25 mai 2011

Realitatea constiintei morale.

 Prima lucrare a conştiinţei o întâlnim la protopărintele nostru Adam, pe careDumnezeu îl mustră pentru călcarea poruncilor Sale. Când Dumnezeu îl strigă, acestarăspunde:
 ,,Am auzit glasul Tău în rai şi m-am temut, căci sunt gol şi m-am ascuns.”
Teama lui Adam vine din mustrarea de conştiinţă pentru nesocotirea poruncii lui Dumnezeu.Lucrarea conştiinţei se manifestă apoi la Cain, când acesta îl ucide pe fratele său Abel. El devine fugar pe pământ din cauza mustrărilor de conştiinţă pentru nelegiuirea pe care a făcut-o, el aude glasul fratelui său în conştiinţa sa. Asemenea lui devin toţi cei ce săvârşesc astfel de păcate, nemaigăsindu-şi locul pe pământ. Când Moise a spus,,veţi fugii când nimeni nu vă va goni”(Lev. XXVI, 17) a avut în vedere tot mustrarea conştiinţei. Psalmistul David se căieşte de păcatul făcut, un efect al mustrării sale este Psalmul 50. Solomon în proverbele sale vorbeşte despre mustrările conştiinţei care lovesc pe cei nedrepţi (Pilde 12,8).
   În Noul Testament avem numeroase cazuri de mustrări de conştiinţă.Sfântul Evanghelist Ioan ne relatează cazul femeii păcătoase aduse la Mântuitorul de către evreii care cereau, potrivit legii, uciderea acesteia cu pietre. Mântuitorul le cere acuzatorilor ca cel fără de păcat să arunce primul cu piatra. Mustraţi fiind de cuget, de conştiinţă, se îndepărtează unul câte unul (Ioan 8,9). În parabola Fiului risipitor, acesta se întoarce la casa părintească după ce-şi vine în fire, însă, mustrat de conştiinţă, cere să fie primit ca servitor (Luca 15,17-20). Zaheu vameşul îşi împarte averea săracilor şi întoarce împătrit celor nedreptăţiţi pentru că ştie, îl mustră conştiinţa, că a făcut rău semenilor.Iuda Iscarioteanul, mustrat de conştiinţă, îşi pune capăt zilelor (Matei 27, 3-9). Sf. Ap.Petru găseşte izbăvirea prin căinţa de lepădarea sa (Matei 26, 75), iar Sf.Ap. Pavel declară: ,,întru aceasta mă nevoiesc ca să am cuget fără vină înaintea lui Dumnezeu şi a oamenilor”(F.A. 24,16).Adesea sfătuia ca fiecare credincios să-şi consulte conştiinţa înainte de a purcede la lucru; fiecare să fie deplin încredinţat în cugetul său
(Rom 14,15); să se cerceteze omul pe sine( să-şi întrebe conştiinţa)şi aşa să mănânce din pâine şi să bea din vin(I Cor. 11,28). Sfântul Apostol Petru arată că o conştiinţă curată îi  ruşinează pe bârfitorii creştinilor. (I Petru 3,16-21). Există şi alte dovezi din Sfânta Scriptură cu privire la existenţa conştiinţei însă ne oprim aici, prezentând, în continuare,câteva din mărturiile Sfinţilor Părinţi în acest sens.Origen numeşte conştiinţa morală o călăuză şi un educator al sufletelor care-l opreşte de la săvârşirea răului şi-l conduce la bine Sfântul Ioan Gură de Aur declară că Dumnezeu creând pe om a sădit în fiecare judecata nemincinoasă a binelui şia răului,iar Fer. Augustin numeşte conştiinţa regulă a virtuţii şi aseamănă starea unei conştiinţe bune cu paradisul ceresc:
 ,,Omule poţi fugi de toate dacă vrei, numai de conştiinţa ta, nu. Intră în casă odihneşte-te în pat, retrage-te înlăuntrul tău, nici un loc nu vei afla unde să te ascunzi, dacă păcatele te vor roade.”
Toţi Sfinţii Părinţi afirmă direct sau indirect existenţa conştiinţei.
La dovezile scripturistice  am putea adăuga dovezi din istoria omenirii,literatură, etnografie sau experienţa profetică şi judecata raţională. Toate afirmă existenţa conştiinţei morale la om, dovezile ne arată că, întotdeauna omul a avut conştiinţă, că aceasta nu este rezultatul experienţei, ci un dat aprioric al fiinţei umane.