23 mai 2012

Your Heaven, My Hell.

Isaia 1
1Prorocia lui Isaia, fiul lui Amoţ, despre Iuda şi Ierusalim, pe vremea lui Ozia, Iotam, Ahaz şi Ezechia, împăraţii lui Iuda.
2Ascultaţi, ceruri, şi ia aminte, pământule, căci Domnul vorbeşte: "Am hrănit şi am crescut nişte copii, dar ei s-au răsculat împotriva Mea.
3Boul îşi cunoaşte stăpânul, şi măgarul cunoaşte ieslea stăpânului său: dar Israel nu Mă cunoaşte, poporul Meu nu ia aminte la Mine."
4Vai, neam păcătos, popor încărcat de fărădelegi, sămânţă de nelegiuiţi, copii stricaţi! Au părăsit pe Domnul, au dispreţuit pe Sfântul lui Israel. I-au întors spatele...
5Ce pedepse noi să vă mai dea, când voi vă răzvrătiţi din ce în ce mai rău? Tot capul este bolnav, şi toată inima suferă de moarte!
6Din tălpi până-n creştet, nimic nu-i sănătos: ci numai răni, vânătăi şi carne vie, ne stoarse, ne legate, şi ne alinate cu untdelemn:
7ţara vă este pustiită, cetăţile vă sunt arse de foc, străinii vă mănâncă ogoarele sub ochii voştri, pustiesc şi nimicesc, ca nişte sălbatici.
8Şi fiica Sionului a rămas ca o colibă în vie, ca o covercă într-un câmp de castraveţi, ca o cetate împresurată.
9De nu ne-ar fi lăsat Domnul oştirilor o mică rămăşiţă, am fi ajuns ca Sodoma, şi ne-am fi asemănat cu Gomora.
10Ascultaţi cuvântul Domnului, căpetenii ale Sodomei! Ia aminte la Legea Dumnezeului nostru, popor al Gomorei!
11"Ce-Mi trebuie Mie mulţimea jertfelor voastre, zice Domnul. Sunt sătul de arderile de tot ale berbecilor, şi de grăsimea viţeilor; nu-Mi place sângele taurilor, oilor şi ţapilor.
12Când veniţi să vă înfăţişaţi înaintea Mea, cine vă cere astfel de lucruri, ca să-Mi spurcaţi curţile?
13Nu mai aduceţi daruri de mâncare nefolositoare, căci Mi-e scârbă de tămâie! Nu vreau luni noi, Sabate şi adunări de sărbătoare, nu pot să văd nelegiuirea unită cu sărbătoarea!
14Urăsc lunile voastre cele noi şi praznicele voastre; Mi-au ajuns o povară, nu le mai pot suferi.
15Când vă întindeţi mâinile, Îmi întorc ochii de la voi; şi oricât de mult v-aţi ruga, n-ascult: căci mâinile vă sunt pline de sânge!"
16"Spălaţi-vă deci şi curăţiţi-vă! Luaţi dinaintea ochilor Mei faptele rele pe care le-aţi făcut! Încetaţi să mai faceţi răul!
17Învăţaţi-vă să faceţi binele, căutaţi dreptatea, ocrotiţi pe cel asuprit, faceţi dreptate orfanului, apăraţi pe văduvă!" -
18"Veniţi totuşi să ne judecăm, zice Domnul. De vor fi păcatele voastre cum e cârmâzul, se vor face albe ca zăpada; de vor fi roşii ca purpura, se vor face ca lâna.
19De veţi voi şi veţi asculta, veţi mânca cele mai bune roade ale ţării;
20dar de nu veţi voi şi nu veţi asculta, de sabie veţi fi înghiţiţi, căci gura Domnului a vorbit."
21Vai, cetatea aceea credincioasă, cum a ajuns o curvă! Era plină de judecată, dreptatea locuia în ea, şi acum e plină de ucigaşi!
22Argintul tău s-a prefăcut în zgură, şi vinul tău cel ales a fost amestecat cu apă.
23Mai marii tăi sunt răzvrătiţi şi părtaşi cu hoţii, toţi iubesc mita şi aleargă după plată; orfanului nu-i fac dreptate, şi pricina văduvei n-ajunge până la ei.
24De aceea, iată ce zice Domnul, Dumnezeul oştirilor, Puternicul lui Israel: "Ah! Voi cere socoteala potrivnicilor Mei, şi Mă voi răzbuna pe vrăjmaşii Mei.
25Îmi voi întinde mâna împotriva ta, îţi voi topi zgura, cum o topeşte leşia, toate părticelele de plumb le voi depărta din tine.
26Voi face iarăşi pe judecătorii tăi ca odinioară, şi pe sfetnicii tăi ca la început. După aceea, vei fi numită cetatea neprihănită, cetatea credincioasă."
27Sionul va fi mântuit prin judecată, şi cei ce se vor întoarce la Dumnezeu în el, vor fi mântuiţi prin dreptate.
28Dar pieirea va atinge pe toţi cei răzvrătiţi şi păcătoşi, şi cei ce părăsesc pe Domnul vor pieri.
29Vă va fi ruşine de terebinţii în care găseaţi plăcere, şi veţi roşi din pricina grădinilor în care vă desfătaţi;
30căci veţi fi ca un terebint cu frunzele ofilite, ca o grădină care n-are apă.
31Omul tare va fi ca un câlţ, şi lucrarea lui ca o scânteie; amândoi vor arde împreună, şi nimeni nu-i va stinge.

22 mai 2012

Sinistoza – un mod de viata?

„Războiul e pace. Libertatea este sclavie. Ignoranţa e putere”, scria George Orwell în cartea sa „1984″
De putin timp am aflat de SINISTOZA. M-am informat si am aflat mai multe, asa ca am sa va zic mai multe.
Sinistoza este un nou concept inventat de psihologi si psihopatologi pentru a explica ceea ce simt oamenii in legatura cu ceea ce se petrece in secolul 21 in jurul lor. Astfel, sinistoza se poate traduce printr-un fel de teama, de frica exacerbata dusa la limita sinistrului.
Adevarul este ca sinistoza nu este decat “efectul de inghet” (am sa dezvolt mai mult cad am sa va zic despre psihologia sociala) urmat de intoxicarile date de autoritati si mass-media cu privire la unele probleme (cele mai multe fictive) moderne.

Cultura fricii se bazează pe câteva trăsături definitorii: obsesia siguranţei personale, lipsa încrederii în oameni, deresponsabilizarea individului şi incriminarea oricărui tip de risc asumat, minimalizarea acţiunii individuale, pervertirea limbajului în scopul înfricoşării oamenilor. În societatea occidentală de azi relaţiile dintre oameni sunt pervertite, încrederea fiind înlocuită de spaimă.
Apelurile la frică sunt frecvent folosite în marketing şi politici sociale ca metode de convingere. Frica este un factor de schimbare a atitudinii. Studiile au arătat că, dacă mesajul este prea agresiv sau prea înfricoşător, el este respins de indivizi. Folosirea spaimei în mod moderat are o eficienţă mai mare.
Noam Chomsky spunea că apelul la teamă joacă un rol social în opresiunea la scară largă, iar instituţiile politice şi mass-media folosesc apelul la frică pentru a creşte conformismul social, pentru a menţine statu-quoul, transmiţând mesaje de genul: „Dacă nu introducem paşapoartele biometrice, teroriştii vor ataca din nou” (de parca acele pasapoarte nu vor putea fi candva falsificate), „nu vrem ca fumul de la armele de foc să devină nori în formă de ciupercă” (preşedintele SUA, George W. Bush).
Xenofobia:
Recent, Berlinul s-a confruntat cu un nou act de xenofobie şi rasism, protagoniştii fiind o tânără de 20 de ani, localnică, şi un student străin, în vârstă de 19 ani. Într-o staţie de metrou, acesta s-a trezit împins pe şinele de tren, în timp ce tânăra îi striga: “Eşti un străin, ai pielea închisă la culoare, nu ai ce căuta la noi, trebuie să mori!”. Tânărul a scăpat cu viaţă graţie intervenţiei rapide a doi pasageri de pe peron. Un alt exemplu în acest sens vine din Italia. La Padova, în curtea unei şcoli, a fost construit un zid “despărţitor”, pentru a separa clădirea şcolii elementare, frecventată numai de copiii localnicilor, de cea a unui centru de învăţare a limbii italiene, destinat în exclusivitate străinilor. Iar parlamentul elveţian a aprobat recent utilizarea de către poliţie a pistoalelor cu şocuri electrice în cazul expulzărilor forţate ale străinilor din ţară. Dincolo de aspectul pur psihologic, care arată că sentimentul de xenofobie este inspirat, în primul rând, de teamă, apare cel social-politic. Mulţi comentatori consideră că acest sentiment este deseori indus, întreţinut cu bună ştiinţă, speculat şi încurajat de către cei ce deţin frâiele economice şi politice.
SOLUTIE: un om egal un om!

Teamă de azilanţi

Fenomenul xenofobiei apare cu precădere în perioadele de criză economică, atunci când străinii pot deveni ţapi ispăşitori pentru eşecurile politice ale guvernanţilor. Ei sunt arătaţi cu degetul ca fiind principalii vinovaţi pentru dezechilibrele sociale, ceea ce antrenează reacţii de teamă, de ostilitate sau chiar violenţă. Cei mai afectaţi din acest punct de vedere sunt imigranţii, care au de înfruntat limitele unui stereotip creionat de cetăţenii autohtoni: străinul venit dintr-o altă cultură sau etnie este periculos pentru societate, fiind cauza dezordinilor de orice gen, a nesiguranţei ori a creşterii ratei criminalităţii.
În ţările-gazdă, grupurile sociale defavorizate îi percep pe cei nou-sosiţi (fie ei imigranţi, refugiaţi sau azilanţi) ca pe o sursă de competiţie pe piaţa muncii ori a serviciilor publice şi sociale. Dar nici la capitolul “politic” aceştia nu o duc mai bine: în campaniile electorale, nu puţine partide ori lideri bat monedă pe subiectul “spaimei de imigranţi”, asigurându-şi voturile celor ce îşi simt ameninţat echilibrul social. Este cazul unor state precum Austria, Italia, Franţa sau Marea Britanie, după cum arată raportul referitor la respectarea drepturilor omului în ţările UE, pentru perioada 2004-2007.
SOLUTIE: ca cei din vest sa faca si munci care ii murdaresc pe maini!

Schimbarea climaticăSuntem bombardati permanent cu: vin inundatii, vine grindina, vine seceta, avem nevoie de plante modificate genetic. Adevarul este ca schimbarea climatica este rezultatul ciclurilor glaciatiune-interglaciatiune care are loc de cand e lumea.

Caloriile
Menţinerea siluetei este o altă obsesie a lumii moderne. Deşi despre frica de a lua proporţii se vorbeşte încă din secolul al XVII-lea, într-un tratat al unui medic britanic, fobia kilogramelor în plus a explodat de-abia după 1970. La vremea respectivă, a început să câştige teren teoria conform căreia o imagine fizică frumoasă, care să respecte cu stricteţe anumite dimensiuni, reprezintă o reţetă sigură pentru succesul profesional şi pentru echilibrul interior.
Astfel, obţinerea şi menţinerea unui corp de manechin, eliberarea de efectele neplăcute ale kilogramelor în plus au devenit o adevărată “misiune” pentru milioane şi milioane de femei. În consecinţă, industria dietelor, a centrelor şi produselor de cosmetică, a clinicilor de chirurgie estetică, a medicamentelor “miraculoase” pentru slăbit a cunoscut, în ultimele decenii, un avânt spectaculos, cifra anuală de afaceri fiind de ordinul sutelor de miliarde de dolari anual.
Spre exemplu, numai în SUA se toacă circa 30 de miliarde în fiecare an pe diverse diete, cure şi produse de slăbit.
SOLUTIE:campani constructive pentru a prezenta un mod de viata sanatos!

Al-Qaida
După atentatele din 11 septembrie 2001, lumea întreagă a fost cuprinsă de o nouă teamă: teroriştii şi organizaţia teroristă Al-Qaida. Noua situaţie a fost exploatată la maximum, în primul rând de autorităţile americane, care s-au grăbit să instaleze cât mai multe camere de supraveghere în aeroporturi, pe străzi, să asculte telefoane şi să-i verifice la sânge pe toţi străinii care pun piciorul în SUA.
Pericolul terorist a devenit, încet, dar sigur, subiectul preferat al politicienilor de la Washington. Nu de puţine ori, preşedintele Bush a făcut trimitere la Al-Qaida şi Osama bin Laden pentru a justifica operaţiunile militare ale SUA în Irak şi Afganistan. Şi tot liderul de la Casa Albă a reamintit publicului ce ameninţare gravă reprezintă Al-Qaida, atunci când a dorit să obţină mai mulţi bani pentru Pentagon şi numeroasele agenţii de securitate cărora le-a revenit misiunea de a-i ţine sub observaţie pe ‘’inamicii Americii’’.
N-au stat cu mâna în sân nici autorităţile, care au efectuat raiduri peste raiduri în diverse locaţii suspecte, au înăsprit legea imigraţiei şi au scos de la sertar măsuri antiteroriste drastice. Toate acestea pentru a-i ţine în frâu, bineînţeles, pe teroriştii invizibili ai Al-Qaida.
INTREBARE: cum pot niste oameni din grote sa faca asemenea distrugeri? De ce pana la nominalizarea lui Abu Mussab Al Zarqawi ca cel mai mare terorist al Irakului insurgenti irakieni nu erau uniti?

Globalizarea emotiilor:
În urmă cu sute de ani, un cutremur ce avea loc la celălalt capăt al lumii nu provoca niciun efect, pur şi simplu deoarece nu aveai informaţii despre el decât după mult timp. Astăzi, un tsunami în Extremul Orient, un uragan la New Orleans sau un atentat la New York provoacă semne de întrebare pline de anxiozitate pe întreaga planetă, în timp real. Te întrebi imediat dacă efectul de seră va provoca, în termen de câteva zile sau câteva săptămâni, un cataclism natural şi acolo unde locuieşti; îţi pui întrebarea când vor lovi teroriştii şi în ţara ta.

Mai sunt si altele:
Nomofobia, noua boală a secolului
Cercetătorii au identificat o nouă fobie a secolului XXI, nomofobia, care se adaugă astfel la lista surselor de stres moderne: căsătoria, o nouă slujbă sau mersul la dentist. Noua tulburare “no mobile phobia” – frica de a te afla în afara ariei de acoperire – afectează milioane de utilizatori de telefoane mobile.
Aceste persoane au devenit atât de dependente de telefonul mobil, încât, în momentul în care descoperă că bateria aparatului este descărcată sau că nu mai ştiu unde au pus încărcătorul, se constată o creştere exagerată a nivelului de stres în organism, spun cercetătorii. Potrivit acestui studiu, numai în Marea Britanie, 13 milioane de persoane suferă de nomofobie.
Contactul cu familia şi prietenii este principalul motiv pentru care aceste persoane sunt dependente de telefonul mobil. Peste 50% din utilizatori spun că nu închid niciodată aparatul. 10% din utilizatori simt nevoia să fie disponibili permanent din cauza slujbei, în timp ce 9% spun că, dacă îşi închid telefonul, au crize de anxietate. Experţii afirmă că nomofobia afectează aproximativ 53% din utilizatori. Iar bărbaţii s-a dovedit că sunt mai dependenţi decât femeile de mobil.
Cercetătorii îi sfătuiesc pe cei care vor să evite nomofobia să se asigure că au credit suficient, să poarte în geantă un încărcător de baterie, să ofere familiei şi prietenilor un număr de telefon alternativ şi să aibă o cartelă de rezervă pentru cazul în care aparatul a fost furat, stricat sau pierdut. Specialiştii mai spun că cei care suferă de această fobie ar trebui să încerce să se elibereze de dependenţă pur şi simplu prin închiderea aparatului.
…o lume de nebuni…

PS – in liceu aveam o profesoara care ne zicea: “Invatati sa lucrati cu notiunile”. Este clar ca majoritatea nu au invatat…


SURSA: 

16 mai 2012

Europa se revolta impotriva taxelor .

A început războiul franco-britanic.
Cea mai buna dovada a falimentului democrației este Franța. Care a ales un socialist; de fapt nici nu mai are importanta ce partid au votat oficial francezii. Important e ca l-au votat pe un tip care le-a promis ca nu le taie salariile si ca pune taxe mai mari pe “nemernicii exploatatori” – adică pe firmele private. Deci un comunist nenorocit.
Numai ca “nemernicii exploatatori” nu se lasă așa de ușor taxați. Când au auzit ca veniturile de peste 1 milion de euro vor fi taxate cu…75% de noul guvern socialist, oamenii de afaceri francezi au început sa plece in masa la Londra. Daca valul de emigrare fiscala din Franța va continua, pana la sfârșitul anului, economia franceza e pusa in genunchi. Fără “daca” si fără “parca”. Deja ratingul bancar al Franței a fost scăzut, ceea ce înseamnă ca băncile au tot mai putina încredere in capacitatea tarii de a-si tine cuvântul si de a restitui împrumuturile. Fără firme private însa, guvernul francez pierde orice șansa de a ieși din criza. Ați promis cerșetorilor pomeni fără număr? Pai dați-le din banii voștri, comuniști nenorociți!
Marea Britanie, desigur, a profitat de ocazie si a pus paie pe foc: Boris Johnson, primarul Londrei, este pregătit să-i întâmpine pe antreprenorii francezi. “Aceasta este capitala lumii financiare”, a declarat el. “Este la o azvârlitură de băț și, dacă al vostru președinte nu dorește slujbele, oportunitățile și creșterea economică pe care voi o generați, noi le vrem”, a adăugat lordul primar (vezi Bloomberg: France Entrepreneurs Flee From Hollande Wealth Rejection).
Iar englezii nu oferă doar vorbe, ci si fapte! Marea Britanie va reduce taxa de 50% pentru veniturile anuale de peste 150.000 de lire (242.000 de dolari), la 45%. Rata maximă de impozitare a câștigurilor de capital este de 28% și nu există nici o taxă pe avere (vezi Adevărul). Si nu numai Marea Britanie ii cheamă pe patronii francezi, ci si Elveția, Belgia sau Polonia.
Așadar, nu contează ce-a votat poporul. Contează ce votează firmele! Iar firmele franceze au votat împotriva Franței. Le înțeleg perfect, pentru ca si eu am votat împotriva României, când mi-am desființat toate firmele din tara respectiva si am decis sa plătesc taxe in alta tara.
Italia: violente de strada împotriva taxelor.
Deja imaginile cu revoltele anti-taxe din Napoli au făcut înconjurul lumii. Un om de afaceri italian a ținut ostatic un funcționar al fiscului care venise ia banii; in mod spontan s-au solidarizat cu el o sute de alți patroni.

In toata Europa, statul social e atacat din doua parți: cerșetorii cer pomeni mai mari si mai multe, cum li s-a promis la alegeri (si cum s-au obișnuit de 50 de ani); pe de alta parte însa, oamenii de afaceri n-au chef sa mai dea nici un ban!
Cine câștiga războiul banilor? Cine are banii in buzunar, desigur. Adică firmele private.
Războiul pentru investiții este al treilea război mondial.
Miza lui este supraviețuirea tarilor. Si locul pe care îl vor ocupa ele in Noua Ordine Mondiala (ca evident, vechea ordine a dat faliment). Cine îl va pierde, va fi șters de pe harta. Sau in cel mai bun caz, va deveni un stat de mana a treia, un sclav, condamnat sa își duca viața in genunchi si intr-o mizerie cumplita.
Asta este soarta României. România nici nu se mai pune problema sa mai iasă din criza: așa cum nu se mai pune problema sa iasă Grecia. Ambele tari sunt in aceeași situație (cu diferența ca Grecia are un potențial turistic mai bun). In România, ca si in Grecia, toate partidele care au fost la putere in ultimii 5 ani (adică chiar toate: si PNL, si PDL, si PSD) au făcut exact același lucru: au angajat bugetari fără număr, au mărit cheltuielile statului si automat, au mărit si taxele.
In articolul trecut (Ponta aduce investitorii străini…de funie) arătam cum Polonia a ieșit din criza (care pentru ei oricum a fost ușoara), in timp ce România se scufunda in continuare. Pentru ca din România firmele pleacă , in schimb in Polonia vin.
Pai, de unde mai vreți revenire economica? Sigur, de visat, puteți sa visați orice. Dar visele n-or sa va tina de foame, dragi români. Hahaha…
Prețul clasei muncitoare scade. Prețul patronilor creste!
Șomajul e mare si din ce in ce mai mare de la un an la altul. Iar angajații sunt o marfa: si ca orice marfa, își pierd valoarea când piața se umple de ei. Așa ca salariile scad si vor scădea in continuare.
La patroni, e exact invers: din cauza falimentelor si insolventelor, numărul firmelor a scăzut enorm. Deci prețul patronilor a crescut. Prețul capitalului a crescut de asemenea. Cine are abilitatea sa-si mențină afacerea in viața, valorează pentru economie cat greutatea lui in aur. De aia i-a chemat primarul Londrei pe oamenii de afaceri francezi!
Desigur, politrucilor nu le convine ca balanța se inclina in favoarea “exploatatorilor”, pe zi ce trece. Unii vor încerca s-o oprească cu forța: prin creșterea salariului minim. Cine va face prostia asta, va muri. Pentru o firma e simplu sa se mute in alta tara, cu legi mai avantajoase: pentru o tara însa, nu e deloc simplu sa rămână fără firme.
Începe dictatura firmelor.
Tăntălăii au impresia ca apocalipsul economic va fi un dezastru pentru toți, in mod egal. Se înșeală. Apocalipsul economic înseamnă tocmai distrugerea egalității, a statelor socialiste bazate pe protejarea incompetenților si pe solidaritate sociala. Apocalipsul economic înseamnă distrugerea democrației si a votului universal. Socialiștii se plângeau pana acum ca lumea este condusa din umbra de bogătașii de pe Wall Street? Hahaha! Wall Street-ul a fost un mic copil fata de ceea ce urmează. Or sa vadă abia de acum încolo, cum este sa-ti scrie pe buletin:
“Cetățean inferior, seria C. Fără drept la asistenta medicala. Fără drept de vot. Transformat in banca de organe pentru neplata datoriilor. Idei comuniste. Nerecomandat la angajare”.
Miliarde de oameni se vor scufunda in mocirla sărăciei. Viața lor va fi cumplită in anii care vin. Pentru ei, va fi intr-adevăr Apocalipsul. Mulți se vor sinucide de disperare: dar destui vor profita de prostia celor mulți si se vor îmbogăți nemăsurat. Marile averi ale crizei au început deja sa se adune (iar printre profitorii crizei, recunosc cu plăcere, mă număr si eu). Si asta pentru ca banii nu dorm niciodată; ci doar se muta dintr-o parte in alta.

Sursa:

13 mai 2012

Despre taxare.


Acum câteva luni, un jurnalist francez, dl. Nicolas Cori, m-a abordat cu cererea de a realiza un interviu pe tematica taxării, care ar fi urmat să apară în publicaţia lunară franţuzească „Philosophie Magazine”, în contextul actualelor discuţii din Franţa cu privire la „reforma taxării”.
Am fost de acord să dau acest interviu, care a fost realizat prin email în limba engleză. Dl. Cori a făcut ulterior o traducere în limba franceză, prietenul meu dr. Nikolay Gertchev a verificat şi corectat această traducere, urmând ca eu să-i trimit înapoi d-lui Cori varianta finală (autorizată) a traducerii. De atunci a trecut mai mult de o lună şi, în ciuda numeroaselor tentative de comunicare, nu am mai auzit nimic de la dl. Cori. Nu pot decât să speculez cu privire la motivele tăcerii sale. Cel mai probabil nu a primit permisiunea superiorilor săi de a publica acest interviu şi nu a avut suficientă curtoazie şi curaj să-mi spună.
În orice caz, aceasta este varianta originală a interviului. Varianta autorizată în limba franceză este disponibilă pe pagina de traduceri a site-ului meu, http://www.hanshoppe.

NC: Sunt taxele compatibile cu libertatea individuală şi cu drepturile de proprietate? Există un nivel peste care taxarea devine incompatibilă? 

Hoppe: Nu. Taxele nu sunt niciodată, indiferent de nivel, compatibile cu libertatea individuală şi cu drepturile de proprietate. Taxarea este o formă de furt. Cei care practică această formă de furt – statul cu diferiţii săi agenţi şi aliaţi – încearcă diverse modalităţi de a cosmetiza adevărul, dar acesta este pur şi simplu imposibil de evitat. Evident, taxele nu fac parte din categoria plăţilor normale, voluntare, pentru bunuri şi servicii, pentru că nu îţi este permis să sistezi aceste plăţi în momentul în care nu mai eşti satisfăcut de calitatea bunurilor achiziţionate. Nu eşti pedepsit în nici un fel dacă nu mai cumperi maşini Renault sau parfumuri Chanel, dar eşti trimis la închisoare dacă nu mai plăteşti pentru şcolile şi universităţile de stat sau pentru dl. Sarkozy şi pompa sa. De asemenea, este imposibil să interpretezi taxele ca pe un tip de chirie plătită de către chiriaş proprietarului, deoarece statul francez nu este proprietarul întregii Franţe şi al întregului popor francez. Pentru a fi proprietar, statul francez ar trebui să dovedească două lucruri: primul – că statul, şi nimeni altcineva, deţine fiecare centimetru pătrat din Franţa, şi al doilea – că are un contract de închiriere cu fiecare francez cu privire la utilizarea (şi preţul cerut pentru această utilizare) proprietăţii sale. Nici un stat – fie el francez, german sau american – nu poate dovedi aşa ceva. Nici un stat nu poate să prezinte documente doveditoare cu privire la proprietate sau contracte de închiriere. Prin urmare, se poate trage o singură concluzie: taxarea este o formă de furt prin care o parte a populaţiei, clasa conducătoare, se îmbogăţeşte pe seama celeilalte părţi a populaţiei, respectiv clasa condusă.

