17 aprilie 2011

Razboiul din suflet

  FILOSOFIA si teologia sunt in esenta o transcriere a experientei umane, iar experienta umana arata ca in sufletul uman are loc o lupta.  Pentru Pavel, aceasta era o lupta intre doua forte opuse una celeilalte, pe care le’a denumit “carnea” si “spiritul “.
“ Caci firea pamanteasca ( carnea ) pofteste impotriva Duhului (spiritului ), si Duhul (spiritual ) impotriva firii pamantesti ( Carnii ).: sunt lucruri potrivnice unele altora “. ( Gal. 5.17 ).  “Fiindca dupa omul dinlauntru imi place Legea lui Dumnezeu, spune el, dar vad in madularele mele o alta lege, care se lupta impotriva legii primate de mintea mea “ ( Rom. 7.22 ). Aceasta era pt Pavel dilema situatiei umane.
  Pavel nu a fost nicidecum prima persoana care a vazut viata sub aspectul conflictului interior. Iudeii aveau doctrina lor cu privire la “ yetser hatobh “ si “yester hara “, natura buna si natura rea a omului. Dupa cum vedeau ei, in om exista doua naturi, astfel incat omul este intotdeauna in situatia de a fi tras in doua directii in acelasi timp. Omul este in cel mai literal sens cu atentia distrasa in sensuri diferite.Este ca si cand, alaturi de el s’ar afla doi ingeri, un inger bun care l’ar indrepta in sus, si unul rau care l’ar ademeni in jos. Aceasta natura rea, sau impuls rau este atat de specifica omenirii incat rabinii credeau ca insusi Dumnezeu a creat’o.  Intocmirile gandurilor din inima omului sunt rele din tineretea lui. ( Gen 8.21 ). Rabinul Abahu a interpretat regretful lui Dumnezeu din Gen 6.6 in sensul ca lui Dumnezeu I’a parut rau ca “a pus plamadeala rea in aluat”. Ideea era ca impulsul raului il asteapta pe om in momentul in care este pe punctual de’a se naste, pt ca “pacatul pandeste la usa “, adica la usa pantecului ( Gen. 4.7 ; Sanhedrin 91 b ), si pe tot parcursul vietii omului el ramane “dusmanul lui implacabil “ ( Tanhuma, Beshallah 3 ). Lupta din interiorul sufletului ramane parte din mostenirea credintei iudaice.

  Ceea ce era adevarat cu privire la gandirea ebraica, era la fel de adevarat cu privire la gandirea greaca.  In mitul lui Fedon ( 246 b ), Platon descrie sufletul ca fiind vizitiul a carui sarcina este sa mane intr’un ham dublu doi cai, dintre care unul este de “rasa nobila “ , iar celalalt este “opusul in ceea ce priveste rasa si caracterul “. Calul de rasa nobila reprezinta ratiunea, iar calul neimblanzit reprezinta pasiunea. Calul cu caracter rau “rastoarna carul “ , tragandu’l la pamant.  Aici gasim din nou imaginea luptei si a tensiunii , avand in permanenta drept consecinta groaznica posibilitate a dezastrului.
Acest conflict intern este reluat ca un fel de motiv, atat in operele romanilor, cat si in cele ale grecilor. Ovidiu ( Metamorfoze, 7.20 ), si’a exprimat celebrul sentiment de frustare:
“ Video meliora proboque,
Deteriora sequor “. – Vad lucruri mai bune si sunt de accord cu ele, dar urmez ceea ce este mai rau.  “ Oamenii, spunea Seneca, isi iubesc si isi urasc viciile in acelasi timp. “. Dupa Epictet, filosofia incepe cu descoperirea de catre om a “ neputintei si a slabiciunii lui in ce priveste lucrurile necesare “.
  Atunci, care este ratiunea aceste lupte ?  In ce consta puterea fortei raului ?
La aceasta intrebare, lumea antica a raspuns in unanimitate ca forta disctructiva a raului  locuieste in trupul omului. Aici se afla din nou o reproducere a experientei umane. Erau prea bine cunoscute nenumaratele tentatii  cu care este confruntat un om in trupul sau.; oamenii stiau ce usor ar fi sa fii “bun “, daca ai fi o fiinta spiritualizata , fara trup.
Ideea exista in cadrul iudaismului de mai tarziu. “ Caci trupul cel putrezitor ingreuiaza sufletul si locuinta cea pamanteasca impovareaza mintea cugetatoare “.( Intelepciunea lui Solomon, 9.15 ).
Raul din trup a devenit una dintre ideile dominante ale gandirii grecesti. SOMA, SEMA, trupul este un mormant, sunau versurile orfice. Trupul, spunea Philolau, este o temnita in care este inchis sufletul. Epictet poate sa spuna ca lui ii este rusine sa aiba un trup, ca el “este un suflet sarman incatusat de un cadavru “. Seneca vorbeste despre “detestabila locuinta “ a trupului, si de carnea desarta in care este intemnitat sufletul. “ Disptretuieste carnea” , spune Marc Aureliu, “sange si oase si tesut, un ghem incalcit de nervi , vene si artere “.
Aceasta atitudine fata de trup este inradacinata indeosebi in gandirea a doi dintre cei mai mari scriitori greci si se intampla ca acestia au avut o influenta extreme de mare asupra gandirii crestine.  Atitudinea este prezenta la Platon, in special in “Fedon “. Aceasta opera descrie ultimele ore din viata lui Socrate, iar in pasajele de la inceputul ei se afirma caracterul dezirabil al mortii. Numai prin moartea care’I scapa pe oameni de trup poate filosoful sa intre in domeniul cunoasterii, al realitatii si al adevarului. Studiul filosofiei nu este altceva decat studiul fenomenului mortii.( Fedon 64 a )
Filosoful, mai mult decat oricare altul, cauta sa separe sufletul de comuniunea sa cu trupul. ………..Sufletul este contaminat de catre trup. Trupul are rolul de catuse pt suflet.  Intrucat asa stau lucrurile, ca sa traiesti, trebuie sa mori.
  Al doilea dintre marii scriitori la care apare aceasta linie de gandire este Filon din Alexandria, care a fost un apropiat contemporan al lui Pavel. Si care formeaza o voita punte de legatura intre gandirea iudaica si cea greceasca.
Filon scrie: “ principala cauza a ignorantei este carnea si legatura cu carnea. Nimic nu reprezinta o piedica pt cresterea sufletului ca si carnea, pt ca ea este un fel de fundament al ignorantei si al stupiditatii, pe care se cladesc toate relele “ . “ Sufletele care poarta povara carnii sunt coplesite si oprimate, incat nu’si mai pot indrepta privirea spre cer , iar capetele lor sant tarate cu forta in jos, fiind legate de pamant la fel ca vitele “. Lumea antica este inundata de oroare si dispret fata de trup.

