25 aprilie 2011

Mark Twain - "Strainul misterios "

"Imi ziceam in sinea mea ca tare-as vrea sa vad cum arata o temnita pe dinauntru.

Satan imi auzi gandul si iata-ne in inchisoare, chiar in camera de tortura. Erau acolo roata si toate celelalte instrumente. Pe pereti atarnau unul sau doua feliare chioare, care dadeau locului o-nfatisare si mai sinistra.
Erau si oameni acolo, chiar si calai, dar nu ne-a observat nimeni fiindca eram invizibili.
Un tanar zacea legat. Satan imi spuse ca-l banuiesc de erezie. Calaii se pregateau sa-l faca sa vorbeasca. Ii cereau omului sa-si marturiseasca vina, dar el o tinea mortis ca n-are ce sa marturiseasca fiindca nu-i nimic adevarat. Atunci ii infipsera sub unghii aschie dupa aschie si tanarul urla de durere. Satan nu era tulburat defel, dar eu n-am putut sa-ndur si-a trebuit sa ma scoata-n graba de-acolo.
Mi se facuse rau si-abia ma tineam pe picioare.
 Aerul proaspat ma aduse insa in simtiri. In drum spre casa i-am spus ca era ceva bestial, animalic.
- Ba nu, omenesc. Sa nu insulti animalele, fiindca nu merita o palma ca asta. Asa e stirpea voastra, continua el, josnica.
Mintiti tot timpul, gasiti virtuti pe care nu le-aveti, dar le refuzati totdeauna animalelor mai presus de voi, desi numai ele au virtutile-alea cu adevarat.  
Nici un animal n-a facut vreodata un act de cruzime. Cruzimea e talentul exclusiv al celor cu simt moral. Cand un animal provoaca suferinta, o face inconstient. Nu-i nimic rau in asta, pentru ca el nu stie ce-i raul. Si nu provoaca suferinta din placere. Numai omul face asta, inspirat de simtul ala moral al lui. Un simt care te face sa deosebesti binele de rau si-ti da libertatea sa-l alegi pe cel care-ti convine.
Si ce castiga omul din asta?
Alege tot timpul. Dar in noua cazuri din zece alege raul. Raul nici n-ar trebui sa existe. Si de n-ar fi simtul moral, nici n-ar exista. Dar omul e tare stupid si nu-si da seama ca simtul moral il coboara pana la treapta cea mai de jos de pe scara fiintelor vii. E rusinos sa ai simt moral. Te simti mai bine? Hai sa-ti mai arat ceva!

Peste o clipa eram intr-un sat din Franta. Ajunseram intr-o fabrica mare, unde, invaluiti intr-un nor de praf, barbati, femei si copilasi trudeau pe caldura si-ntr-o murdarie de nedescris. Aveau numai zdrente pe ei.
Munceau si picau de oboseala, fiindca erau storsi de vlaga si-aproape morti de foame.
- Uite si-aici un fel de simt moral, zise Satan.
Propitarii sunt bogati si foarte evlaviosi.
Dar dau acestor oameni sarmani, fratii si surorile lor, un salariu c-abia le-ajunge sa nu cada din picioare de foame. Muncesc paisprezece ore pe zi, iarna si vara deopotriva, cu totii, pana si copiii. Trudesc de la sase dimineata pana la ora opt seara. Stau in niste cocini, la patru leghe de fabrica. Si de doua ori pe zi fac drumul asta pe jos, prin noroi sau zloata, pe ploaie, ninsoare, lapovita sau furtuna. Si asta ani in sir. Dorm doar patru ore pe noapte. Intr-o camera cumplit de murdara si de puturoasa stau inghesuite cate trei familii. Vin molimele peste ei si-i secera ca pe niste muste. Au facut vreo crima nenorocitii astia? Nu! Atunci ce-au facut de-s pedepsiti atat de aspru?
Absolut nimic, decat ca s-au nascut in semintia voastra de fiinte fara minte. Ai vazut care-i soarta unui raufacator in inchisoare. Acuma vezi care-i soarta celor nevinovati si cumsecade.
Sunteti voi oare o rasa de oameni cu cap? Oare nevinovatii astia care duhnesc o duc mai bine decat ereticul din temnita? Zau ca nu.
 Pedeapsa lui e un fleac pe langa patimile astora. Dupa ce-am plecat noi, l-au tras pe roata si i-au zdrobit oasele. Acuma-i mort si-a scapat de stirpea voastra nepretuita.
Dar sclavii astia amarati de-aici mor cu-ncetul de ani de zile, si unii n-or sa scape de viata inca multi ani de-aici incolo.
Uite cum ii invata simtul moral pe stapanii fabricii sa faca deosebirea intre bine si rau. Si se considera mai buni decat cainii!
Ah, cat sunteti de irationali si prosti, cat sunteti de marunti! Nici nu pot sa-ti spun.
Apoi lasa seriozitatea la o parte si se-apuca sa-si bata joc de noi, sa rada ca ne mandream cu faptele noastre razboinice, cu marii nostri eroi, cu faima noastra nepieritoare, cu regii nostri puternici, cu aristocratia noastra de vita veche, cu venerabila noastra istorie. Si-a ras intruna, ca ti se facea rau sa-l auzi. Pana la urma s-a mai linistit un pic si-a zis:
- Dar daca ma gandesc bine nu-i chiar asa de ras. E de-a dreptul patetic sa afli ce scurte va sunt zilele, cat va place sa va dati in spectacol ca niste copii, biete umbre fara noima ce sunteti!

