ochiul ei mândru, triumfal.

Pe undele încete îşi mişcă legănate
Corăbii învechite scheletele de lemn;
Trecând încet ca umbre - ţin pânzele umflate
În faţa lunei, care prin ele-atunci străbate,
Şi-n roată de foc galben stă faţa-i ca un semn.

Pe maluri zdrumicate de aiurirea mării
Cezaru-ncă veghează la trunchiul cel plecat
Al salciei pletoase - şi-ntinse-a apei arii
În cercuri fulgerânde se pleacă lin suflării
A zefirului nopţii şi sună cadenţat.

Îi pare că prin aer în noaptea înstelată,
Călcând pe vârf de codri, pe-a apelor măriri,
Trecea cu barba albă - pe fruntea-ntunecată
Cununa cea de paie îi atârna uscată -
Moşneagul rege Lear.

Uimit privea Cezarul la umbra cea din nouri,
Prin creţi ai cărei stele lin tremurând transpar,
I se deschide-n minte tot sensul din tablouri
A vieţii sclipitoare... A popoarelor ecouri
Par glasuri ce îmbracă o lume de amar:

"În orice om o lume îşi face încercarea,
Bătrânul Demiurgos se opinteşte-n van;
În orice minte lumea îşi pune întrebarea
Din nou: de unde vine şi unde merge floarea
Dorinţelor obscure sădite în noian?

Al lumii-ntregul sâmbur, dorinţa-i şi mărirea,
În inima oricărui i-ascuns şi trăitor,
Zvârlire hazardată, cum pomu-n înflorire
În orice floare-ncearcă întreagă a sa fire,
Ci-n calea de-a da roade cele mai multe mor.

Astfel umana roadă în calea ei îngheaţă,
Se pietrifică unul în sclav, altu-mpărat,
Acoperind cu noime sărmana lui viaţă
Şi arătând la soare-a mizeriei lui faţă -
Faţa - căci înţelesul i-acelaşi la toţi dat.

În veci aceleaşi doruri mascate cu-altă haină,
Şi-n toată omenirea în veci acelaşi om -
În multe forme-apare a vieţii crudă taină,
Pe toţi ea îi înşală, la nime se distaină,
Dorinţi nemărginite plantând într-un atom.

Când ştii că visu-acesta cu moarte se sfârşeşte,
Că-n urmă-ţi rămân toate astfel cum sunt, de dregi
Oricât ai drege-n lume - atunci te oboseşte
Eterna alergare... ş-un gând te-ademeneşte:
Că vis al morţii-eterne e viaţa lumii-ntregi."


Mihai Eminescu - Imparat si Proletar. 

25 aprilie 2013

Drepturi pentru zoofili!

 Dupa cum probabil ca stiti, Franta este ultima care urmeaza, sau deja a legiferat casatoriile intre homosexuali, urmand nu trend'ul, ci agenda mizeriilor astora cu globalizarea.

Programa dezumanizarii continua asadar, lipsind OMUL de constienta binelui si raului.

Nu'i nevoie sa ai mai mult de 6 ani, varsta pana la care majoritatea parintilor isi mint plozii ca au venit pe lume adusi de barza. Ma rog, marea majoritate, pt ca sunt si alte pasari in fauna care i'au adus pe lume pe Guta si Florin Salam, despre care nu vorbim acum.

In general, dupa ce se trece de faza asta, omul incepe sa constientizeze ca specia lui mamifera se cam reproduce prin pui vii.
La mamiferele normale, actul acesta complex  se consuma intre parteneri de sexe diferite.
Sper din toata inima sa nu va sochez.

O sa'i sochez in schimb pe homosexuali, care pana in ziua de azi cred, nu ca au fost adusi de barza, nici de cioara, ci sunt rezultatul iubirii dintre doua mamifere: "Vasile" si sotia lui, "Gheorghe". 


In societatea noastra globalizata, medicina se cam trage pe fund, la fel ca orice stiinta care nu vrea sa recunoasca evidentele, si se codeste sa incadreze homosexualitatea in patologie. Adica....boala.

De ce?  Pt ca o societate bolnava, chiar foarte,  are ca  perfecta justificare statul, organele lui de represiune, de propaganda si corectitudinea politica pe care o baga pe gat societatii ca unei gaste proaste.

