8 ianuarie 2012

Poveste pentru copii prosti. Astazi, din nou, adventistii.


Zilele acestea citeam un articol al unui prieten despre viata adventistilor, traita intr’o frumoasa minciuna.   
La frumosul articol, era atasat un si mai frumos link, care’mi aduce aminte de’o frumoasa marturie a profetesei lor, Ellen G.White. Pana aici, totul frumos, n'am suparat pe nimeni.
Ma pune asadar dracu’, iar, sa recitesc viziunea. O sa trec ca de obicei peste partile in care delireaza excesiv de zgomotos, si ma opresc la o fraza care’mi zgarie ochii intr’un mod neplacut, dar vesel.

“Apoi am vãzut o pãdure, nu ca pãdurile întunecoase pe care le avem aici; nu, nicidecum; ci luminoase, mãrete;”. 

Citind pasajul asta, incep sa ma simt in rai, chiar daca locuiesc in iadul de Romania. Cum de ce ? Pai la noi padurile nu’s luminoase? S’a defrisat atat de fara cap, incat sunt atat de dese poienile , ca te intrebi unde mai e padurea. Te simti orbit de lumina soarelui care patrunde nestingherit printre crengile lipsa.
Dar asta nu’I tot ! Profetesa continua sa ne binedispuna,iar si iar cu alte margaritare. De fapt margici.  Margaritarele le lasam pt epilog, sa putem termina in tromba articolul.
Iata inca una, la fel de valoroasa: 

“Am vãzut pe multi dintre sfinti intrând în case, luându-si coroanele strãlucitoare, asezându-le pe acel raft si apoi iesind pe câmpul din jurul caselor pentru a se ocupa de pãmânt  nu în modul în care facem acest lucru acum; nu, nu. O luminã plinã de slavã a strãlucit în jurul capului lor, iar ei Îl lãudau necontenit pe Dumnezeu.”.

Adicatelea, oameni aia si’au luat aurele stralucitoare pe care le purtau cu gratie pe deasupra capului, si le’au asezat pe un raft de aur. Acuma, ca omu’ curios, o sa intreb..de unde aveau aur ? Ca Isus, cand era pe pamant le’a zis sa nu’si stranga comori decat in cer, ca pe pamant le mananca moliile. Aici le’au ajuns economiile? De;aici ne dam seama ca in rai nu sunt molii ! 
Ca altfel, le’ar manca rafturile unde’si depoziteaza aurele. Si e si firesc, sa le dea jos, ca doar n’o lucra campul, chiar si ….altfel ( whatever that mean )... cum zice ‘mneaei decat pe pamant... cu ele in varfu’ capului, nu, nu.   
Ceea ce ma frapeaza insa e altceva: daca il laudau necontenit pe dumnezeu, cum mai comunicau intre ei?  In plus, devine enervant sa rostesti aceleasi laude. 
Daca nu ma credeti, rostiti timp de 30 de minute, necontenit “ Slava tie Doamne “ Dupa asta puteti spune de 3 ori  " Goosfraba " , sa va reveniti.
Sa continuam zic: 

Apoi am vãzut un câmp cu iarbã înaltã, minunatã la privit; era de un verde viu, cu reflectii argintii si aurii”


Ce’o avea femeia asta cu aurul ? Coloanele sunt din aur ( zice ea …transparent. Cum naiba o fi si’ala ? ),  mobilierul din aur, aurele din aur, si’acu’….iarba cu reflectii din aur. Daca as fi un adventist dedicat, clar mi’as taia venele, sa ajung repede in posesia raiului !   
Noroc ca sunt mai modest si iarba;mi place asa cum e:  verde. Si nu pt ca’s ungur.
Ca incheiere, am promis sa lasam la urma margaritarele cele mai mari. Iar margaritarul cel mare goes to :

“Dupã ce am privit slava templului am iesit, iar Isus ne-a pãrãsit si S-a dus în cetate. Curând am auzit din nou vocea Lui plãcutã spunând: Veniti, poporul Meu, voi ati trecut prin necazul cel mare si ati fãcut voia Mea, ati suferit pentru Mine, veniti la ospãt; cãci Eu Însumi Mã voi încinge si vã voi servi"”

Iata deci cum se termina delirul surorii White. In tromba. Dupa ce a fost pe Pamant crucificat, Isus invie pt a trai in veci ca….chelner.

 ............................................................................................
Imi permit totusi sa dau un sfat adventistilor: sa’si captuseasca bine bisericile cu burete gros. Sa nu’si sparga capetele cand vor vrea sa treaca prin pereti.