-------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

[...] Voi sunteti o specie aparte. Orice om e o masina de suferinte si una de fericire, puse la un loc. Amandoua lucreaza armonios si cu mare precizie, pe principiul "da si ia". Dupa orice fericire, care-apare intr-o parte, vine de indata o suparare sau o durere, poate chiar mai multe, in cealalta parte. De cele mai multe ori, viata omului e impartita aproape egal intre fericire si nefericire. Cand nu e asa, cu siguranta ca predomina nefericirea. Niciodata invers. La unii masina de suferinte face aproape toata treaba singura. Un om ca asta trece prin viata aproape fara sa stie ce-i fericirea. Pe orice pune mana, orice face nu-i aduce decat nefericire. Ai vazut vreodata oameni ca astia? Pentru ei viata nu are farmec, nu-i asa? E-o pacoste. Uneori, un ceas de bucurie il platesc cu ani si ani de nenorociri. Nu stiai? Se-ntampla din cand in cand.

19 aprilie 2011

Dusmanul din suflet


  Am vazut la ce se refera Pavel prin psuche, sufletul, si prin pneuma, spiritul. Sa ne ocupam acum de a treia parte a omului, de soma, trupul. Pavel vorbeste de trup in trei moduri diferite.

  1. El vorbeste de el intr’un mod cu totul neutru, in care se refera doar la corpul fizic pe care’l are fiecare om. El vorbeste de paganii care’si necinstesc trupurile prin excesele si perversiunile sexuale practicate ( Rom. 1.24 ): el vorbeste despre semnele persecutiei pe care le poarta pe trupul sau ( Gal.6.17 ): el spune despre Avraam  care stia ca forta fizica a trupului sau era foarte slaba ( Rom. 4.19 ). De doua ori intrebuinteaza corpul fizic si membrele sale ca symbol al bisericii, si ca Trup al lui Hristos ( Rom. 12.4,5 ; 1 Cor 12. 12-27 ). In aceste pasaje corpul este pur si simplu cu sensul fizic al termenului, sin u este implicat nici un verdict de vreun fel sau altul.
  2. El vorbeste despre corp intr’un fel in care implica imperfectiunea si pericolul pe care le reprezinta acesta. El vorbeste de trupul pacatos, ( Rom.6.6 ),de trupul muritor ( Rom. 6.12 ; 8.11 ), de trupul osandit la moarte ( Rom.7.24 ), de trupul mort din cauza pacatului ( Rom. 8.10 ) .El sustine ca trupul trebuie tinut supus ( 1 Cor. 9.27 ), si ca faptele trupului trebuie facute sa moara ( Rom. 8.13 ) Aici trupul este vazut ca si o parte a unui om care este osandit in orice imprejurare la moarte si descompunere  si exista implicatia ca trupul este in mare masura raspunzator pentru pacatul omului  si ca exista lucruri legate de trup care trebuie sa fie eliminate pt totdeauna din viata de crestin.
  3.  Dar cu toate acestea, Pavel niciodata nu lasa sa se inteleaga ca trupul este ca atare de nerecuperat si ca nu este bun la nimic, ci ca este sortit nimicirii. Trupul poate fi rascumparat ( Rom. 8.23 ) si transformat ( Fil.3.21 ). Trupul poate fi luat si oferit ca o jertfa lui Dumnezeu ( Rom. 12.1 ) si cu el, si in el, omul poate sa’l glorifice pe Dumnezeu. ( 1 Cor.6.20 ; Fil.1.20 ) Trupul poate sa fie si pt crestin este deja, templul Spiritului Sfant ( 1 Cor.6.19 ).  Este cat se poate de clar ca pt Pavel trupul nu este in esenta rau.  In natura sa, el va muri. Dar el dispune de potentiale imensa pt bine sir au, dupa cum este dominat de pacat, sau dedicat lui Dumnezeu. Pt Pavel, trupul este in sine, complet neutru. Directia in care se va indrepta depinde de care forta este dirijat, de cea a binelui, sau cea a raului.

