16 mai 2012

Europa se revolta impotriva taxelor .

A început războiul franco-britanic.
Cea mai buna dovada a falimentului democrației este Franța. Care a ales un socialist; de fapt nici nu mai are importanta ce partid au votat oficial francezii. Important e ca l-au votat pe un tip care le-a promis ca nu le taie salariile si ca pune taxe mai mari pe “nemernicii exploatatori” – adică pe firmele private. Deci un comunist nenorocit.
Numai ca “nemernicii exploatatori” nu se lasă așa de ușor taxați. Când au auzit ca veniturile de peste 1 milion de euro vor fi taxate cu…75% de noul guvern socialist, oamenii de afaceri francezi au început sa plece in masa la Londra. Daca valul de emigrare fiscala din Franța va continua, pana la sfârșitul anului, economia franceza e pusa in genunchi. Fără “daca” si fără “parca”. Deja ratingul bancar al Franței a fost scăzut, ceea ce înseamnă ca băncile au tot mai putina încredere in capacitatea tarii de a-si tine cuvântul si de a restitui împrumuturile. Fără firme private însa, guvernul francez pierde orice șansa de a ieși din criza. Ați promis cerșetorilor pomeni fără număr? Pai dați-le din banii voștri, comuniști nenorociți!
Marea Britanie, desigur, a profitat de ocazie si a pus paie pe foc: Boris Johnson, primarul Londrei, este pregătit să-i întâmpine pe antreprenorii francezi. “Aceasta este capitala lumii financiare”, a declarat el. “Este la o azvârlitură de băț și, dacă al vostru președinte nu dorește slujbele, oportunitățile și creșterea economică pe care voi o generați, noi le vrem”, a adăugat lordul primar (vezi Bloomberg: France Entrepreneurs Flee From Hollande Wealth Rejection).
Iar englezii nu oferă doar vorbe, ci si fapte! Marea Britanie va reduce taxa de 50% pentru veniturile anuale de peste 150.000 de lire (242.000 de dolari), la 45%. Rata maximă de impozitare a câștigurilor de capital este de 28% și nu există nici o taxă pe avere (vezi Adevărul). Si nu numai Marea Britanie ii cheamă pe patronii francezi, ci si Elveția, Belgia sau Polonia.
Așadar, nu contează ce-a votat poporul. Contează ce votează firmele! Iar firmele franceze au votat împotriva Franței. Le înțeleg perfect, pentru ca si eu am votat împotriva României, când mi-am desființat toate firmele din tara respectiva si am decis sa plătesc taxe in alta tara.
Italia: violente de strada împotriva taxelor.
Deja imaginile cu revoltele anti-taxe din Napoli au făcut înconjurul lumii. Un om de afaceri italian a ținut ostatic un funcționar al fiscului care venise ia banii; in mod spontan s-au solidarizat cu el o sute de alți patroni.

In toata Europa, statul social e atacat din doua parți: cerșetorii cer pomeni mai mari si mai multe, cum li s-a promis la alegeri (si cum s-au obișnuit de 50 de ani); pe de alta parte însa, oamenii de afaceri n-au chef sa mai dea nici un ban!
Cine câștiga războiul banilor? Cine are banii in buzunar, desigur. Adică firmele private.
Războiul pentru investiții este al treilea război mondial.
Miza lui este supraviețuirea tarilor. Si locul pe care îl vor ocupa ele in Noua Ordine Mondiala (ca evident, vechea ordine a dat faliment). Cine îl va pierde, va fi șters de pe harta. Sau in cel mai bun caz, va deveni un stat de mana a treia, un sclav, condamnat sa își duca viața in genunchi si intr-o mizerie cumplita.
Asta este soarta României. România nici nu se mai pune problema sa mai iasă din criza: așa cum nu se mai pune problema sa iasă Grecia. Ambele tari sunt in aceeași situație (cu diferența ca Grecia are un potențial turistic mai bun). In România, ca si in Grecia, toate partidele care au fost la putere in ultimii 5 ani (adică chiar toate: si PNL, si PDL, si PSD) au făcut exact același lucru: au angajat bugetari fără număr, au mărit cheltuielile statului si automat, au mărit si taxele.
In articolul trecut (Ponta aduce investitorii străini…de funie) arătam cum Polonia a ieșit din criza (care pentru ei oricum a fost ușoara), in timp ce România se scufunda in continuare. Pentru ca din România firmele pleacă , in schimb in Polonia vin.
Pai, de unde mai vreți revenire economica? Sigur, de visat, puteți sa visați orice. Dar visele n-or sa va tina de foame, dragi români. Hahaha…
Prețul clasei muncitoare scade. Prețul patronilor creste!
Șomajul e mare si din ce in ce mai mare de la un an la altul. Iar angajații sunt o marfa: si ca orice marfa, își pierd valoarea când piața se umple de ei. Așa ca salariile scad si vor scădea in continuare.
La patroni, e exact invers: din cauza falimentelor si insolventelor, numărul firmelor a scăzut enorm. Deci prețul patronilor a crescut. Prețul capitalului a crescut de asemenea. Cine are abilitatea sa-si mențină afacerea in viața, valorează pentru economie cat greutatea lui in aur. De aia i-a chemat primarul Londrei pe oamenii de afaceri francezi!
Desigur, politrucilor nu le convine ca balanța se inclina in favoarea “exploatatorilor”, pe zi ce trece. Unii vor încerca s-o oprească cu forța: prin creșterea salariului minim. Cine va face prostia asta, va muri. Pentru o firma e simplu sa se mute in alta tara, cu legi mai avantajoase: pentru o tara însa, nu e deloc simplu sa rămână fără firme.
Începe dictatura firmelor.
Tăntălăii au impresia ca apocalipsul economic va fi un dezastru pentru toți, in mod egal. Se înșeală. Apocalipsul economic înseamnă tocmai distrugerea egalității, a statelor socialiste bazate pe protejarea incompetenților si pe solidaritate sociala. Apocalipsul economic înseamnă distrugerea democrației si a votului universal. Socialiștii se plângeau pana acum ca lumea este condusa din umbra de bogătașii de pe Wall Street? Hahaha! Wall Street-ul a fost un mic copil fata de ceea ce urmează. Or sa vadă abia de acum încolo, cum este sa-ti scrie pe buletin:
“Cetățean inferior, seria C. Fără drept la asistenta medicala. Fără drept de vot. Transformat in banca de organe pentru neplata datoriilor. Idei comuniste. Nerecomandat la angajare”.
Miliarde de oameni se vor scufunda in mocirla sărăciei. Viața lor va fi cumplită in anii care vin. Pentru ei, va fi intr-adevăr Apocalipsul. Mulți se vor sinucide de disperare: dar destui vor profita de prostia celor mulți si se vor îmbogăți nemăsurat. Marile averi ale crizei au început deja sa se adune (iar printre profitorii crizei, recunosc cu plăcere, mă număr si eu). Si asta pentru ca banii nu dorm niciodată; ci doar se muta dintr-o parte in alta.

Sursa: