6 februarie 2012

Actiunea umana.

In cele ce urmeaza, vom utiliza conceptul de actiune ca un concept primitiv.
Este suficient daca intelegem ca o multime este o colectie de elemente, si sa intelegem sensul relatiei de aparteneta la o multime.  Tot asa, o actiune este este un concept nedefinit riguros.
Se presupune ca o actiune umana implica o transformare: un obiect supus unei transformari isi schimba proprietatile sau relatiile cu alte obiecte.
Conceptul de acţiune umana este delicat şi nu vom încerca aici să intram în detalii privitoare la diferitele posibilităţi de a descrie acţiuni şi nici în chestiunile privitoare la înţelesul acţiunilor.

Sa presupunem ca planeta noastra, Terra, o fost creeata, prin fortele Universului, decorata, populata.
Toate lucrurile functioneaza conform  tipar universal, bine stabilit, precum e stabilit ADN'ul uman, animal,  ecosistemul, etc. Fara greseala ! Ca un ceasornic.
Toate pana cand...pana cand o specie obscura, parte al acestui intreg perfect,  decide sa ALEAGA. Sa aleaga constient si independent!
Oare independenta, independenta de restul intregului, actiunea ce'o pune in miscare, nu implica o transformare ulterioara, dupa care totul, intregul, sa nu'si schimbe cursul ulterior ?
Oare a interveni in miscarea ceasornicului nu atrage dupa sine consecinte ?
Cat de constienti suntem de actiunile noastre ?


Iata lucrurile creeate. Universul, Dumnezeu, you name it whatever you want !  - le'a creeat.

 Iata actiunea umana:



Luati dar aminte. Suntem ceea ce facem ! Si raspundem pt ce facem.  Totul are un efect, credeti sau nu !


10 comentarii:

  1. Nu ca as vrea sa fiu carcotas si nicidecum nu vreau sa iau apararea omului, ...dar totusi tot "natura" (universul, Dumnezeu, you name it), pe langa peisajele idilice pe care le arati, a creat si evenimente naturale "catastrofice" (cel putin din perspectiva noastra) extrem de puternice: impactul cu asteroizi, eruptii vulcanice masive, extinctii naturale etc, ...you name it.
    Si chiar daca nu o sa "reusim" noi sa ne autodistrugem si am pastra un "echilibru natural", probabil in cateva milioane de ani cel mult, acelasi "echilibrul natural" ar mai aduce o extinctie cat se poate de naturala.
    Nu ca m-ar interesa pe mine prea mult asta, ca viata mea nu e nici macar cat o picatura intr-un ocean, ...ziceam si eu asa, ca sa mai schimb cateva cuvinte pe blogul tau, destul de interesant de altfel.

    RăspundețiȘtergere
  2. natura are metodele ei de a se vindeca...la fel are si corpul uman(o alta masinarie perfecta) metode de a avertiza, vindeca sau combate o problema(migrena, transpiratie, diaree, voma, samd)

    asupra ambelor se intervine puternic din exterior-pamantul exploatat pana dincolo de limite, omul mutilat emotional, spiritual, fizic(alimentatie, manipulare media, etc)

    omul, incet incet se adapteaza tratamentului aplicat de catre alti oameni, insa natura se va revolta puternic(cel putin asa sper), si se va scutura de paduchii umani

    RăspundețiȘtergere
  3. @gigi
    Nu inteleg, ...cand Pamantul s-a ciocnit cu un asteroid acum cca 65 de milioane de ani, crezi ca natura s-a scuturat de dinozauri?
    Sau cand au erupt o gramada de vulcani, cu nu stiu cate sute de milioane de ani (o alta extinctie) inainte de extinctia dinozaurilor, iarasi s-a scuturat natura de vietatile respective?
    ...Mi se pare foarte romantica aceasta comparatie a naturii cu fiintele umane, umanizarea naturii. ...Nu neg ca oamenii afecteaza "mecanismul" asta natural, ecosisteme etc, insa totusi natura este un sistem, un mecanism sistemic, alcatuit din fiinte vii si lucruri anorganice, dar nu e o fiinta vie in sine. Doar poate in viziunea noastra romantica.

    La fel si natura de pe Mercur, Venus, Marte, Jupiter etc, ...crezi ca toate naturile astea s-au scuturat de fiinte vii, ...au facut "febra" atat de mare pe Mercur si Venus si au "degerat" pe Marte, Jupiter ...si mai ales Neptun, Pluto? Nicidecum, pur si simplu acolo sunt alte sisteme, nepotrivite vietii (cel putin nu in forma pe care o stim noi in mod comun).
    Stii ce nu prea realizeaza omul (societatea)? Ca de fapt afectand sistemul natural de pe Terra, de fapt se autodistruge pe el. Noi ne autodistrugem, ne furam singuri caciula. Ca in rest, planeta va exista bine-mersi si lipsita de viata, la fel ca celelalte planete din Sistemul Solar etc. Si nu e o tragedie pentru planeta in sine (ca nici Mercur si nici Venus nu plang dupa viata si nici nu le doare), e o tragedie pentru noi si pentru celelalte vietuitoare, atata tot.

    ...Pe de alta parte, daca societatea umana ar stii sa evolueze si sa nu se autodistruga (dar e destul de putin probabil, se pare), ar putea sa "salveze" sistemul asta natural viu de la o alta extinctie naturala, care la un moment dat, mai devreme sau mai tarziu, o sa vina (alta coliziune cu asteroizi, alte eruptii masive etc) ...si de ce nu, poate chiar sa salveze viata pe o "arca galactica sau intergalactica" atunci cand chiar sistemul solar isi va fi atins sfarsitul (dar asta e un alt fel de romantism, de data asta SF si din partea mea ...si neapreciat de toata lumea).

    RăspundețiȘtergere
  4. Pai asta era si ideea.

    Este ciudat ca in majoritatea credintelor, omul merge mai departe in Univers... Stiinta spune ca totul se transforma...
    Insa apare intrebarea fireasca: cum sa'i dai drumul in starea asta de ignoranta? N'ajunge ca face praf tot ce atinge? E atat de prost incat isi ruineaza propria casa !

    RăspundețiȘtergere
  5. Ziceam ca e destul pe putin probabil sa nu ne autodistrugem, ...dar poate nu chiar imposibil. Cine stie, poate avem noroc si ne desteptam. Poate nu suntem numai noi singurii "destepti" care ne dam seama de riscul autodistrugerii, poate undeva printre "varfurile societatii" (nu ma intreba ce inseamna, ca nu stiu), or fi si cativa inteligenti si intelepti (pe bune, nu la misto) care sesizeaza si ei acest risc. Si daca tot sunt acolo, la "varf" poate misca ceva si intr-un sens de prezervare a umanitatii si de limitare a riscului de autodistrugere.
    Uite, am putea sa facem un exercitiu de imaginatie (desi nu sunt adeptul vreunor teorii "conspirationiste", dar e o idee): tu ce masuri ai lua pe termen scurt (5-10 ani), pe termen mediu (10-20 ani) si pe termen lung (>20ani), daca ar exista si ai face parte dintr-o "societate secreta" a unor oameni intelepti care si-au propus sa salveze lumea de autodistrugere, ...dar intr-un fel de strategie graduala, ci nu de soc?
    Ce masuri ai lua, la nivel global, dar fara sa dai peste cap societatea, tinand cont ca orice schimbare nu poti sa o faci chiar peste noapte? Ce ai face cu cele 7 miliarde de oameni, asa cum sunt ei acum, ca niste "omizi incontrolabile". Presupun ca nu ai reusi sa-i destepti peste noapte (nici macar daca ai fi trimisul lui Dzeu pe pamant), asa ca pt ce variante ai opta?

    RăspundețiȘtergere
  6. Pai nu trebuie sa fii conspirationist ca sa vezi ca ultimul secol, cel cu industrializarea excesiva a adus cu sine si cele mai mari catastrofe ecologice. Nu stiu in ce masura ai putea repara in minile oamenilor lucruri care au fost inoculate ca fiind NECESARE. Civilizatia noastra se comporta pe baza acestor necesitati false ca niste lacuste. Radem tot ce ne sta in cale. Vatatam tot. Probabil, cel mai simplu ar fi sa ne intoarcem spre mama natura si sa renuntam, pana este posibil la a o mai silui. Personal, nu cred ca omenirea mai poate sa se intoarca din drumul spre distrugere, insa stiu ca mie nu i'ar fi greu sa ma intorc spre simplitate. De fapt, am si facut'o deja. Daca civilizatia ne'a innebunit, ne decivilizam !

    RăspundețiȘtergere
  7. in ce consta simplitatea ta?

    RăspundețiȘtergere
  8. In renuntarea la mai cheltui timp si energie pe lucruri inutile, in special materiale.

    RăspundețiȘtergere
  9. Omul se naşte ca o făptură cu totul lipsită de înţelepciune şi îşi petrece primii ani din viaţă în neputinţă şi prostie.
    Rîde şi plînge fără de pricină. Dacă-l împingi, cade şi dacă îi întinzi mîna, ţi-o întinde şi el pe a lui.
    Cine îşi mai aduce aminte de vremea aceea?
    Laudele şi ocările îl înnebunesc pe om pentru că îl fac să nu mai ştie cine este.
    Omul îşi agoniseşte învăţătură, aleargă după bani şi caută să se întîlnească cu oameni mari, şi în toate acestea arată sîrguinţă jalnică.
    Se uită în oglindă cînd iese din casă şi dacă trece pe cale pe lîngă o fereastră întunecată se uită în ea să vadă cît e de frumos şi mîndru.
    Pentru aceasta omul este o făptură vrednică de plîns: cînd moare spune o vorbă sau două, dar nimeni nu ştie ce a purtat pe inimă cu adevărat.

    RăspundețiȘtergere