Pana aici, recunosc, nu ma mira nimic.

Insa daca ar fi sa mergem mai departe pe logica idiotilor astora, apoi musai trebuie sa ne gandim cu maxima consideratiune si la dorintele ascunse ale altei minoritati sexuale, altfel foarte discriminate:  zoofilii, despre care, politic vorbind, mi se rupe sufletul.

Daca tot e sa exploram fara piedici profunzimile frumoasei noastre naturi omenesti, dupa ce le'am dat dreptul homosexualilor sa'si exploreze pornirile, de ce i'am discrimina pe zoofili?

Nu orice barbat isi doreste un alt barbat! Pot exista oameni cu imaginatie mult mai daruita, de exemplu unii care prefera o capra!
In baza argumentatiilor astora, de ce n'ar avea voie sa se casatoreasca cu capra, vaca sau chiar camila preferata, daca asta din urma  este destul de aratoasa si hraneste poftele launtrice, la care, conform corectitudinii politice, nu avem voie sa atentam prin critica!

Insa, din pacate, din cauza lipsei unui cadru legal civilizat, ma tem ca zoofilii mai trebuie sa astepte.
Asta daca nu cumva, de prosti ce suntem, exterminam toate animalele de pe planeta lasandu'i intre timp fara parteneri....
Ar fi intr'adevar o mare nedreptate.

MACULATURA:


..sau...




21 aprilie 2013

Violenta.

Lumea in care traim are ca piatra din capul unghiului violenta, si diferitele ei forme de manifestare.

Ne confruntam cu ea, prin purtatorii ei, zi de zi, constient sau ba.

Sa ascultam impreuna o melodie marca  Alanis Morissette despre violenta.



"Versions Of Violence"

Coercing or leaving
Shutting down and punishing
Running from rooms, defending
Withholding, justifying

These versions of violence
Sometimes subtle sometimes clear
And the ones that go unnoticed
Still leave their mark once disappeared

Diagnosing, analyzing
Unsolicited advice
Explaining and controlling,
Judging opining and meddling

These versions of violence
Sometimes subtle sometimes clear
And the ones that go unnoticed
Still leave their mark once disappeared

This labeling
This pointing
this sensitive's unraveling
This sting I've been ignoring
I feel it way down way down

These versions of violence
Sometimes subtle sometimes clear
And the ones that go unnoticed
Still leave their mark once disappeared

19 aprilie 2013

Constiinta si Egregorii

Constiinta este mediatorul dintre Ratiune si Simtire, dintre Stiinta si Credinta, dintre Ganduri si Emotii.

Orice Fiinta se naste, traieste si moare.
La scurt timp dupa nastere, oamenii primesc botezul cu apa asupra trupului si totodata un nume.

Aceasta este prima Viata.
In prima Viata, omul se dezvolta fizic, procesele gandirii sunt modelate de experienta iar actiunile sunt dictate de creier.
In pruncie oamenii nu au Constiinta de Sine.
Odata cu formarea conexiunilor cerebrale superioare (superficiale) apare si se dezvolta Constiinta de Sine.

La atingerea maturitatii psihice, oamenii sufera o schimbare radicala a modului de Constientizare.
De obicei acesta convertire apare ca urmare a unui soc, o ruptura in Sistemul de Credinte si astfel oamenii se schimba profund, adoptand un alt Sistem de Valori sau chiar inversandu-le. Societatile religioase se folosesc de acest moment critic din Viata oamenilor pentru a-i converti religios si pentru a-i indoctrina, dupa ce si-au supus victimele unor puternice presiuni emotionale pentru a le declansa fortat Conversia (rugaciuni, transa sau extaz).

A doua forma gresita de atingere a maturitatii psihice, si anume cea care caracterizeaza comunitatile stiintifice, are loc prin metoda pasilor mici, si a rigidizarii Gandirii in Tipare Logice.


Maturizarea psihica reala, corecta, nu poate fi declansata de presiunea factorilor externi ci numai de factori interni, atunci cand calitatea Cunostintelor acumulate depaseste pragul critic, insa conditionat de o dezvoltare corespunzatoare a creierului. Atunci cand prin presiunea interna a Informatiilor despre lumea in care traim se declanseaza procesul de maturizare psihica, Gandirea trece prin modificari profunde iar tiparele cerebrale superficiale se descompun total spre a fi reconectate Constient (Tiparele neurale profunde sunt cele care controleaza actiunile fiziologice asupra organismului si sunt aproape imposibil de modificat Constient, si cu siguranta nerecomandat).
Acest eveniment fiziologic se manifesta prin senzatii de "ardere interioara", raspandite la nivel celular in intregul corp, si poarta numele de "botezul cu Foc" sau "botezul cu Duh".

Aceasta este a doua Viata.
Odata intrati in cea de-a doua Viata, Oamenii, eliberati acum de orice fel de restrictii in Gandire, Tipare Logice ori Principii Morale, sunt gata sa reconstituie fundamental tiparul cunostintelor pornind de la NIMIC ca limita inferioara si TOT ca limita superioara.
Si ce Religie se poate lupta cu o credinta construita pe NIMIC si care include TOT?
Intr-un astfel de model de Gandire RELATIVISTA care contine o unica axioma/dogma: NIMICUL (Zero) exista si o singura definitie circulara, TOTul este TOT.
Intr-un astfel de Model Corect, Complet si Ermetic, nici un dubiu nu se poate infiltra si pe baza lui nici o Religie nu se poate construi.

Aceasta este Perfectiunea in Gandire: criticam pe fiecare si nu credem pe nimeni; ori daca criticam de fiecare data, chiar si ceea ce am Gandit deja, nu ne rigidizam in Gandire iar daca nu credem pe nimeni nu putem sa ne mai scuzam pentru nimic, caci necrezand suntem obligati sa ne asumam responsabilitatea pentru fiecare Decizie si fiecare Actiune.
Aceasta atitudine nu duce la haos ci dimpotriva, la Comunicare Reala si Uniformitate in Gandire, pentru ca nu exista decat un singur fel de a Gandi Corect, diferentele fiind date numai de perspectiva unica pe care o are fiecare dintre cei ce abordeaza problema.

Constiinta de Sine apare in copilarie si este Prima Forma de Constiinta.
In scurt timp apare si se dezvolta Constiinta de altcineva/altceva: oameni, animale, plante, obiecte, ansamble, concepte, Dumnezeu, etc.
Apoi apar Constiintele de grup, de apartenenta: familie, clan, echipa, religioasa, nationala, rasiala, de specie, planetara, galactica, universala, etc.
Ultima care apare fiind Constiinta de TOT.


Indiferent de natura Lumii Exterioare, Materiale, in interiorul psihicului percepem numai o reprezentare a lumii fizice, adica noi nu vedem un scaun, o masa, un calculator, un om sau o floare, ci numai semnale luminoase, auditive, mirosuri, etc, provenite de la acele corpuri fizice.
Aceste semnale sunt convertite apoi in Mintea noastra si Constientizate intr-un Model Virtual mai mult sau mai putin fidel. Acest model este corectat dinamic in functie de semnalele primite prin simturi.
Insa pentru a putea planifica actiuni viitoare, omul a trebuit sa creeze modele secundare in care sa estimeze si anticipeze ceea ce se va intampla cu diferite Obiecte sau Fiinte. Astfel, Omul a creeat cate un model pentru fiecare obiect sau fiinta din Viata sa si apoi pe baza acelui model isi planifica actiunile.
Fiecarui astfel de model ii atribuie un simbol sau o eticheta (nume sau definitie) pe baza caruia il poate recunoaste si diferentia.

Dar de aici incep problemele:
- din cauza numarului ridicat de modele pe care suntem nevoiti sa le construim, recurgem la scurtaturi folosind modele generale pe care le particularizam si astfel putem ajunge lesne sa folosim tot mai putine modele din lene si apoi cand descoperim ceva neobisnuit, sa folosim modele preconcepute, eronate, pe care nu le mai putem corecta, iar lipsa capacitatilor de a mai invata ne opreste in a-i compune un model nou, reprezentativ.
- din cauza ca folosim aceiasi Gandire pentru oameni, animale si obiecte putem ajunge lesne la antropomorfizare si de aici la antropomorfizarea conceptelor filozofice (Divin, Nimic, Infinit, Creatie, Energie, Dumnezeu, Calitati sau Vicii, etc.).
- a treia si cea mai grava Eroare este atribuirea de personalitate acestor modele mentale. Aceasta apare pe fondul unei erori clasice de Gandire, atunci cand incercam sa anticipam un comportament.
De exemplu ma aflu intr-o situatie dificila la care nu-i gasesc solutia si cum nu pot lua o decizie apelez la un "inofensiv" artificiu de Gandire: ce ar face X (mama, tata, McGyver sau Sfantul Visarion) si astfel dau viata unui model mental si creez un EGREGOR.

"Fiecare grupare, fiecare miscare religioasa, politica, artistica, fiecare tara, formeaza un "egregor". Un egregor este o fiinta psihica emanata de o colectivitate, formata din gandurile, dorintele, fluidele tuturor membrilor care lucreaza in acelasi scop. Fiecare egregor are culorile sale, formele sale particulare: pentru Franta, cocosul, pentru Rusia, ursul, etc. ..." - Omraam Mikhael Aivanhov


SURSA: 

Sigur, nimeni nu va impiedica sa'l intrebati pe prietenul Google despre mai multe!...
Este un subiect foarte interesant, tratat cu mai mult sau mai putin realism de unii sau altii.

Insa, va fac acelasi indemn ca si apostolul Pavel:  " Cercetati toate lucrurile si pastrati ce este bun. "

Si bineinteles, ganditi cu propriul creier.
E timpul.

9 aprilie 2013

Nebunia civilizatiei.

Pare a fi paradisul, dar este de fapt cel mai înşelător deşert din lume:
Kalahari

După scurtul sezon ploios există multe bălţi şi chiar râuri.
Dar după câteva săptămâni, apa dispare în nisipul adânc din Kalahari.
Bălţile seacă şi râurile încetează să mai curgă.
Iarba căpăta o frumoasă culoare aurie fiind bună de păscut.
Dar în următoarele nouă luni nu va mai fi apa de băut.
Aşa că majoritatea animalelor migrează, lăsând iarba aurie neatinsă.
Oamenii se feresc de desertul Kalahari ca de ciumă deoarece ei au nevoie de apă.
Aşa ca frumosul tărâm nu este populat.
Cu excepţia micilor oameni din Kalahari.
Drăguţi, delicaţi, mici şi graţioşi: boşimanii.
Acolo unde alte persoane ar muri de sete în câteva zile ei trăiesc aproape mulţumiţi în acest deşert.
Ei ştiu unde să sape după rădăcini, larve şi tuberculi şi ce seminţe şi păstăi sunt bune de mâncat.
Bineînţeles că ştiu şi de unde să îşi procure apa.
Dimineaţa devreme pot colecta rouă de pe frunze care au fost aşezate cu grijă cu o seară înainte.
Sau chiar puful ierbii poate constitui un rezervor de apă.
Dacă cunoşti, un mănunchi de rămurele îţi pot indica unde să sapi ca să scoţi la lumină o rădăcina enormă.
O cureţi cu un băţ pe una dintre părţi.
Iei o mână de răzătură, o pui în dreptul gurii şi storci.
Cred că sunt cei mai fericiţi oameni de pe pământ.
Nu au crime, pedepse, violentă sau legi nu au poliţie, judecători, reguli sau şefi.
Ei cred că Dumnezeu a lăsat pe pământ numai lucruri bune şi folositoare pentru ei.
În această lume a lor nimic nu este rău sau diabolic.
Chiar şi un şarpe veninos nu este rău.
Trebuie doar să te fereşti de colţii lui.
De fapt, un şarpe este chiar foarte bun. E chiar delicios.
Şi din pielea lui se poate face o traistă foarte bună.
Ei trăiesc în deşertul Kalahari în grupuri mici de familii.
O familie de boşimani se poate întâlni cu alta o dată la câţiva ani.
Dar mai ales, ei trăiesc complet izolaţi neştiind că există şi alţi oameni pe pământ.
În imensul Kalahari, ei sunt boşimani care nu au auzit de oamenii civilizaţi.