Sa ne intoarcem la Pavel. In VT, si in gandirea mai simpla a evangheliilor, omul este compus din doua parti. El este alcatuit dintr’o parte exterioara si vizibila, care este trupul sau, si una interioara si invizibila, care este sufletul.  Modul in care Pavel vede alcatuirea omului este mai complicat. Pt el, omul este trup, suflet si spirit, SOMA, PSUCHE SI PNEUMA. ( 1 Tes. 5.23 ). Trupul este partea exterioara si materiala a unui om, si vom reveni asupra locului pe care acesta il ocupa in gandirea lui Pavel,. Sufletul, PSUCHE, este principiul vietii fizice. La drept vorbind, fiecare fiinta vie are un psuche. Un animal are un psuche, se poate afirma ca si plantele si celelalte organisme vii au un psuche, tot ceea ce traieste are psuche. Psuche este ceea ce  il leaga pe om de regnul animal, din care printr’o latura a fiintei sale, face parte.  Din aceasta cauza, Pavel poate sa intrebuinteze cuvantul psuchein doua sensuri frecvente, care au o mare afinitate in intrebuintarea acestui cuvant in limba vorbita.
a )  Poate sa’l intrebuinteze cu sensul de “fiinta vie “, foarte apropiat de modul in care ne exprimam spunand “n’am vazut nici un suflet viu “, sau “ am vazut un suflet sarman “. Versiunile moderne ale NT ascund complet acest sens.
b ) El foloseste psuche doar cu sensul de viata, o intrebuintare care nu este relevanta.  El spune despre Priscilla si Acuila ca si’au pus capul in joc ca sa’I scape viata, unde termenul pt viata este psuche. ( Rom. 16.4 ) El spune despre Epafrodit ca si’a riscat viata ca sa implineasca ce lipsea slujbei filipenilor fata de el, unde din nou cuvantul folosit este psuche. ( Fil. 2.30 )
Modul in care Pavel intrebuinteaza adjectivul inrudit psuchikos subliniaza lucrul acesta.
El vorbeste despre omul care este psuchikos ca fiind incapabil sa primeasca darurile spiritului lui Dumnezeu. ( 1 Cor 2.14 ). Omul care este psuchikos este omul care traieste la nivel pur natural.  Standardele lui sunt AUTOCONSERVAREA, EGOCENTRISMUL SI SPIRITUL DE ACAPARARE care sunt specifice animalului.

Nu este usor sa intelegi ce vrea sa spuna  Pavel prin spirit, pneuma.
Un lucru este insa sigur. Spiritul este partea conducatoare a omului. Este cel care controleaza gandurile si emotiile, activitatile mintale si pasiunile unui om. Mai mult, posedarea acestui spirit il face pe om diferit de regnul animal. El impartaseste psuche, principiul vietii cu animalele, insa el singur poseda pneuma, ceea ce il face OM. In plus, aceasta este veriga de legatura dintre Dumnezeu si om.  Pneuma este partea prin care Dumnezeu poate sa vorbeasca oamenilor si prin care oamenii pot avea comuniune, partasie cu Dumnezeu.
Pneuma este partea componenta a omului care este in mod distinct inrudita cu Dumnezeu.
Dar adevarata problema este daca pneuma, spiritual, este o parte a omului ca atare, sau este o parte a unui om, numai dup ace a devenit crestin, daca este darul pe care il ofera Dumnezeu naturii umane rascumparate.  Dumnezeu nu le’a asezat niciodata pe cele 3, suflet , spirit si trup, intr’un necredincios, ci numai in credinciosi.
Dintre acestea, sufletul si trupul sunt naturale, dar spiritual este un dar deosebit ( euergesia ) si ni se da ca un cadou celor ce cred.

Astfel, trupurile noastre au devenit temple ale spiritului sfant (1 Cor. 6 . 19 ).
Spiritul Sfant este garantia ( arrabon ) ca un om apartine lui Dumnezeu. Stapanirea spiritului este marca lui Dumnezeu imprimata asupra omului.  Daca un om are spiritul, viata acelui om este produsul prelucrarii lui de catre Dumnezeu.
Spiritul aduce eliberare din legea pacatului si a mortii. Omul in a carui viata a intrat spiritul este omul eliberat. Spiritul ii aduce victorie in lupta ce se duce in suflet.
Se poate spune ca omul necrestin, fara Hristos, si fara Spiritul Sfant exista, dar despre el nu se poate afirma ca traieste. Spiritul sfant aduce puterea supunerii naturii omenesti.  Pacea pe care o aduce spiritul este pacea victoriei.



William Barclay .

( va urma )