5 aprilie 2011

Viaţa lui Ellen White de D.M. Canright

Viaţa lui Ellen White de D.M. Canright

Capitolul 15 - Profeţiile ei dau greş



Doamna White şi adepţii ei pretind că a avut "duhul profeţiei" din decembrie 1844, p�nă la sf�rşitul vieţii, �n August, 1915 � la 71 de ani. �n aceşti lungi ani, a scris cam 20 de volume. �n tot acest timp, a pretins că i s-a arătat viitorul şi a prezis ce se va �nt�mpla. Pretenţiile ei pot fi examinate şi puse la �ncercare.
Profeţii lui dumnezeu prevesteau lucruri specifice care urmau să aibă loc; numeau persoane şi oraşe şi spuneau ce se va �nt�mpla cu fiecare şi c�nd. Iosif a prezis că vor fi 7 ani de bogăţie şi 7 ani de foamete. (Gen. 41); Samuel i-a spus lui �Saul că �i va fi luată �mpărăţia şi dată altuia (1 Sam. 15:28); Isaia l-a numit pe Cirus cu 200 de ani �nainte ca acesta să se nască (Isa. 44:28); Ieremia a prezis căderea Babilonului (Ier. 51); Daniel a profeţit �nălţarea şi căderea Babilonului, imperiului Medo-Persan, Greciei şi Romei (Dan. 2 şi 7); Isus a vestit distrugerea Ierusalimului (Mat. 24); Agab a prezis ce se va �nt�mpla lui Pavel la Ierusalim (Fapte 21:10, 11). Putem da zeci de astfel de cazuri.
Dar unde sunt prezicerile �mplinite ale doamnei White din cei 70 de ani profeţii? Ce evenimente specifice a prezis că vor avea loc la date precise �n locuri precise? Unde sunt aceste profeţii? Nicăieri �n numeroasele ei volume.
La �nceput, a �ndrăznit să prezică puţine lucruri specifice dar au eşuat toate. După aceea, punea totul �n termeni generali, fără nici o excepţie, ne�ndrăznind să numească concret persoane, locuri sau date. A prezis numeroase inundaţii, furtuni, cutremure, războaie, etc., toate �n termeni generali. Oricine putea face asta �n siguranţă, fără un dar al profeţiei. Dacă avea �ntr-adevăr duhul profeţiei, ar fi trebui ca aceasta să fie caracteristica uimitoare a cărţilor ei. �n loc de asta, �Mărturiile� ei şi alte cărţi sunt dedicate �n �ntregime problemelor personale, expoziţiunilor din Biblie şi subiectelor practice referitoare la conduita şi datoria creştină, ceea ce putea scrie şi un �nvăţător religios inteligent.
Odată, la �nceputul lucrării,a �ndrăznit să prezică blestemul lui Dumnezeu asupra unei anumite persoane, Moses Hull. �n 1862 era pe punctul de a renunţa la credinţa �n adventism. Doamna White i-a scris: "Dacă continui cum ai �nceput te aşteaptă mizeria şi durerea. M�na lui Dumnezeu te va pedepsi cum nu-ţi va plăcea. M�nia lui nu va avea odihnă." ("Mărturii pentru biserică," Vol. I., p. 430, 431). Domnul Hull a trăit mulţi ani, p�nă la o v�rstă �naintată şi nu s-a �mplinit nimic din ce i-a fost prezis. După aceea, a ameninţat pe mulţi dar �ntotdeauna �n termeni generali.

Preziceri despre războiul civil

Războiul civil din 1861-65 i-a pus pe adventiştii de ziua a şaptea �ntr-o postură dificilă. Nu puteau lua parte al război şi să ţină Sabatul. Erau ameninţaţi cu �nrolarea. Şi acum ce? Eram unu din ei, �n v�rstă de 20 de ani � v�rsta pentru a merge al război. Aşa că-mi amintesc cu precizie.
Trebuia făcut ceva. Speram ca doamna White să aibă o revelaţie. Şi a avut � mai multe chiar, cam 30 de pagini tipărite, cuprinse �n Volumul I din "Mărturii pentru biserică." Atunci, citeam aceste revelaţii tare nerăbdători, cu speranţa că vom primi lumină. Am ost dezamăgiţi. Nu spuneau dec�t ceea ce ştiam cu toţii, �n favoarea celor ce se opuneau guvernului şi războiului.
Era o �ncercare forţată de a spune ceva c�nd n-avea nimic de spus. Citite �n lumina de azi, se pare că mergea pe ghicite şi se �nşela �n mare parte. Spune "Era necesar să se spună ceva" ("Mărturii," Vol. I., p. 356). Ni se adresa �n �ntregime nouă, o m�nă de oameni �n număr de vreo zece mii, jumătate din noi femei, fără nici o influenţă �n guvern sau �n război. Profeţii Bibliei mergeau direct la rege şi-i spuneau cum să ducă războiul şi care va fi rezultatul. Profetul nostru nu avea un astfel de mesaj. Ea spune: "Pe 4 ianuarie 1862, mi s-au arătat unele lucruri referitoare la naţiunea noastră" (p. 253). �n �ntregime, e o critică ascuţită la adresa administraţiei lui Lincoln şi a conducerii războiului. fiecare mişcare fusese greşită şi se profeţea doar �nfr�ngerea. Dar verdictul istoriei este că Lincoln a fost unul din cei mai �nţelepţi şi mai de succes oameni care a condus vreodată o naţiune prin criză. �ntreaga lume �l onorează. Cu toate şansele �mpotriva lui la �nceput, a dus războiul spre o victorie glorioasă, a păstrat unificarea, a eliberat sclavii şi a adus beneficii chiar şi sudului. �n timpul orelor �ntunecate ale acelei bătălii cumplite, cum ar fi avut nevoie de �ncurajarea unui profet al lui Dumnezeu, dacă exista vreunul, după cum pretindea doamna White. Dar �ntregul ei mesaj conţinea opoziţie, găsire de vină, condamnare şi o profeţie de �nfr�ngere şi eşec final � exact ce s-a �nt�mplat cu adversarii lui Lincoln şi a modului �n care a condus războiul. Ascultaţi ce spune:
"Rebeliunea a fost abordată at�t de atent, de �ncet. . . �nc�t mulţi s-au alăturat Confederaţiei de sud, lucru care nu s-ar fi �nt�mplat dacă ar fi fost luate măsuri prompte şi eficiente din partea guvernului nostru mai devreme. . . C�t de puţin am c�ştigat! Mii de oameni au fost convinşi să se �nroleze cu speranţa că acest război va aboli sclavia; dar acum că s-au prins, �şi dau seama că au fost �nşelaţi; că scopul războiului nu este abolirea sclaviei ci s-o păstreze aşa cum este." "Războiul nu intenţionează să ne scape de sclavie ci doar pentru a păstra Uniunea " (p. 254, 258).
Asta se �nt�mpla a numai c�teva luni după �nceperea războiului. Ca şi ea, nişte repeziţi ne�nţelepţi l-au sfătuit pe Lincoln să declare imediat abolirea sclaviei. Generalul Fremont a trebuit să fie �nlocuit din funcţie pentru că a �nceput să facă acest lucru �n vest. Era prematur. Sentimentul general al naţiunii nu era pregătit pentru asta. Lincoln doar a aşteptat şi a p�ndit timpul potrivit. Apoi a fost un succes. Acum toţi recunosc �nţelepciunea acţiunilor sale.
Doamna White continuă: "Ei [soldaţii] �ntreabă �'Dacă reuşim să reprimăm rebeliunea, ce am c�ştigat?' Pot doar să răspundă descurajator 'Nimic'" (p. 255). Frumoase cuvinte pentru a-l �ncuraja pe domnul Lincoln, soldaţii şi nordul �n orele �ntunecate c�nd aveau nevoie!
Continuă: "Sistemul sclaviei, care a ruinat naţiunea noastră, e lăsat să trăiască şi să dea naştere la altă revoltă� (aceeaşi pagină). O profeţie clară şi falsă. Nu s-a �nt�mplat aşa ceva, după cum ştim cu toţii acum.