Câteodată aud sunete asurzitoare chiar şi când pe cer nu sunt nori.
Ei cred că Zeii au mâncat prea mult şi le bolborosesc stomacurile.
Câteodată ei pot chiar să vadă urmele gazelor emanate de Zei.
Limbajul lor are propria particularitate.
Pare să constea doar în sunete nearticulate.
Sunt un popor foarte blând.
Ei nu pedepsesc copiii, nici măcar nu se răstesc la ei.
Astfel copiii sunt foarte cuminţi. Jocurile lor sunt drăguţe şi inventive.
Când familia are nevoie de carne vânătorul înmoaie vârful săgeţii într-o băutura care acţionează ca un tranchilizant.
Când vânează un cerb, e nevoie doar de o înţepătura, după care săgeata cade.
Cerbul fuge, dar în curând drogul îşi va face efectul şi se opreşte.
După un timp, i se face somn.
Vânătorul se apropie. Se justifica prin faptul că familia lui are nevoie de carne.
Caracteristica ce îi face diferiţi de toate celelalte rase este aceea că nu au deloc simţul proprietăţii.
Acolo unde trăiesc ei nu exista nimic peste care să fii proprietar.
Exista doar copaci, iarba şi animale.
Aceşti boşimani nu au văzut niciodată o stânca sau o piatră.
Cele mai tari lucruri pe care le cunosc ei sunt lemnul şi oasele.
Ei trăiesc într-o lume unde nimic nu este atât de tare precum rocă, oţelul său betonul armat.


...........................................................................

La numai 600 mile către sud se afla un oraş mare.
Şi acolo trăiesc oameni civilizaţi.
Oamenii civilizaţi refuza să se adapteze la mediu înconjurător.
Mai degrabă adaptează mediul înconjurător la ei.
Aşa că au construit case, drumuri, vehicule, maşinării.
Şi au construit linii electrice care să alimenteze toate acestea.
Dar ei nu ştiu când să se oprească.
Cu cât îmbunătăţesc mediul înconjurător ca să-şi facă viaţa mai uşoară cu atât o complica mai mult.
Acum copiii lor sunt condamnaţi la 10- 15 ani de şcoală ca să înveţe cum să supravieţuiască în acest complicat şi schimbător habitat.
Aşa ca oamenii civilizaţi care refuza să se adapteze la mediul natural află acum ca ei trebuie să se adapteze şi să se readapteze în fiecare oră din zi la mediul pe care ei l-au creat.
De exemplu, dacă e luni şi vine ora 7:30, trebuie să te dezadaptezi de la mediul domestic şi să te readaptezi la un cu totul alt mediu.
Ora 8:00 semnifică faptul că toată lumea trebuie să pară ocupată.

"Am un articol foarte bun despre copiii cu handicap.
Copii handicapaţi? Nu! Nu recomandă lucruri pe care nu...
Eu nu public decât dulcegării şi chestii frumoase, chiar dacă le umezeşte pantalonii."
Ora 10:30 semnifică faptul că poţi să nu mai pari atât de ocupat pentru 15 minute.
După care trebuie să pari ocupat din nou.


 Nu-i de mirare ca unii oameni o iau razna un pic....


Continuarea, la vizionarea filmului: The Gods Must Be Crazy.



1 aprilie 2013

Atunci cand uitam.



Atunci cand uitam ca suntem oameni ,ne divizam.

Ne divizam pe diferite criterii.

Pe criterii etnice, religioase, ideologice, dogmatice, politice, pe criterii de apartenenta la orice nascocire, la orice plasmuire, la orice delir trecut vreodata prin mintile bolnave.

Ne intrecem intre noi ca orbii, ca si cum am avea de castigat ceva.
Ne uram, ne pizmuim, ne omoram, ne batjocorim, ca si cum n'am fi la fel.
Ne asuprim unii pe altii, ne folosim unii de altii, ne vindem unii pe altii.
Ca si cum n'am fi persoane.

Ne  dezumanizam, ne dezintegram, ne sinucidem.
Ne invinovatim, ne acuzam, ne blestemam, ne barfim.
Ca si cum n'am fi oameni.

Ne distrugem casa, ne distrugem mediul, ne ucidem partenerii cu care traim pe planeta.
Exterminam. Ucidem din placere.

Suntem foarte bolnavi.

.........................................

Adevarul?

Tot ce ne mana sa vrem toate astea e o iluzie.
Un sac fara fund. O locuinta a mortilor.

Ego'ul.

Cel care ne spune minciuni.

Cel care ne face sa uitam.