13 mai 2012

Despre taxare.


Acum câteva luni, un jurnalist francez, dl. Nicolas Cori, m-a abordat cu cererea de a realiza un interviu pe tematica taxării, care ar fi urmat să apară în publicaţia lunară franţuzească „Philosophie Magazine”, în contextul actualelor discuţii din Franţa cu privire la „reforma taxării”.
Am fost de acord să dau acest interviu, care a fost realizat prin email în limba engleză. Dl. Cori a făcut ulterior o traducere în limba franceză, prietenul meu dr. Nikolay Gertchev a verificat şi corectat această traducere, urmând ca eu să-i trimit înapoi d-lui Cori varianta finală (autorizată) a traducerii. De atunci a trecut mai mult de o lună şi, în ciuda numeroaselor tentative de comunicare, nu am mai auzit nimic de la dl. Cori. Nu pot decât să speculez cu privire la motivele tăcerii sale. Cel mai probabil nu a primit permisiunea superiorilor săi de a publica acest interviu şi nu a avut suficientă curtoazie şi curaj să-mi spună.
În orice caz, aceasta este varianta originală a interviului. Varianta autorizată în limba franceză este disponibilă pe pagina de traduceri a site-ului meu, http://www.hanshoppe.

NC: Sunt taxele compatibile cu libertatea individuală şi cu drepturile de proprietate? Există un nivel peste care taxarea devine incompatibilă? 

Hoppe: Nu. Taxele nu sunt niciodată, indiferent de nivel, compatibile cu libertatea individuală şi cu drepturile de proprietate. Taxarea este o formă de furt. Cei care practică această formă de furt – statul cu diferiţii săi agenţi şi aliaţi – încearcă diverse modalităţi de a cosmetiza adevărul, dar acesta este pur şi simplu imposibil de evitat. Evident, taxele nu fac parte din categoria plăţilor normale, voluntare, pentru bunuri şi servicii, pentru că nu îţi este permis să sistezi aceste plăţi în momentul în care nu mai eşti satisfăcut de calitatea bunurilor achiziţionate. Nu eşti pedepsit în nici un fel dacă nu mai cumperi maşini Renault sau parfumuri Chanel, dar eşti trimis la închisoare dacă nu mai plăteşti pentru şcolile şi universităţile de stat sau pentru dl. Sarkozy şi pompa sa. De asemenea, este imposibil să interpretezi taxele ca pe un tip de chirie plătită de către chiriaş proprietarului, deoarece statul francez nu este proprietarul întregii Franţe şi al întregului popor francez. Pentru a fi proprietar, statul francez ar trebui să dovedească două lucruri: primul – că statul, şi nimeni altcineva, deţine fiecare centimetru pătrat din Franţa, şi al doilea – că are un contract de închiriere cu fiecare francez cu privire la utilizarea (şi preţul cerut pentru această utilizare) proprietăţii sale. Nici un stat – fie el francez, german sau american – nu poate dovedi aşa ceva. Nici un stat nu poate să prezinte documente doveditoare cu privire la proprietate sau contracte de închiriere. Prin urmare, se poate trage o singură concluzie: taxarea este o formă de furt prin care o parte a populaţiei, clasa conducătoare, se îmbogăţeşte pe seama celeilalte părţi a populaţiei, respectiv clasa condusă.

NC: Este greşit să nu-ţi plăteşti taxele?

Hoppe: Nu. Dat fiind că taxele sunt o formă de furt, adică un „rău” din punct de vedere moral, nu poate fi greşit să refuzi să plăteşti unor hoţi sau să îi minţi cu privire la venitul tău taxabil sau activele deţinute. Asta nu înseamnă că e prudent sau înţelept din partea ta să nu plăteşti taxele – până la urmă statul este „cel mai rece dintre monştri”, după cum a zis Nietzsche, şi poate să îţi ruineze viaţa sau chiar să te distrugă dacă nu îi respecţi ordinele. Cu toate acestea, nu poate încăpea nici o îndoială că este just să nu îţi plăteşti taxele.

NC: Cum ştim când o taxă este corectă? Există anumite criterii? Este o taxă progresivă mai bună decât o taxă unică?

Hoppe: Ştim că nici o taxă nu este corectă, fie ea progresivă sau taxă unică şi proporţională. Cum pot să fie furtul şi jaful corecte? „Cea mai bună” taxă este întotdeauna cea mai mică, deşi chiar şi cea mai mică taxă este tot o taxă. „Cea mai bună” taxă este o taxă unică pe cap de locuitor (eng. „head tax” sau „poll tax”), când fiecare individ plăteşte aceeaşi sumă fixă de unităţi monetare. Deoarece suma respectivă trebuie să poată fi plătită chiar şi de către cei mai săraci locuitori, această taxă trebuie să fie mică. Dar chiar şi o taxă fixă pe cap de locuitor este tot un tip de furt şi nu e nimic „corect” în ea. O taxă pe cap de locuitor nu tratează la fel pe toată lumea şi nu instaurează „egalitatea în faţa legii” din cauza a ceea ce se întâmplă ulterior cu venitul colectat din taxe. De exemplu, salariile tuturor angajaţilor la stat şi veniturile celor dependenţi de bugetul public (cum ar fi pensionarii sau beneficiarii de asistenţă socială) sunt plătite din sumele de bani colectate din taxe. În consecinţă, angajaţii de stat şi persoanele dependente de bugetul public nu plătesc practic nici un fel de taxe. Mai degrabă, întregul lor venit net (după plata taxei fixe pe cap de locuitor) provine din sumele colectate din taxe şi impozite, de unde rezultă că respectivele persoane sunt consumatori de taxe şi că trăiesc din venitul şi avuţia expropriate de la alţii: producătorii de taxe. Unde este corectitudinea când o parte din populaţie trăieşte în mod parazitar, pe cheltuiala celeilalte părţi?

CONTINUAREA AICI :