Ajungem acum la un cuvant care este mult mai dificil, sarx, carnea.Iata unul dintre cuvintele caracteristice ale lui Pavel unul dintre cuvintele care apare mereu in epistolele lui, si in special, in cea adresata romanilor, galatenilor si corintenilor. Este un cuvant care nu are o traducere adecvata in limba engleza, un cuvant al carui inteles nu poate fi definit simplu si cu exactitate, un cuvant care ne pune in situatia de’a bajbai cautandu’I intelesul, si totusi un cuvant care reprezinta anumite fapte din starea umana, care fac parte din experienta fundamentala a fiecarui om. Sa cautam asadar sa patrundem intelesul sau. Putem sa incepem cu doua fapte esentiale in acest sens.

  1. SARX este dusmanul de moarte a lui PNEUMA. Razboiul care se da in suflet este exact intre carne, ca sa folosim traducerea obisnuita a cuvantului, si spirit. Acestea, spune Pavel, sunt opuse unele altora ( Gal. 5.17 ). Orice s’ar spune, acestea sunt fortele oponente din fiinta omului.
  2. Sarx, este mai mult decat trupul. In gandirea lui Pavel, pacatele carnii include mai mult decat pacatele trupesti care au de’a face cu trupul. Cand Pavel enumera faptele carnii, incepe desigur cu imoralitatea, impuritatea, destrabalarea, dar continua de acolo cu dusmania, cearta, invidia, mania, spiritul de dezbinare, care nu sunt deloc pacate ale trupului. Pacatele carnii in intelesul modern, obisnuit al cuvantului , sunt departe de a fi singurele pacate ale carnii in sensul in care Pavel intelege termenul. De fapt, nu gresim daca afirmam ca ele nici nu sunt macar cele mai importante si mai grave pacate ale carnii.
  3.  Pavel foloseste termenul pt a arata o stare corporala sau fizica. El vorbeste despre circumciziunea in carne comparata cu circumciziunea la inima. ( Rom. 2.28 ). El vorbeste despre un ghimpe in carne, prin care se refera la o suferinta a corpului, sau la o boala ( Gal. 4.13 ). Sunt situatii in care Pavel foloseste sarx, acolo unde ar fi putut la fel de bine sa foloseasca soma, si unde sensul sau este fizic, fara nici o nuanta sau implicatie.
  4. Pavel utilizeaza sarx in expresii care in limba romana ar putea fi redate prin “omeneste vorbind”, sau “din punct de vedere omensc”.
  5. Pavel intrebuinteaza termenul sarx in expresii si contexte  in care noi am folosi expresii ca “ a judeca omneste, sau dupa standardele umane “. Nu inteleptii lumii acesteia sunt chemati la biserica( 1 Cor. 1.26 ).  “Standardele umane au incetat de a mai avea importanta in evaluarea noastra cu privire la orice om “. In astfel de expresii, carnea are semnificatia standardului uman, a punctului de vedere uman, a evaluarii umane.
  6. Pavel foloseste sarx in situatii in care idea principala este cea a umanitatii.. Expresia “Nimeni ( pasa sarx) nu va fi socotit neprihanit inaintea Lui prin faptele legii. ( Rom. 3.20 ; Gal.2.16 ; 1 Cor. 1.29 ).Limba ebraica are intotdeauna predilectie spre expresiile concrete fata de cele abstracte, de aceea aici este preferat termenul ne carne fata de cel de umanitate.
  7. Ajungem acum la un mod unic si distinct in care Pavel a utilizat cuvantul sarx, in felul in care intelegeprin sarx dusmanul supreme in lupta din suflet. Sa vedem deci cum foloseste Pavel termenul in acest sens deosebit.
a)      Se poate spune ca trairea in carne este exact opusul trairii crestine “voi nu sunteti in carne, sunteti in Spirit “. Pavel poate sa priveasca inapoi la timpul “ cand traiam in carne “
b)      Intr’un sens si mai larg, a fi in carne inseamna a fi sub pacat ( Rom. 7.14 ). A fi dominat de carne este unul si acelasi lucru cu a fi robul pacatului.
c)      Carnea este marele dusman al vietii crestine. Acest sarx este cel care face legea sa devina neputincioasa. ( Rom.8.3 )Adica acest sarx este responsabil pt acea situatia umana ce se repeta mereu in care omul stie perfect ce are de facut si totusi este cat se poate de neajutorat in acest lucru.Nimic bun nu locuieste in sarx (Rom.7.18 ).Daca suntem atenti, observam ca este o diferenta intre soma, si sarx. Sarx nu poate fi placut lui Dumneeu. Mai rau, este in esenta ostil lui Dumnezeu. Invidia, mania, dusmania sunt o dovada ca un om sau o comunitate traieste in sarx. ( 1Cor. 3.3 )