NC: Este greşit să nu-ţi plăteşti taxele?

Hoppe: Nu. Dat fiind că taxele sunt o formă de furt, adică un „rău” din punct de vedere moral, nu poate fi greşit să refuzi să plăteşti unor hoţi sau să îi minţi cu privire la venitul tău taxabil sau activele deţinute. Asta nu înseamnă că e prudent sau înţelept din partea ta să nu plăteşti taxele – până la urmă statul este „cel mai rece dintre monştri”, după cum a zis Nietzsche, şi poate să îţi ruineze viaţa sau chiar să te distrugă dacă nu îi respecţi ordinele. Cu toate acestea, nu poate încăpea nici o îndoială că este just să nu îţi plăteşti taxele.

NC: Cum ştim când o taxă este corectă? Există anumite criterii? Este o taxă progresivă mai bună decât o taxă unică?

Hoppe: Ştim că nici o taxă nu este corectă, fie ea progresivă sau taxă unică şi proporţională. Cum pot să fie furtul şi jaful corecte? „Cea mai bună” taxă este întotdeauna cea mai mică, deşi chiar şi cea mai mică taxă este tot o taxă. „Cea mai bună” taxă este o taxă unică pe cap de locuitor (eng. „head tax” sau „poll tax”), când fiecare individ plăteşte aceeaşi sumă fixă de unităţi monetare. Deoarece suma respectivă trebuie să poată fi plătită chiar şi de către cei mai săraci locuitori, această taxă trebuie să fie mică. Dar chiar şi o taxă fixă pe cap de locuitor este tot un tip de furt şi nu e nimic „corect” în ea. O taxă pe cap de locuitor nu tratează la fel pe toată lumea şi nu instaurează „egalitatea în faţa legii” din cauza a ceea ce se întâmplă ulterior cu venitul colectat din taxe. De exemplu, salariile tuturor angajaţilor la stat şi veniturile celor dependenţi de bugetul public (cum ar fi pensionarii sau beneficiarii de asistenţă socială) sunt plătite din sumele de bani colectate din taxe. În consecinţă, angajaţii de stat şi persoanele dependente de bugetul public nu plătesc practic nici un fel de taxe. Mai degrabă, întregul lor venit net (după plata taxei fixe pe cap de locuitor) provine din sumele colectate din taxe şi impozite, de unde rezultă că respectivele persoane sunt consumatori de taxe şi că trăiesc din venitul şi avuţia expropriate de la alţii: producătorii de taxe. Unde este corectitudinea când o parte din populaţie trăieşte în mod parazitar, pe cheltuiala celeilalte părţi?

CONTINUAREA AICI : 



12 mai 2012

Adevarul este intotdeauna pur


Adevarul este intotdeauna pur, direct, detasat de toate. El are o
frumusete deosebita, deoarece este esenta vietii, a existentei, a
naturii. Nimeni nu minte, cu exceptia omului. O tufa de trandafiri
nu poate minti. Ea trebuie sa produca trandafiri; din ea nu pot iesi
galbenele , ea nu poate insela. Ii este imposibil sa fie altfel decit
este. Intreaga existenta, cu exceptia omului, traieste in adevar.
Adevarul este religia intregii existente; numai fiinta umana face
exceptie . Dar in clipa in care omul se hotaraste sa devina o parte a
existentei, adevarul devine religia sa. Aceasta este cea mai mare
revolutie care i se poate intimpla oricarei fiinte. Acesta este
momentul de glorie.
Voi nu vedeti lumea asa cum este, o vedeti asa cum va obliga mintea
voastra sa o percepeti. Si acest lucru il puteti constata
pretutindeni. Oamenii sunt conditionati in cele mai diverse feluri,
iar mintea nu este nimic altceva decit conditionare. Ei privesc
lucrurile conform prejudecatilor pe care le au; acestea au o anumita
culoare. Facem distinctii , consideram o fiinta superioara si alta
superioara, consideram ca barbatul este mai puternic iar femeia mai
slaba si ii diferentiem pe oameni in functie de inteligenta lor...
Unele rase au sustinut ca sunt poporul ales al lui Dumnezeu. Fiecare
religie pretinde ca scriptura ei este scrisa de Dumnezeu insusi.
Toate aceste lucruri constituie, strat peste strat, mintea voastra.
Pina cind nu veti fi in stare sa lasati intreaga minte deoparte si
sa priviti lumea direct, imediat, prin intermediul constiintei, nu
veti fi niciodata capabili sa vedeti adevarul. Cel mai mare act de
curaj este acela de a renunta la sine si la mintea lui.. Cel mai curajos om este
acela care priveste lumea asa cum este ea, fara ca intre aceasta si
el sa se interpuna mintea. Lumea este cu totul altfel, neasemuit de
frumoasa. Nu mai exista nimic inferior sau superior, nu mai exista
nici o deosebire. Si inca ceva...Adevarul are un nume.
Numele adevarului este IUBIRE, in forma ei cea mai pura...

OSHO. 

6 mai 2012

Stanislav Grof “Singura solutie este intoarcerea catre interior”

Doctorul Stanislav Grof este unul dintre cei mai importanti cercetatori ai Constiintei din secolul XX.
Stanislav Grof
Este fondatorul curentului transpersonal in psihologie si acela care a reusit sa introduca spiritualitatea ca dimensiune fundamentala a psihicului omenesc, in lumea psihologiei academice. Este unul dintre pionierii studiilor privind forta vindecatoare a starilor de constiinta extinsa si creatorul unei tehnici de accesare a acestor stari, numita Respiratie Holotropica. Este profesor la Institutul de Studii Integrale din California, unde conduce catedra de Filosofie, cosmologie si constiinta. Este autorul a numeroase carti despre natura constiintei. Considerat un geniu in domeniul sau, Stanislav Grof este un om de o blandete, o simplitate si o generozitate extraordinare. Am avut ocazia de a petrece doua zile impreuna cu el, care au fost un regal de idei si viziuni. Interviul de mai jos este o sinteza a nenumaratelor ore de discutie din acele zile.
- Sunteti om de stiinta si totusi cartile dvs. infatiseaza un univers de natura spirituala. Cum se vede “criza” prin care trece umanitatea din perspectiva psihologiei?
- Una dintre transformarile fundamentale prin care trecem este una de viziune. Stiinta tindea sa se opuna spiritualitatii, considerata ca fiind de ne-dovedit, pentru ca se baza pe perceptia subiectiva. Or, subiectivitatea nu era luata in considerare, neputand fi masurata. Asa s-a intamplat ca experienta spirituala, mistica, veche de cand umanitatea, a fost exclusa din ecuatie. Dar, intre timp, stiinta incepe sa descopere ca subiectivitatea creeaza universul, la propriu. Numai ca pare tarziu. Lumea pe care am creat-o are atributele stiintei clasice, mecanice. Este o lume rece, calculata, dura, guvernata de “legi” inguste, in care oamenii sunt considerati corpuri intr-un univers de corpuri si drept urmare se simt singuri si izolati. Am creat o lume din care orice principiu mai inalt – il poti numi Dumnezeu, de pilda – a fost exclus. Suntem deci singuri, iar consecinta e frica. Compensam frica in fata unui Univers urias si gol, prin consumul compulsiv, prin a avea, a face, si cream o lume care raspunde
acestui mod de a privi lucrurile. Tratam planeta asa cum ne tratam pe noi insine si pe ceilalti: ca pe ceva care trebuie supus, invins, exploatat, controlat si chiar ucis daca e nevoie, pentru satisfacerea “nevoilor”. Criza prin care trece umanitatea este o criza interioara si astfel psihologica si spirituala, dar care a generat o criza exterioara atat de grava, incat pune in pericol existenta noastra ca specie. Umanitatea aflata in criza isi distruge casa si intrebarea este daca ne vom da seama la timp.
La interviu
- Ce e de facut?
- In ultimii 40 de ani ani am fost implicat in cercetari asupra constiintei si am putut constata ca suferinta vine din modul de a percepe universul. Trairea unei expansiuni a constiintei conduce frecvent la transformari profunde ale individului, la reducerea semnificativa a agresivitatii, la cresterea intelegerii, a compasiunii si a tolerantei, dar, mai ales, la cresterea capacitatii de a se bucura de viata. Cu cat bucuria de a trai creste, cu atat scade credinta ca trebuie sa ai din ce in ce mai mult, si apare o spiritualitate de natura universala bazata pe ideea ca toata creatia e un tot format prin legatura profunda cu alti oameni, cu alte specii, cu natura si cu intregul univers. Nu am nici o indoiala ca aceasta transformare este nu numai posibila, dar inerenta. Suntem condamnati sa ne intoarcem la Adevar. Intrebarea este daca se va intampla acest lucru inainte sa se strice ceva de nereparat in echilibrul vietii pe planeta. Multi oameni se afla in punctul in care realizeaza esecul filosofiei de viata pe care au urmat-o si incep sa caute alternativa spirituala care echivaleaza cu o intoarcere acasa, dupa o lunga ratacire. Am fost invatati ca trebuie sa facem mereu ceva ca sa fim fericiti, ca trebuie sa indeplinim ceva, sa vanam ceva, sa avem ceva, un obiect, o pozitie sociala, un partener anume, deci ca fericirea este mereu in viitor si in exterior. Aceasta conceptie ne plaseaza intr-un provizorat permanent. Este o strategie mereu perdanta pentru ca niciodata nu ne aduce ce dorim. Singura solutie este intoarcerea catre interior si descoperirea satisfactiei existentiale in dimensiunea spirituala a existentei.
- Care ar fi primul pas?
- Uneori acest prim pas il face fiinta noastra, prin declansarea unei crize psiho-spirituale. Psihologia oficiala a tratat aceste crize drept crize psihotice, patologice si le-a suprimat cu medicamente dure, sub diagnostice neclare, dar in realitate, fiinta noastra interioara declansa un mecanism de auto-vindecare, de auto-reglare in fata unei situatii in care lumea interioara ajungea sa fie in divergenta cu restul universului. Acum, intreaga umanitate se afla intr-o stare de urgenta spirituala care pune sub semnul intrebarii o intreaga perspectiva asupra vietii si descopera ca modul materialist de a vedea lumea nu este suficient. Asa se explica intoarcerea catre meditatie, catre spiritualitate, catre credinta, catre medicina naturista si holistica, interesul imens pentru psihologia transpersonala. Omenirea pare ca face singura acest pas. Pentru fiecare dintre noi vine timpul sa privim in interior cu onestitate, atunci cand simtim “criza”. Criza este semnul transformarii, ceva trebuie sa moara, pentru ca apoi sa renasca. La nivelul unei persoane, dar si la nivelul intregii umanitati.
- Vorbiti despre transformarea umanitatii ca despre o chestiune de timp. Ce crede despre anul 2012 un cercetator al Constiintei ca Stanislav Grof?
- Este un subiect care ma pasioneaza pentru ca orice profetie are legatura cu o stare de constiinta extinsa. Au existat dintotdeauna mijloace pentru ca profetii, samanii, preotii, misticii sa intre in asemenea stari. Toate sistemele mistice ale planetei vorbesc despre aceeasi realitate. Asa se face ca profetiile tuturor continentelor despre “sfarsitul timpurilor” sunt aceleasi, inclusiv in crestinism, unde “apocalipsa”, etimologic, inseamna nu sfarsit, ci “ridicarea valului”. Profetiile mayase sunt remarcabile, nu pentru ca spun ceva nou, ci pentru extraordinara precizie a sistemului lor astronomic si astrologic, calculat pe miliarde de ani inapoi in timp, dar care se opresc pe o anumita data a anului 2012. Faptul ca misticii lumii, separati de mii de kilometri si uneori de mii de ani in timp, vad aceleasi lucruri in incursiunile lor spirituale, este deja extrem de interesant pentru un cercetator al constiintei ca mine. Dar cand descoperi ca de fapt, un intreg calendar intins pe milioane de ani este de fapt un algoritm de evolutie al Constiintei, vazut ca esenta a universului, acest lucru este senzational. Nu incape nici o indoiala. Cunoasterea mayasa despre natura universului, a constiintei si a timpului depaseste cunoasterea stiintifica de azi. La acea data astronomica precisa, la care se trece intr-un nou ciclu galactic si cosmic, mayasii vorbesc despre sfarsitul timpului. Dar timpul, asa cum incepem sa ne dam si noi seama astazi, este creatia Constiintei. Sfarsitul timpului este, dupa parerea mea, sfarsitul unui tip de perceptie, sfarsitul unei lumi asa cum o cunoastem noi: o lume a violentei si a lacomiei, egotica, corupta, sfasiata de conflicte.
Dupa parerea mea, mayasii vorbesc deci despre un proces de moarte/renastere, o transformare interioara masiva a umanitatii, dincolo de care timpul liniar nu mai exista, asa cum nu exista in starile de constiinta extinsa, sau in relatarile marilor mistici. Pentru mine, cel mai important argument provine din propriile mele cercetari. Foarte pe scurt, am constatat ca starile prin care trece constiinta omeneasca sunt legate in mod sincronic de evenimentele cosmice. Am lucrat cu experti in domeniu si am ajuns la concluzia ca evenimentele interioare si cele cosmice se reflecta total intre ele. Relatia intre Univers si Constiinta este o ecuatie. Universul este Constiinta. Evenimentele astronomice sunt intr-o relatie profunda cu evenimentele interioare ale constiintei omenesti individuale si colective, astfel ca, pentru mine, cu elementele pe care le am, nu incape nici un dubiu ca schimbarile majore au inceput deja si ca lumea acestui secol va fi spirituala sau deloc.

...........................

Preluare de pe blogspot. 

5 mai 2012

Leviathan: fiara dezordinii

Leviathanul este o fiinţă monstruoasă, evocată în mai multe rânduri în cărţile Bibliei (în Isaia, în psalmi, în cartea lui Iov, în Apocalipsă). Monstrul dormitează amorţit pe fundul mării; nu este bine să fie trezit din somn. Forma lui e, poate, aceea a unui dragon, a unui şarpe uriaş sau a unui crocodil.

Leviathanul simbolizează contrariul ordinii, forţa necruţătoare, malefică şi invincibilă, care poate transforma buna rânduială a lumii în haos. Dacă era trezit din letargie, Leviatanul putea înghiţi soarele (iudeii îşi explicau în acest chip eclipsele), aruncând lumea în bezna indistincţiei: „Cine este atât de nechibzuit încât să-l întărâte?” (Iov, 41: 9-10). Iconografia medievală sugerează Leviathanul printr-o gură monstruoasă, în care se prăvălesc sufletele păcătoşilor. El este intrarea în infern.

În filosofia politică, Leviathanul a devenit un simbol al Statului atotputernic, care stăpâneşte şi oprimă indivizii, având drept de viaţă şi de moarte asupra lor. Din simbol al haosului, el devine simbol al arbitrariului statal. Thomas Hobbes (1588-1679) şi-a intitulat tratatul de filosofie politică: Leviathan or The Matter, Forme and Power of a Common Wealth Ecclesiasticall and Civil (1651).

Într-un comentariu al tratatului lui Hobbes, Carl Schmitt reproşează filosofului englez tocmai alegerea acestui titlu. Hobbes nu avea o bună cunoaştere a mitologiei. El nu trebuia să-şi intituleze tratatul despre puterea Statului Leviathan, ci mai potrivit Behemoth. Totuşi, una din operele postume ale lui Thomas Hobbes se numeşte Behemoth or the Long Parliament.

Emil Gheţu