Apoi: "Perspectiva din faţa naţiunii noastre este descurajatoare" (aceeaşi pagină). Da, din punct de vedere omenesc. Dar ea pretindea că are revelaţii divine �n privinţa viitorului. Dacă pretenţia ei era adevărată ar fi văzut victoria de la final, ceea ce neagă cuvintele ei.
Ascultaţi-o iar, cu acelaşi ton mohor�t: "C�nd mi s-a arătat acest război, mi se părea un lucru ciudat şi nesigur ca nici un altul. . . Pare a fi imposibil ca războiul să ie condus spre succes" (p. 256). Da, pentru ea era nesigur, imposibil să reuşeşti. Dar doar at�t ştia Dumnezeu despre asta? Doar asta putea spune? Amintiţi-vă că scrie sub inspiraţia lui Dumnezeu; scrie cuvintele pe care El i le spune! Tot ce scrie ea, fie �ntr-o scrisoare privată, fie �ntr-un articol de ziar, spune că e inspirat. Astfel: "Dumnezeu vorbea prin lut. . . �n aceste scrisori pe care le scriu, �n mărturiile pe care le aduc, vă prezint ceea ce mi-a arătat Domnul. Nu scriu nici măcar un articol de ziar �n care să exprim părerile mele personale. Ce scriu este ceea ce mi-a deschis Dumnezeu �n viziune � preţioasele raze de lumină ce strălucesc de la tron" ("Mărturii," Vol. V., p. 67). Iată, limpede ca lacrima � fiecare cuv�nt pe care-l scrie e o rază de lumină de al tronul lui Dumnezeu! Deci, pentru Dumnezeu era un război nesigur, imposibil de c�ştigat! Sigur Dumnezeu a fost foarte surprins c�nd l-au c�ştigat cu adevărat!
Domnul Lincoln, �n nevoia sa, a cerut rugăciunile tuturor creştinilor şi a fixat zile de post şi rugăciune. Despre acestea doamna White spunea: "Am văzut că aceste posturi naţionale erau o insultă la adresa lui Iehova. . . Se proclamă un post naţional! O, ce insultă pentru Iehova!" ("Mărturii," Vol. I., p. 257). Aşa era ea alături de domnul Lincoln şi de naţiune la nevoie.
Cu o zi �naintea groaznicei bătălii de la Gettysburg, �n care se decidea destinul naţiunii, domnul Lincoln a petrecut noaptea �n rugăciuni fierbinţi către atotputernicul Dumnezeu. Aşa mărturiseşte biograful său. Dar nici doamna White, nici adepţii ei n-au �nălţat nici o singură rugăciune pentru el sau pentru naţiune. Eram cu ea � şi cu ei � şi ştiu. �n timpul celor 28 de ani c�t am fost adventist nu m-am rugat niciodată pentru preşedinte, congres, vreun guvernator sau orice altă autoritate. Nu i-am auzit niciodată pe doamna White, pe liderul White sau pe oricare dintre ei s-o facă. De atunci, am luat de multe ori parte la �nt�lnirile lor mari dar n-am auzit nici o rugăciune pentru cineva din guvern. Totuşi, una din cele mai clare porunci din Evanghelii este să ne rugăm pentru �mpăraţi, domnitori şi toţi cei cu autoritate (1 Tim. 2:1, 2). De la moartea doamnei White, adventiştii au �nceput să se roage pentru cei din guvern.
Doamna White spunea iar: "Această naţiune va i umilită �n praf. . . C�nd Anglia declară război, toate naţiunile vor avea un interes personal şi va fi un război general " (p. 259). Pentru un timp părea probabil că aşa va fi şi toţi se temeau de asta; dar nu s-a adeverit. Iată iar o profeţie care era �n �ntregime un eşec. Naţiunea noastră n-a fost umilită �n praf. Anglia nu a declarat război. E clar că tot timpul doamna White vedea lucrurile după cum păreau să indice circumstanţele de atunci şi scria după ceea ce vorbeau cei din jurul ei. Dacă era adevărat, aşa cum pretindea ea, că nu scria nimic din capul ei, ci relata ce-i spunea Dumnezeu, oare i-ar fi spus El aşa ceva? Nu ştia Domnul că Anglia nu va declara război? Sigur că ştia. Dacă nu te puteai baza pe prezicerile ei atunci, nu te poţi baza pe ele nici acum. Dacă atunci n-a fost profetul lui Dumnezeu, atunci n-a fost niciodată.
Iată altă minciună: "Dacă naţiunea noastră ar fi rămas unită, ar fi avut putere; dar �mpărţită, trebuie să cadă." (p. 260). Nu s-a �nt�mplat aşa ceva. Nu era �mpărţită şi nici n-a căzut. Nu ştia Domul acest lucru? Ba da. Dar ea nu ştia.