 In unele traduceri ale NT, atrag atentia ca sarx este tradusa prin “natura inferioara”, “natura pacatoasa”, ‘natura nespiritualizata”.
Atunci ce este carnea ? In mod clar, nu este trupul. Este la fel de clar, ca daca gandirea luui Pavel este consecventa, acest cuvant carne nu se refera la omul netural, pt ca Pavel a spus ca nu este neaparat  ca omul natural sa fie in totalitatea lui rau.  Asta arata ca in om o natura care este capabila de bunatate si alta condamnata la rau.  Este foarte semnificativ faptul ca Pavel vorbeste despre faptele carnii si despre roada spiritului.  O fapta este ceva pe care omul face pt sine insusi, dar o roada este produs de o putere pe care omul nu o poseda. Omul nu poate sa faca o roada. Adevarul este ca in timp ce traducerea “natura inferioara “ este adesea concludenta, ea nu ete sufucient de profunda.
Esenta carnii este aceasta. Nici o armata nu poate sa invadeze o tara dinspre mare daca nu dispune de un cap de pod. Tentatia nu ar avea puterea de’ai influent ape oameni  daca nu ar exista dinainte ceva in om care sa’l faca sa reactioneze pozitiv la acel stimul. Pacatul nu ar ajunge sa puna picioerul pe taramul mintii si al sufletului daca nu s’ar afla un dusman dincolo de ziduri care sa deschida portile pacatului.  Carnea este tocmai capul de pod, prin care pacatul invadeaza personalitatea umana.
De unde vine acest cap de pod ? De unde a rasarit acest dusman intern ? Experienta universala a vietii arata ca un om se modeleaza sau refuza sa se modeleze la orice experienta.El se autodetermina sa reactioneze sau nu la anumite experiente. Carnea este ceea ce omul a facut din sine insusi, in opozitie cu omul asa cum l’a creeat Dumnezeu. Carnea reprezinta efectul total asupra omului, al propriului sau pacat si al pacatelor parintilor sai, cat si efectl pacatului toturor oamenilor dinaintea sa.
Carnea este natura omeneasca transformata in pacat.  Se pare ca pacatul omului, propriul sau pacat si pacatul omenirii l’au facut vulnerabil in fata pacatului. L’au facut sa cada chiar si atunci cand era constient de cadere, si chiar atunci cand nu voia sa cada. L’au facut astfel incat nu poate sa evite fascinatia pacatului, nici sa reziste puterii acestuia.  Carnea reprezinta natura umana slabita, viciata, contaminate de pacat. Carnea este omul departat de Isus Hristos si Spiritul Sau.


William Barclay.

( va urma )

17 aprilie 2011

Razboiul din suflet

  FILOSOFIA si teologia sunt in esenta o transcriere a experientei umane, iar experienta umana arata ca in sufletul uman are loc o lupta.  Pentru Pavel, aceasta era o lupta intre doua forte opuse una celeilalte, pe care le’a denumit “carnea” si “spiritul “.
“ Caci firea pamanteasca ( carnea ) pofteste impotriva Duhului (spiritului ), si Duhul (spiritual ) impotriva firii pamantesti ( Carnii ).: sunt lucruri potrivnice unele altora “. ( Gal. 5.17 ).  “Fiindca dupa omul dinlauntru imi place Legea lui Dumnezeu, spune el, dar vad in madularele mele o alta lege, care se lupta impotriva legii primate de mintea mea “ ( Rom. 7.22 ). Aceasta era pt Pavel dilema situatiei umane.
  Pavel nu a fost nicidecum prima persoana care a vazut viata sub aspectul conflictului interior. Iudeii aveau doctrina lor cu privire la “ yetser hatobh “ si “yester hara “, natura buna si natura rea a omului. Dupa cum vedeau ei, in om exista doua naturi, astfel incat omul este intotdeauna in situatia de a fi tras in doua directii in acelasi timp. Omul este in cel mai literal sens cu atentia distrasa in sensuri diferite.Este ca si cand, alaturi de el s’ar afla doi ingeri, un inger bun care l’ar indrepta in sus, si unul rau care l’ar ademeni in jos. Aceasta natura rea, sau impuls rau este atat de specifica omenirii incat rabinii credeau ca insusi Dumnezeu a creat’o.  Intocmirile gandurilor din inima omului sunt rele din tineretea lui. ( Gen 8.21 ). Rabinul Abahu a interpretat regretful lui Dumnezeu din Gen 6.6 in sensul ca lui Dumnezeu I’a parut rau ca “a pus plamadeala rea in aluat”. Ideea era ca impulsul raului il asteapta pe om in momentul in care este pe punctual de’a se naste, pt ca “pacatul pandeste la usa “, adica la usa pantecului ( Gen. 4.7 ; Sanhedrin 91 b ), si pe tot parcursul vietii omului el ramane “dusmanul lui implacabil “ ( Tanhuma, Beshallah 3 ). Lupta din interiorul sufletului ramane parte din mostenirea credintei iudaice.

