5 februarie 2013

Un gand scurt.

Ce ciudat!

Toti oamenii vor ca progeniturile lor se le semene.

....................

Ce dracu or vedea atat de bun de multiplicat?

7 comentarii:

  1. Mereu surprinzator meine freunde, "Cind ne vom aminti ca sintem oameni?" Cind o fi sa murim. Atunci cred ca ne vom uita in spate si vom regreta, zadarnic, ca n-am fost ceea ce-ar fi trebuit... Probabil asta este marea diferenta intre noi, cei care sintem destinati sa umbrim prea multa vreme pamintul si cei care au inteles ceea ce noi niciodata nu vom descoperi. Sau cum spunea un tinar martir in gulagul comunist: "Cine nu stie sa moara, nu merita sa traiasca." Noua celorlalti, ne ramine ca singura consolare, sa incercam sa admiram si sa ne bucuram de aceasta desertaciune omeneasca...

    Sper ca optimismul meu exuberant sa te retrezeasca la viata! :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Danke schoen!... my friend.

      Stii cat mi'ar placea sa fiu optimist? Daca n'as fi atat de patologic de realist. :))
      La unguri e alta vorba: " Meghalni kesz vagyok azert amiert elni szeretnek. ".
      Aka...Sunt gata sa mor pt ce'as trai...

      Mie, nici ca ungurului, si nici ca lu' Soljenitin, imi ramane sa fiu superficial. Si sa'mi traiesc fericita mizantropie.

      Ștergere
  2. Subconstient tot prostu stie ca daca are pregenituri ceva din el continua sa traiasca si dupa moarte. Probabil asta e ideea cu asemanarea. Iar in cazul barbatilor ar mai fi una...:D (nu cunosc inca unu care sa vrea ca progenitura lui sa semene cu ...vecinii)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Destul de ciudat subconstientul asta! Aduce a subconstient de maimuta.

      Ma intreb: de ce n'ar vrea subconstientul crestinilor astora ca plozii sa'i semene mai degraba lu' Isus Hristos decat lor?
      Ca nu vor sa ridice stacheta?!...

      Ștergere
  3. Nici ca-ar avea cum fi altfel, din momentul in care este arhicunoscut, ca omul se remarca tocmai prin aceste nobile trasaturi ce provin din fondul comul omului si maimutei! Giumbuslucul, maimutareala, acrobatia, imitatia, dorinta nemasurata de epatare, persiflarea, etalarea celor mai nastrusnice insusiri pe care aceasta ruda colaterala reuseste sa ne-o transmita ca rezultat al milioanelor de ani de e(in)volutie, petrecuti in comun.

    Daca limbajul poate fi considerat, ca urmare a zecilor de mii de ani de utilizare continuua, drept un caracter innascut, dobindit de om sub forma unei gramatici universale ce functioneaza in cadrul fiecarui grup de limbi, iar copilul detine inca inaintea nasterii sale structura generala a unei limbi, nascuta undeva in intunericul istoriei, pe tarimul unei insule misterioase, de unde a fost adus de creatorii sai pentru a fi impartasit celorlalti oameni traitori pe cuprinsul nesfirsitelor paduri ale batrinului Continent, atunci de ce nu ne putem inchipui, ca utilizarea permanenta intr-un timp infinit, a celorlalte forme ale comportamentului omenesc, pina chiar si a celor mai straine fata de ceea ce intelegem in mod obisnuit prin "umanism", s-au putut inscrie la fel de bine in acest "fond comun"?!

    Si in sprijinul acestui model, cred ca se poate invoca modul cum au luat nastere religiile, chiar si acolo unde nu exista nici cele mai mici urme de sincretism, in rindul unor populatii atit de indepartate in timp si in spatiu, incit pina si in cele mai fantastice scenarii, intilnirea lor este imposibil de conceput, releva existenta unor structuri comune ale gindirii, capabile sa nasca in populatii extrem de diferite un acelasi "instinct" (lingvistic), unul religios de aceasta data.

    RăspundețiȘtergere