Doamna White a interpretat Războiul Civil ca un semn al sf�rşitului lumii, la fel cum interpretaseră adventiştii războiul european. Ea spune: "Scenele istoriei umane se �nchid repede." (p. 260). Sub titlul "Rebeliunea" scrie: "Singura �ntrebare importantă care ar trebui să fie �n minţile tuturor este, Sunt pregătit pentru ziua Domnului? Nu va mai dura mult." (p. 363).
A trecut de atunci o generaţie. Doamna White, liderul White, şi toţi cei care au predicat şi au auzit atunci acest avertisment sunt morţi. N-aveau nevoie de acest avertisment, căci n-au trăit să apuce acea zi pe care a prezis-o ea. Eşec, eşec şi iar eşec, marcat de scrisori incontestabile care stau dovadă �mpotriva predicţiilor ei.
Observaţi acum cum le interzicea adepţilor ei să participe la sprijinirea guvernului �n lupta pentru a salva Uniunea şi a elibera sclavii. "Mi s-a arătat [adică Domnul i-a arătat] că poporul lui Dumnezeu, care sunt comoara Lui nepreţuită, nu pot lua parte la acest război năucitor căci vine �n contradicţie cu toate principiile credinţei lor." (p. 361). Prin urmare, nici un adventist de ziua a şaptea nu a luat parte la efortul de a salva Uniunea şi de a elibera sclavii � nici măcar nu s-au dus ca asistente medicale. Dacă toţi oamenii ar fi făcut aşa, naţiunea s-ar fi �mpărţit şi am avea �ncă sclavie.
�n timpul acelor zile �ntunecate ale Războiului Civil, doamna White �i avertiza �n ascuns pe cei căsătoriţi să nu mai facă copii. Timpul era aşa de scurt şi �n cur�nd aveau să vină cele şapte ultime plăgi �nc�t copiii născuţi atunci erau sortiţi pieirii. Dar copiii care s-au născut de atunci sunt acum bunici!
�n imaginaţia ei vie, a interpretat ororile marelui Război Civil ca dovadă că sf�rşitul lumii era aproape, după cum am mai spus. A interpretat la fel şi marele război şi revoluţia din Europa din 1848. Toţi �şi amintesc că �n acel an avea loc un război general �n Europa, război �n care erau implicate mai multe naţiuni. �n ianuarie 1849, liderul Bates a publicat un pamflet intitulat �"Pecetea Dumnezeului celui viu." Interpretarea lui era că acesta era ca şi �nceputul necazului lui Daniel (Dan. 12:1), şi că �mplinea Apoc. 11:18: "Neamurile se m�niaseră dar a venit m�nia Ta." La pagina 48 a acestui pamflet el spune: "Timpul de necaz, aşa cum n-a mai fost niciodată (Dan. 12:1), a �nceput." Ca dovadă a acestui lucru el numeşte c�teva din puterile aflate �n război: "Prusia, Hanovra, Sardinia, Sicilia, Napole, Veneţia, Lombardia, Tosca, Roma, Austria," etc. La pagina 15 spune: "Şi acum a �nceput necazul, care e datoria noastră?" La paginile 24 şi 26 relatează cum, �n timp ce discuta cu alţii această �ntrebare, doamna White a avut o viziune �n care a văzut aceleaşi lucruri! Ea spunea: "A �nceput vremea necazului. Necazul nu se va sf�rşi p�nă c�nd păm�ntul nu va fi curăţat de cei răi."
Liderul Bates spune după aceea: "Cele de mai sus sunt copiate cuv�nt cu cuv�nt după ceea ce vorbea ea �n viziune, prin urmare sunt cuvintele ei neschimbate. "
Observaţi din nou cum era influenţată de �Bates să vadă �n viziune exact ceea ce susţinea el �n prezenţa ei. S-au �nşelat am�ndoi.
Pe 3 Aug.1861, doamna White a avut o viziune �n care i s-a arătat Războiul Civil, de abia �nceput. Ea spune:
"Am văzut locuitorii păm�ntului �n cea mai mare confuzie. Război, vărsare de s�nge, privaţiuni, nevoi, foamete şi boli se �ntindeau peste tot păm�ntul " (Mărturii, Vol. I., p. 268)
Exact asta preziceau atunci toţi acei care căutau greşeli � foamete şi boli. N-a fost nici foamete, nici boală. Nu s-a �nt�mplat nimic de genul acesta. Prezicerile ei au dat greş. De unde a primit atunci acea �viziune�? Sigur că nu de la Dumnezeu ci din ideile celor din jurul ei, la fel ca şi �n cazurile celorlalte �viziuni�. Evenimentele au dovedit acest lucru.


Sursa: 
http://www.ellenwhiteexposed.com/rom/can15.htm

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu