3 decembrie 2012

Christos. Interior

Am evitat mult timp să folosesc această sintagmă pentru că vreme îndelungată ea a suscitat enorme conflicte. Şi o mai face şi acum. Am evitat să intru pe domeniul disputei teologice şi teoretice, preferând să pun alte nume acestei stări de conştiinţă colectivă care se numeşte Christos. Sunt perfect conştient de tensiunile, pasiunile doctrinare şi furia cu care unii apără poziţionările rigide ale instituţiilor care administrează credinţa în dumnezeu, dar am hotărât acum că subiectul este mult prea important pentru a mai evita să rostesc numele celei mai importante trăiri de conştiinţă pe care o poate avea un om aflat în experienţa încarnării. Într-un fel sau altul, tot ceea ce trăim în aceste timpuri, această extraordinară transformare de conştiinţă prin care trece umanitatea, are legătură cu realizarea interioară a lui Christos. Cu trăirea experienţială a lui Unu. „Realizare”, aici, nu înseamnă „înţelegere”, căci acesta este apanajul minţii liniare, ci trăire a stării de conştiinţă în care ne identificăm cu nivelul colectiv al umanităţii şi ne percepem astfel adevărata noastră natură de fiinţe spirituale care au ales experienţa umană. Deci, pentru a fi clar de la bun început, atunci când vorbesc despre Christosul Interior, nu vorbesc despre personajul care a trăit acum două mii de ani, despre omul Isus, ci despre natura experienţei sale. Isus a fost omul care a realizat natura divină a fiinţei omeneşti în timpul experienţei sale omeneşti. A devenit conştient de faptul că „Eu şi Tatăl una suntem”, în terminologia acelor vremuri. În cuvintele psihologiei tranpersonale, acelaşi lucru ar putea fi exprimat prin „stare de conştiinţă extinsă” până la nivelul colectiv al Umanităţii. Am putea spune despre aceeaşi experienţă că este o „realizare a Sinelui” sau o „trăire a naturii lui Budha”. Nu terminologia contează aici, ci trăirea în sine, experienţa, oricum am numi-o. Esenţa acestei experienţe este aceea că, depăşind identificările cu diferite niveluri „umane” ale Fiinţei, cu corpul, energiile, emoţiile şi mintea, regăsind în interior vocea Sinelui şi exprimând-o în timpul cât se află în corp omenesc, o fiinţă umană regăseşte starea de unificare, pe de-o parte cu esenţa sa primordială, şi pe de-altă parte cu toate fiinţele omeneşti cu care împărtăşeşte experienţa încarnării. Fac această precizare pentru a scoate acest subiect sensibil din zona teologiei dogmatice pentru a-l proiecta în aceea, mai liberală, a experienţei de conştiinţă.

De ce este atât de importantă această trăire acum, în vremurile transformării interioare a umanităţii şi ce legătură are experienţa Christică, sau a Christosului Interior, cu criza psiho-spirituală a acestor vremuri? Ce legătură este între căutarea interioară a divinităţii, descoperirea de sine şi starea de conştiinţă extinsă pe care o numim Christos? Rândurile de mai jos tind să se constituie într-un posibil răspuns la aceste întrebări pe care le consider fundamentale pentru clarificarea, atât de necesară multora, a aspectelor transformării.
Am rostit de multe ori convingerea mea izvorâtă din experienţa de conştiinţă, că marea transformare la care suntem martori şi participanţi implică o schimbare fundamentală de paradigmă. Adică o transformare a modului în care ne privim pe noi înşine şi întreaga Creaţie. Ceea ce credem despre noi înşine, despre natura noastră, ceea ce credem că suntem, se reflectă în toate sistemele lumii noastre, care nu sunt decât reflexii ale interiorului nostru. Atunci când viziunea noastră despre ceea ce suntem se schimbă, lumea se schimbă. Cu alte cuvinte, starea noastră de conştiinţă este aceea care determină lumea în care trăim. Cine credem că suntem? Este o întrebare fundamentală în istoria umanităţii şi implică o identitate pe care ne-o asumăm. Dacă credem că suntem doar nişte corpuri muritoare, a căror unică misiune este supravieţuirea, atunci priorităţile noastre sunt într-un anumit fel. Adevărul nostru, iubirea de care suntem capabili, libertatea noastră, compasiunea noastră, toate sunt subscrise identităţii trupului, iar experienţa noastră în această lume este una strict materială. Identitatea noastră este animalul, componenta fizică a fiinţei noastre, iar ruptura faţă de dimensiunile noastre inefabile este completă. Nu suntem conştieţi în nici un fel de Sinele nostru. Credem că el nu există în noi. Atunci când ne credem complet separaţi, imaginea Sinelui devine exterioară. El devine un dumnezeu străin şi îndepărtat, care are de cele mai multe ori caracteristici omeneşti, căci nu este decât o proiecţie, cum se numeşte în psihologie, a identităţii pe care ne-am asumat-o.
Pe măsură ce experienţa umanităţii a evoluat, identificările noastre s-au schimbat. Încetul cu încetul ne-am identificat cu niveluri mai subtile a ceea ce suntem, până la nivelul actual, în care identitatea noastră este determinată de identificarea cu nivelurile mentale ale fiinţei noastre. Suntem identificaţi cu sistemele noastre de credinţă, cu conceptele noastre, scufundaţi complet într-un tip de conştienţă filtrată de minte şi coordonată de personajul iluzoriu numit ego. Iar lumea dimprejurul nostru reflectă această identitate, a ego-ului. Este o lume mentală, iar atributele fundamentale ale Fiinţei, Adevărul, Iubirea, Libertatea şi Compasiunea, reflectă acest nivel de conştiinţă. Adevărurile noastre sunt mentale, iubirea noastră este conceptualizată, libertatea noastră este doar o idee, iar despre compasiune mai mult vorbim decât o trăim. Spun toate acestea pentru a susţine afirmaţia de mai sus: ceea ce credem despre noi înşine, determină lumea în care trăim.
Ceea ce trăim în aceste vremuri este o transformare a felului în care ne trăim pe noi înşine, o transformare a identităţii noastre, a ceea ce credem că suntem, şi astfel, adevărul, iubirea, libertatea, compasiunea, frumuseţea aşa cum le percepem, se schimbă. Iar asta schimbă lumea. Cu cât percepem mai mult din natura Fiinţei noastre, cu atât realitatea noastră experimentabilă va reflecta în dimensiunea încarnată acest lucru. Aceasta este transformarea în linii mari.

SURSA si CONTINUAREA AICI : 

4 comentarii:

  1. Din punctul meu de vedere aceasta este adevarata intelegere a lui Cristos, si asa vad eu credinta, ortodoxismul, prin realizarea acestui Cristos interior.
    Am inteles insa ca cei care au o spiritualitate mai religioasa nu accepta aceasta idee usor si o considera doar o consecinta a dusului la biserica si a unor privatiuni si etc, etc... care doar in biserica lor sunt corecte si "adevarate" si doar ei o pot realiza. :))

    RăspundețiȘtergere
  2. Fiinta din tine.
    Nu robotul, nu creatia societatii, nu ego'ul zombificat, nu comportamentul mimetic, nu nimic exterior.

    OMUL. Profund.

    RăspundețiȘtergere
  3. Bine, bine, dar nu vad nicaieri pe aici sa fie vorba de esoteric, initiatic, mesianic, chakre, ocult, cuvinte care dau bine si atrag cititorii atit de insetati de cunoastere spirituala, ca mustele la miere...

    RăspundețiȘtergere
  4. http://biblia.resursecrestine.ro/Isaia/53#verset-2

    RăspundețiȘtergere