1 iulie 2012

Când religia se transformã în mormânt.



Pacea şi unitatea umană înrădăcinate în iubirea-compasiune. Aceasta este inima „veştii bune” pe care Christos – ca marea parte a maeştrilor de înţelepciune şi fondatorilor de religii – a venit nu numai s-o anunţe ci s-o întrupeze în propria viaţă. Or, de mai bine de 2000 de ani după crucificarea-învierea sa, Christos este mereu sursă de divizare şi de conflicte. Între religii, dar şi între creştini. Şi n-a sfârşit să fie astfel dacă luăm în considerare recentul document al Vaticanului care reafirmă sus şi tare pretenţia Bisericii catolice de a fi unica adevărată Biserică a lui Christos, deţinătoare a adevărului integral al creştinismului. Mică paranteză: nici Biserica ortodoxă nu crede mai puţin despre sine dar cel puţin are prudenţa sã n-o spunã în gura mare.
Adevăr religios versus adevăr spiritual
Problema este că nu ar putea exista pace fără libertate. Interioară înainte de toate, dar şi exterioară. Absenţa libertăţii, confirmatã în fiecare zi de actualitate, este fermentul de revoltă şi de violenţă. Libertatea – care nu este pur şi simplu dreptul individual de a face orice sub pretextul că aceasta ne place – este, la rândul ei, din punct de vedere spiritual, indisociabilă de adevăr. Isus spune clar: „Adevărul vă va face liberi”. A căuta adevărul este calea pentru a găsi libertatea.
Dar ce este adevărul? Îmi amintesc de o discuţie luminoasă cu un fratele Martin, fiu spiritual al părintelui Bede Griffith, acum câţiva ani, în sudul Indiei, la ashramul creştin din Shantivanam întemeiat de părintele Henri le Saux (swami Abishiktananda). El distingea, pe bunã dreptate şi cu perspicacitate, între cele două dimensiuni ale adevărului: aspectul istorico-religios şi aspectul spiritual-veşnic.
Dimensiunea istorică şi religioasă a adevărului este exprimată prin acest cuvânt al lui Dumnezeu spus lui Moise: „Eu sunt Dumnezeul lui Avraam, al lui Isaac şi al lui Iacob.” Este Dumnezeul şi adevărul religiilor, transmis de cei de demult şi de scripturi în forme particulare, condiţionate de istorie, cultură şi psihologie, cristalizat în dogme, doctrine, ritualuri, credinţe, legi şi alte instituţii. Asa cum îmi spunea fratele Martin, dacă Dumnezeu este un fluviu imens, insesizabil şi dinamic, religiile sunt tot atâtea vase – limitate şi mai mult sau mai puţin statice – care conţin puţin din apa lui. Adevărul în dimensiunea sa istorică şi religioasă trasează frontiere între sine şi ceilalţi, defineşte criterii de apartenenţă şi cadre identitare. El divizează umanitatea între cei puri şi cei impuri, fideli şi infideli, credincioşi şi necredincioşi. Or, cine spune frontiere spune şi dorinţa de a le proteja sau de a le extinde. Deci frică, insecuritate şi împrejmuire de o parte; spirit de cucerire şi agresivitate misionară şi prozelitism de cealaltă parte. Exact reversul unei credinţe deschise.
Dimensiunea veşnică şi spirituală a adevărului este exprimată de acest alt cuvânt al lui Dumnezeu spus lui Moise: „Eu Sunt Cel ce Sunt”. Acest „Eu Sunt” este adevărul în misterul său. Inefabil, transcendent, incondiţionat. Transmis din generaţie în generaţie de către Duhul care suflă încotro vrea, deci nu ştim nici de unde vine nici încotro merge. Întotdeauna dincolo de ceea ce Dumnezeu a revelat despre Sine şi de ceea ce oamenii pot înţelege sau spune. Dincolo, de asemenea, de limitele timpului şi spaţiului, de condiţionările psihologice şi de determinările istorice. Dumnezeu nu are frontiere. Adevărul în dimensiunea sa veşnică le traversează, doboară zidurile de separare, eliberează fiinţele umane de credinţele lor şi de fricile care decurg din ele, deschide neamul omenesc spre unitatea care îl fundamentează în respectul diversităţii lui. „Căile nu-i pot uni pe bărbaţi şi pe femei, numai scopul transcendent care este Dumnezeu este capabil de aceasta” îmi spunea tot fratele Martin.
Ultimul document al Congregaţiei pentru doctrina credinţei arată din nou din plin. Problema Bisericilor şi a instituţiilor religioase este că ele confundă aceste două dimensiuni, că ele absolutizează ceea ce nu este decât relativ luând credinţele lor drept adevăr în timp ce acestea nu sunt şi nu vor fi niciodată altceva decât o aproximare a lui.
Când adevărul istoric se identifică cu adevărul veşnic, când distincţia vitală dintre degetul care arată şi realitatea pe care o desemnează se şterge, când Dumnezeu – care este „unul” în transparenţa-imanenţa sa – este redus la nume şi feţe multiple prin care s-a manifestat de-a lungul timpului şi în toate locurile, atunci confesiunile şi religiile devin factori de divizare, de conflict şi de violenţă. Tocmai în numele concepţiilor lor despre adevăr şi a imaginilor despre Dumnezeu pe care le idolatrizează.
O cale de pasaje(treceri)
Îi şi aud deja pe coreligionarii mei creştini exclamând şi replicând: dar Isus a declarat: „Eu sunt calea, adevărul şi viaţa”. Dar şi aici sunt posibile mai multe interpretări. Potrivit literei sau potrivit duhului. Unele Biserici – în special cea catolică şi cea ortodoxă -  au înţeles de multe ori acest cuvânt de o manieră literală: Isus ar fi nu numai calea salvării dar şi singura („Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine”). Şi Biserica, care se identifică cu trupul lui Christos, ar fi unicul loc al acestei căi, în care „subzistă” adevărul în întregime („În afara Bisericii nu există salvare”). Logică implacabilă, dar tocmai logică de divizare, de excluziune şi, în final, de război. O logică care nu aparţine numai tradiţiei creştine, din păcate.
Există totuşi o altă interpretare a acestui cuvânt-cheie al lui Christos. Mult mai profundă şi spirituală. Mai întâi, Isus nu spune că el este unica „cale”, „adevăr” şi „viaţă”. Sigur, pentru credinţa creştină, el le întrupează pe acestea în toată plinătatea, dar el nu este singura. Există şi alte căi spre Dumnezeu.
Calea lui Isus - care n-a întemeiat nici religie, nici Biserică – are această particularitate că dezvăluie, deschide şi trasează treceri: de la legea exterioară la conştiinţa interioară; de la dimensiunea istorică, religioasă şi cunoscută a adevărului la dimensiunea eternă, spirituală şi necunoscută; de la condiţionările acestei lumi la libertatea împărăţiei lui Dumnezeu; de la limitele egoului la infinitul imaginii divine; de la moarte la Viaţă. Treceri esenţiale pentru deplina actualizare a potenţelor spirituale ale fiinţei umane, pentru realizarea unei vieţi în libertatea şi adevărul lui „Eu Sunt”, pentru accesul la plenitudinea personală. Adevărul este, în acest sens şi în el însuşi, cale, mişcare, viaţă, trecere. Isus cel nomad nu avea nici măcar o piatră pe care să-şi odihnească capul.
Ieşind din matricea religiilor
Isus însuşi a fost conceput şi a crescut în iudaism: părinţii lui erau evrei, el a fost circumscris şi prezentat la Templu, a studia Tora şi a petrecut marile sărbători iudaice la sinagogă. El arată, astfel, utilitatea religiei, valoarea ei non eternă dar funcţională, iniţiatoare, pregătitoare. Religia este ca un pântec în care fiinţa umană poate fi concepută şi trezită la viaţa spirituală, poate fi hrănită şi crescută într-un spaţiu protejat, securizant, coerent. Dar, după cum remarca fratele Martin, trebuie să avem grijă ca matricea (womb) să nu devină mormânt (tomb). Este ceea ce se întâmplă atunci când credinţele – relative – se transformă în adevăruri absolute, şi doctrinele în ideologii, când „religia devine mai mare decât omul şi chiar decât Dumnezeu.” Atunci, fiinţa concepută nu ajunge să se nască cu adevărat la sine însăşi şi la adevărul ei personal, nu ajunge să-şi realizeze potenţialul ei spiritual.
Nu îi declară Isus lui Nicodim că trebuie să se nască din nou şi de sus? A se naşte înseamnă a ieşi afară din matricea care ne-a conceput. A se naşte din punct de vedere spiritual înseamnă a ieşi – în spirit – afară din pântecele religiei (ceea ce nu vrea să spună neapărat că trebuie să încetăm să practicăm). Este ceea ce a făcut Christos. Cu preţul vieţii sale. A ieşit din matricea religiei sale care îl limita pe Dumnezeu, Realitatea ultimă, la Dumnezeul lui Avraam, al lui Isaac şi al lui Iacob, care diviza umanitatea între evrei şi păgâni. Aceasta făcând, el a intrat în prezenţa universală şi infinită a lui Dumnezeu, în ascultarea Duhului viu în inima oricărui lucru, în conştiinţa unităţii lui ontologice cu Tatăl, cu toată omenirea şi cu întreaga creaţie. Nu mai era nici evreu, nici grec, nici creştin, ci Fiul Omului. O fiinţă deplin unificată în plenitudinea ei cosmoteandrică, fără nici o divizare interioară. O fiinţă de pace şi iubire.
Problema Bisericii este aceea că s-a grăbit să-şi recreeze o matrice, un pântece în care l-a închis, nu pe Christos – căci el este ireductibil -, ci imaginea reductoare(canonică) pe care şi-a făcut-o despre el şi, odată cu aceasta, pe toţi credincioşii. Cum astăzi se simte ameninţată de lumea secularizată şi de modernitate, ea se repliază asupra sa, îşi adună enoriaşi de pe toate drumurile(recenta liberalizare a messei  în latină), reafirmă conturul frontierelor şi întăreşte cadrele identităţii ei – puternic contra altora. Este exact ceea ce a făcut Vaticanul cu declaraţia lui absolutistă şi anti-ecumenică. Fără a-şi da seama că, acţionând astfel, Biserica catolică se separă şi mai mult de realitatea bărbaţilor şi femeilor de astăzi, că îşi înstrăinează pe ceilalţi creştini şi, fără îndoială, o bună parte din propriii credincioşi, îşi taie şi mai mult creanga pe care stă şi, în final, aprinde conflictele şi divizările.
Gloria lui Dumnezeu este omul liber
Isus a traversat frontierele dintre rase şi naţiuni, a sfărâmat zidurile de separaţie dintre bărbaţi şi femei, dintre adulţi şi copii, dintre cei puri şi cei impuri, dintre evrei şi non-evrei. A proclamat că dacă Dumnezeu este mai mare decât fiinţa umană, aceasta este mai mare decât religia: „Sabatul a fost făcut pentru om şi nu omul pentru sabat”. Religia, Biserica trebuie să fie în slujba fiinţei umane şi nu invers.
Aceasta este calea pe care ne-a deschis-o Isus, adevărul pe care l-a manifestat el, viaţa al cărei exemplu l-a arătat. Prin aceasta este el însuşi, prin el însuşi, o cale spre adevăr şi viaţă. O cale universală, care are aceeaşi valoare, în mod arhetipic, pentru toate religiile şi toate sistemele religioase.
„Gloria lui Dumnezeu este omul viu(trăind)” scria Irineu de Lyon (sec II). Bisericile, la fel ca toate religiile, nu sunt şi nu vor fi vii decât atunci când vor accepta să-şi lase credincioşii să iasă din pântecele lor pentru a se naşte, în sfârşit, la ei înşişi ţi la vîrsta lor adultă. Când vor naşte discipoli pentru viaţa în eterna Prezenţă şi nu pentru propria lor continuitate. Decât atunci când vor fi surse de libertate şi deci de pace.
Suntem, vai, încă departe de aceasta. Şi, în această aşteptare, bărbaţii şi femeile merg în altă parte pentru a-şi astâmpăra setea spirituală. Dar n-a prezis Isus: „Dar vine ceasul, şi acum a şi venit, când închinătorii adevăraţi se vor închina Tatălui în duh şi în adevăr; fiindcă astfel de închinători doreşte şi Tatăl. Dumnezeu este Duh; şi cine se închină Lui, trebuie să I se închine în duh şi în adevăr? Acest timp a venit.

