26 ianuarie 2013

Arhitectura Fricii.

Stiati ca toate trairile lumii au o imagine proprie?
Cum nu !? 

Animistii de pilda cred ca fiecare lucru are un suflet.
O forma primitiva de oglindire a sinelui in realitate.

Natura spre exemplu poarta semnul creatorului ei. Se oglindeste in ea.
Armonie, frumos, libertate.

Noi insa, cei care i'am intors spatele, gandim altfel.
De fapt, nu gandim. Ca ne'am redus.

Actionam instinctiv.
Apoi intuim.

Creatiile noastre sunt oglindirea noastra interioara.
De fapt nici macar creatii.
Incercari de'a imita. Ne imitam unii pe altii.  Si cat de nereusit!

Sa luam tot spre exemplu imaginea unui simplu gard.
Avem nevoie de ele! - spunem .
Ca sa delimitam.

...ca sa delimitam...ce?

Ce avem.
Pt ca ce suntem stim dupa arhitectura gardului: unul inalt si cu tepi spre exterior.
Cum de ce?
Pt ca ne temem!

Frica.  
Draga de ea...

Frica o personalizam: stim construi avand sursa de inspiratie...frica...in diverse moduri. Diverse modele.

Ce muza...


................................................................................

Ce vreau sa spun?

Ca toata lumea, felul in care ea arata, este expresia a ceea ce suntem in interior.

Nu cuvintele vorbesc aici. Ci faptele.

Oare...cat ne vom mai minti singuri? 





7 comentarii:

  1. De fapt, toata viata "o traim ca si cind am fi murit si murim ca ci cum nici n-am fi trait", adica incorsetati in fricile noastre. in limitarile, in universul strimt pe care ni l-am creat. Imposibilitatea de-a da glas trairilor interioare, a acelor sclipiri inalte ale spiritului, ale omenescului din noi, isi afla originea tot aici.(ca pe celelalte, rabufnirile nimicniciei umane, nu pierdem nicio ocazie sa le manifestam!)"Sintem guvernati de fricile noastre!"

    Pe de alta parte, nici experienta cistigata din contactul cu societatea, nu-ti prea lasa vreo speranta de incredere in om. Nenumaratele experiente nefaste, isi pun implacabil marca specifica pe noi. Arunca un visator in lumea asta natinga, fara sa-l previi deloc de ceea ce-l asteapta afara, si vei obtine cea mai nefericita experienta de viata a unui om... Ca sa nu mai vorbim de dezgustul simtit in mod constant in fata acestei lumi...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Sigur ca'i asa, my friend.

      Insa: avem LIBERTATEA de'a indrazni. Macar unii dintre noi.
      Si stii ca indrazneala s'ar putea sa fie contagioasa?

      Ștergere
  2. Vorbe adevarate, vorbe adevarate ! Si vorbe - fapte!

    RăspundețiȘtergere
  3. Ma tot mustra cirselnica asta de inima, sa pun in discutie o fraza care m-a izbit inca de la inceput, dar nevrind sa umbresc in vreun fel o constructie generala ce imbina adevarul cu o extraordinara forma de expresie artistica, un lucru atit de rar!, am tot evitat... Cred ca intuitia, ca forma de descoperire a adevarului, pe baza cunostintelor aflate in posesia noastra si a experientei personale, este situata deasupra gindirii, privita ca o actiune constienta de reprezentare a realitatii inconjuratoare (desi pina la urma intuitia reprezinta tot o forma de manifestare a rationamentelor, specifica mintii umane). Desi, asa cum cred ca bine o definesti, mai mult o forma de perceptie instinctiva. Cu toate acestea, privind mai mult prin experienta personala, cred ca-i este superioara. Pe de o parte ea actioneaza pe baza intregii cunoasteri, explicite si implicite, bazindu=se pe toate acele cunostinte de care constientul a uitat ca se afla in posesia lor, pierdute pe undeva prin strafundurile constiintei si a intregii experiente, care pateste la fel. Dupa acumularea de noi cunostinte si experiente, pe cele vechi le..."uitam"! Dar cun toate acestea, ele se gasesc undeva inscrise in memorie, nemaiputindu-le accesa in mod direct, constient, ca la o data de baze, sa zicem un dictionar aflat pe un calculator, dar de care beneficiem asemeni cuvintelor ce le intrebuintam in procesul vorbirii, al caror sens nu-l mai stam sa-l cautam atunci cind le folosim in mod automat, ba poate chiar l-am si uitat. Tot asa cred ca se petrec lucrurile si in cazul intuitiei, care in plus, este ferita de numeroasele erori ce intervin in procesul elaborat al gindirii. Observ ca tot mai multi succesori au incercat sa minimalizeze rolul intuitiei asa cum este remarcat de Kant (poate uneori usor fortat, insa mai mereu interpretat in sens intentionat? eronat de criticii sai), dar in opinia mea de neavenit, n-au reusit deloc. Confruntat cu deciziile pe care trebuie sa le iau zi de zi, am observat ca tot ceea ce vine din intuitie este perfect adevarat si situat deasupra oricaror erori, in vreme ce rationamentele gresesc de cele mai multe ori. Ba chiar atunci cind incerc "intelegerea" cunostintelor ce sint furnizate de intuitie prin intermediul gindirii rationale, rezultatele ei se spulbera, lasind in urma doar un sir de rationamente false!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Gandirea...
      Sigur ca'i defecta. Si ca intuitia e un instrument de revelatie. :)

      Gandirea trebuie reconstruita. Daramam un edificiu ca sa recladim altul. Nu'l carpim.
      Insa nu gandim.


      Ștergere
  4. Nu, nu cred ca e ceva pe care sa-l putem reconstrui. Sint doua actiuni ale intelectului care au loc pe paliere diferite. De exemplu atunci cind fac cunostinta pentru prima oara cu un om, privind atent (in mod absolut inconstient) la toate detaliile chipului sau, cumva inexplicabil, din toate gesturile, mimica fetei, inflexiunile vocii, tonul si amplitudinea, comportamentul, modul de exprimare, privirea, atitudinea generala, dintr-o simpla conversatie pot spune ca cunosc "cite parale ii valoreaza pielea". Mai apoi, daca ma las "furat" de evaluarile ulterioare, pierd aceasta prima impresie si ma las dus, sau cad in eroare. Pe masura ce complexitatea analizei creste, creste si gradul inducerii in eroare. Probabil in cazul intuitiei un rol important revine si perceptiei.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cel mai important!

      Insa...de'aici se complica treaba si mai mult! :))

      Ștergere