SURSA: 

32 de comentarii:

  1. Chiar zilele trecute polemizam cu o pretinsa ortodoxa, pe Youtube, despre mantuire. Ea pretindea ca mantuirea nu se poate face decat daca esti membru al bisericii. Iar Biserica in viziunea ei era Biserica Ortodoxa, pe care o considera unica mostenitoare a bisericii primare. Pe langa controversa legata de care este Biserica Lui Iisus (eu o vad ca pe suma crestinilor de peste tot, indiferent de cult) ea mai si pretindea ca Imparatia Cerurilor este prohibita neortodocsilor iar necrestinilor cu atat mai mult (de parca te poti mantui partial!). Nu voi cita exact pasajul dar e din Marcu si spune ceva de genul ca: nu cei care stiu legea ci toti cei care, chiar pagani fiind, asculta de legea pusa de D-zeu in ei, vor fi mantuiti. Exista oameni (si chiar popoare intregi) care nici macar nu au auzit Cuvantul. Ori D-zeu cere cat ti-a dat. Ar fi nedrept sa ceara mai mult. Ori D-zeu e Drept.
    Legat de "Eu sunt Calea, Adevarul si Viata ..." la care ai facut tu amintire, ea are acolo totusi si o conditie de exclusivitate cand spune "decat prin Mine". Nu stiu cum e in greaca veche cuvantul original, dar DECAT ne poate duce cu gandul la o exclusivitate. Dar Fiul fiind de o fiinta cu Tatal, iar D-zeu fiind cel care a scris Legea in codul nostru genetic, urmarea Legii din noi (despre care vorbea Marcu) e Calea Lui Isus. Acel DECAT eu il vad mai degraba ca eliminarea oricarei alte verigi intermediare intre D-zeu si Om.

    RăspundețiȘtergere
  2. Vreau sa te intreb ceva,dar raspunde cat poti tu de cinstit: Tu chiar crezi ca Dumnezeu are un fiu?

    RăspundețiȘtergere
  3. Cine este Dumnezeu? Dumnezeu este Cel care ne-a creat din lut si ne-a insufletit,doar pentru a-L adora! El este Cel care ajunge acolo unde nimeni nu poate: in inimile si in mintile noastre. Este Cel care iubeste adevarul si frumosul si uraste minciuna si uratul. Este Stapanul Suprem al tuturor. Este cel caruia i se cuvine pe deplin atributul de Sfant! Este Cel care ne raspunde cand avem nevoie de El. Este Cel care ne-a scris destinele inainte ca noi sa ne nastem. Este Cel care a creat. Este Cel care nu naste si nu este nascut si nimeni nu este asemeni Lui! Stapanul Zilei Judecatii. Este Cel care aude pasii unei furnici noaptea pe o stanca si Cel care stie numarul tuturor speciilor de animale,pasari,pesti...In doua cuvinte: Este Suprem! Acum te rog raspunde-mi tu la intrebarea mea,daca chiar crezi ca El are un fiu.

    RăspundețiȘtergere
  4. Da, cred.
    Insa in mintea mea, e putin mai intortocheata notiunea de "fiu".

    Ceva in genul afirmatiei lui Pavel:
    " El este chipul Dumnezeului celui nevăzut, Cel întâi născut din toată zidirea" .

    RăspundețiȘtergere
  5. Speram din tot sufletul sa nu crezi asa ceva! Imi pare rau ca crezi ca Dumnezeu are un Fiu....

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Oare cum ar fi sa cred ce speri tu? As fi tu!... :)

      Ștergere
    2. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

      Ștergere
    3. Noroc ca nu ne raportam la parerea ta atunci cand vorbim de convingeri sanatoase!..

      Parerea mea...

      Ștergere
  6. Totusi, reciteste ce'am scris.
    " El este chipul Dumnezeului celui nevăzut, Cel întâi născut din toată zidirea" .

    Cred ca merge putin dincolo de omenesc, si de perceptia bisericeasca...
    Nu te'ai intrebat cum ar veni asta?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Eu nu cred in Biblie,pentru ca stiu ca e modificata,dar hai sa nu intram in alte subiecte care nu-si au rostul pe blogul tau.Stiu doar ca Isus s-a nascut fara tata,dintr-o femeie virgina si a vorbit la varsta de 3 zile,pentru a dovedi ca este cu adevarat un profet trimis de Dumnezeu. Restul,cum ca ar fi fiul Lui Dumnezeu,nu cred. Mi se pare o blasfemie sa spui asa ceva.

      Ștergere
    2. Hai sa intram pe blogul meu pe ce subiecte vreau eu. Ca's dumnezeu aici. :)

      N'o sa renunt la biblie, doar pt ca la deuteronom zice sa tai mana femeii care'si apara barbatul.
      Am gasit si chestii sanatoase la cap.

      De exemplu, sa'ti iubesti neconditionat aproapele, indiferent cum apare in perceptia ta. Adica sa'ti iubesti si dusmanul. Cool, nu ?

      Ștergere
  7. ...si'apoi, nu ma deranjeaza femeile cu o mana.

    Ca apropos de culturi, in cultura romanilor exista obiceiul sa li se taie coada la caini ca sa fie rai.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. ..si chiar si in Islam, daca nu ma insel exista astfel de practici nobile. :)

      Ștergere
  8. Am crezut ca esti un om inteligent,care ii deschis oricarui subiect,dar tu te crezi Dumnezeu ( hai serios!) Nu stiu ce tip de convingeri ai tu,ori cum gandesti,d.p.m.d.v ai probleme...:D Bafta in continuare ;)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. N'ai inteles. Ma cred dumnezeul blogului. Ti'am pus si un emoticon, gandindu'ma ca'ti sugereaza ca glumesc.

      Ideea o intelegi tu, dupa ce recitesti.

      Ștergere
    2. Am inteles dar nu sunt deacord!!! :P poate ca esti administratorul blogului,stapanul,creatorul blogului,dar in niciun caz Dumnezeu....Fii cuminte,te cred baiat serios ;)

      Ștergere
  9. "Oare cum ar fi sa cred ce speri tu? As fi tu!... :)" Abia acum imi dau seama ce ai scris de fapt! Glumesti nu? Daca cred in ce crezi tu,devin TU???? :)) ce tare! :))

    RăspundețiȘtergere
  10. Alexandra, sunt suficient de inteligent ca ceea ce scriu sa nu fie inteles din prima...

    Cat priveste convingerile mele, astea nu le discutam. Aici dezbatem idei, nu pareri. Eventual facem schimb. In nici un caz nu le impunem, ca nu suntem nici in crestinismul de paie, nici in Islam. Nu suntem fundamentalisti!...
    Pt ca dezbaterea parerilor inflameaza creierele in cele mai multe cazuri.
    Si nu'i greu de inteles ca nu'i musai sa vedem lucrurile la fel.
    Insa cu o minima cultura a dialogului se rezolva chiar si micile iritatii... :)

    Bafta si tie!

    RăspundețiȘtergere
  11. Alexandra, din pacate ultimul tau comentariu face obiectul unui frumos spam.
    Sunt de parere ca ti'am tolerat indolenta si asa prea mult, nu mai e cazul sa'ti tolerez si obraznicia...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Pai si de ce nu apare? De ce nu l-ai aprobat,sa vada cititorii la ce te referi...poate altii or sa fie atenti pe parcurs ;)

      Ștergere
    2. Ce nu inteleg eu din comentariul lui Daniel B. - Cum se poate ca Fiul( Isus) sa fie de o fiinta cu Tatal? Am mai scris candva niste comm pe un alt blog crestin si m-au sters de acolo pentru faptul ca nu gandeam ca ei,pentru faptul ca le-am adus multe dovezi iar ei au fost prea creduli sa le vada,ca am pus logica la baza tuturor,dar unora( de fapt celor mai multi ) le place sa viseze,le place SF-ul.Cum e posibil asa ceva? Ca Isus,nascandu-se,deci a fost OM, sa fie si Dumnezeu intrupat...In momentul cand el a propovaduit cine guverna din Cer? Sau cui i se ruga Isus,daca in acelasi timp era Dumnezeu intrupat pe Pamant? Eu chestiile astea nu pot sa le inteleg,nu vad logica niciunde. Poate ma lamureste cine stie mai multe...;)

      Ștergere
    3. ....poate te'au sters pt ca si acolo confundai libertatea de expresie cu obraznicia!...


      Cu ideile tale preconcepute, greu te mai poate lamuri cineva de ceva...
      Pt ca tu ai mai multe de spus decat de ascultat.
      Si astfel e greu sa inveti ceva...

      Ștergere
    4. Ei bine,gata! Aici ne luam ramas bun...Daca cineva nu e de acord cu voi,repede sariti ca arsi si scuipati pe toti...Nici tu nu esti mai breaz decat cei pe care ii critici cu atata bataie de joc! Sa stii!!! Cand nu va convine ceva,lovitit in stanga si in dreapta,nu sunteti in stare sa va asumati anumite riscuri si nu aveti constiinta! Tu inca visezi alaturi de cei de care spui ca viseaza,iti recomand insistent sa te trezesti si observa ca lumea nu e totdeauna alb si negru,e mai mult gri ;) Poti sa nici nu publici comentariul,ti-am zis ce am avut de zis,nu ocolesc un subiect cum faci tu! Restul e problema ta ce faci,egal (= ) cu zero pentru mine! Iti urez multa bafta!

      Ștergere
    5. Alexandra, nu inteleg de ce folosesti pluralul.

      In al doilea rand, in limba romana ajunge daca folosesti un singur semn de exclamatie. Altfel o sa cred ca esti suparata, ceea ce nu'i adevarat.

      La capitolul riscuri, habar n'am la ce te referi. Ce fel de riscuri ar trebui sa'mi asum? Ca'mi comenteaza un scelerat pe blog, pe un ton total nepotrivit, iar eu trebuie sa'l las sa faca ce'i taie capul in numele libertatii de exprimare?!


      Apoi: cum ai ajuns la concluzia ca n'avem constiinta? Eu si mai cine?

      Alexandra draga, cu atitudinea asta n'ajungi departe.
      Insa...bafta si tie!

      Ștergere
    6. Si'n plus, nu'mi aduc aminte sa te fi tinut cu forta pe blog.

      De ce nu'ti faci blogul tau propriu, unde sa te critici singura pe tonul pe care'ti permiti sa'mi mazgalesti mie pagina?

      Iar cand te enervezi, iti poti trimite singura comentariile in spam.

      Ce zici, iti asumi riscul asta? :)

      Ștergere
    7. :))) Ce amuzant esti! Iti mazgalesc pagina? Esti tare! Nu, multumesc pt idee,nu imi voi face niciun blog; eu spre deosebire de tine,incerc totusi sa schimb familia mea si pe mine cel putin,daca nu si pe cei din jurul meu,vreau sa fac parte dintr-o comunitate de oameni cu creier nu cu cenusa in cap. Tu ce faci? Ti-ai facut blog unde te crezi Dumnezeu,tai si spanzuri pe oricine ( la figurat) si in rest nimic...Pui in practica ceva din ce scrii aici? Nu prea cred,slabe sanse din cate mi-am dat seama;) Doar gura e de tine,si te mai si plangi pe cei de la guvernarea Roamniei...;) Eu am multe altele mai bune de facut,si banuiesc ca si tu ai ceva planuri cu viata ta..;) Bye Bye!

      Ștergere
    8. Alexandra, tot aici esti?
      Parca'ti luasesi ramas bun.

      Auzi draga, n'ai vrea tu sa te tratezi putin? Ca pari usor bolnavioara.

      Ștergere
  12. Pai de ce ti se pare ca am fost obraznica? Ca nu iti convine tie ceva,asta e alta mancare de peste,dar sa spui ca sunt obraznica...nu prea cred...Arata-mi unde.Poate ca am gresit si nu mi-am dat seama,dar nu tin minte...;) Te-am intrebat la ce fel de practici nobile te referi...Si ti-am spus ca acele subiecte nu-si au rostul pe blogul asta....la asta te referi ca am fost obraznica? Nu vad, unde sincer...-"ti'am tolerat indolenta si asa prea mult"-Cum adica? Vrei sa spui ca am fost "obraznica" in fiecare comentariu? Nu crezi ca exagerezi? :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Alexandra, imi place entuziasmul tau.
      Insa saracia intelegerii subtilitatilor, nu prea.
      Cred ca trebuie sa echilibrezi raportul dintre viteza exprimarii si viteza gandirii....

      Ștergere
    2. Pai stii...sunt mai grea de cap,dar nu foarte tare ;) -"Cred ca trebuie sa echilibrezi raportul dintre viteza exprimarii si viteza gandirii...."- Probabil ai dreptate;)

      Ștergere