  Ceea ce era adevarat cu privire la gandirea ebraica, era la fel de adevarat cu privire la gandirea greaca.  In mitul lui Fedon ( 246 b ), Platon descrie sufletul ca fiind vizitiul a carui sarcina este sa mane intr’un ham dublu doi cai, dintre care unul este de “rasa nobila “ , iar celalalt este “opusul in ceea ce priveste rasa si caracterul “. Calul de rasa nobila reprezinta ratiunea, iar calul neimblanzit reprezinta pasiunea. Calul cu caracter rau “rastoarna carul “ , tragandu’l la pamant.  Aici gasim din nou imaginea luptei si a tensiunii , avand in permanenta drept consecinta groaznica posibilitate a dezastrului.
Acest conflict intern este reluat ca un fel de motiv, atat in operele romanilor, cat si in cele ale grecilor. Ovidiu ( Metamorfoze, 7.20 ), si’a exprimat celebrul sentiment de frustare:
“ Video meliora proboque,
Deteriora sequor “. – Vad lucruri mai bune si sunt de accord cu ele, dar urmez ceea ce este mai rau.  “ Oamenii, spunea Seneca, isi iubesc si isi urasc viciile in acelasi timp. “. Dupa Epictet, filosofia incepe cu descoperirea de catre om a “ neputintei si a slabiciunii lui in ce priveste lucrurile necesare “.
  Atunci, care este ratiunea aceste lupte ?  In ce consta puterea fortei raului ?
La aceasta intrebare, lumea antica a raspuns in unanimitate ca forta disctructiva a raului  locuieste in trupul omului. Aici se afla din nou o reproducere a experientei umane. Erau prea bine cunoscute nenumaratele tentatii  cu care este confruntat un om in trupul sau.; oamenii stiau ce usor ar fi sa fii “bun “, daca ai fi o fiinta spiritualizata , fara trup.
Ideea exista in cadrul iudaismului de mai tarziu. “ Caci trupul cel putrezitor ingreuiaza sufletul si locuinta cea pamanteasca impovareaza mintea cugetatoare “.( Intelepciunea lui Solomon, 9.15 ).
Raul din trup a devenit una dintre ideile dominante ale gandirii grecesti. SOMA, SEMA, trupul este un mormant, sunau versurile orfice. Trupul, spunea Philolau, este o temnita in care este inchis sufletul. Epictet poate sa spuna ca lui ii este rusine sa aiba un trup, ca el “este un suflet sarman incatusat de un cadavru “. Seneca vorbeste despre “detestabila locuinta “ a trupului, si de carnea desarta in care este intemnitat sufletul. “ Disptretuieste carnea” , spune Marc Aureliu, “sange si oase si tesut, un ghem incalcit de nervi , vene si artere “.
Aceasta atitudine fata de trup este inradacinata indeosebi in gandirea a doi dintre cei mai mari scriitori greci si se intampla ca acestia au avut o influenta extreme de mare asupra gandirii crestine.  Atitudinea este prezenta la Platon, in special in “Fedon “. Aceasta opera descrie ultimele ore din viata lui Socrate, iar in pasajele de la inceputul ei se afirma caracterul dezirabil al mortii. Numai prin moartea care’I scapa pe oameni de trup poate filosoful sa intre in domeniul cunoasterii, al realitatii si al adevarului. Studiul filosofiei nu este altceva decat studiul fenomenului mortii.( Fedon 64 a )
Filosoful, mai mult decat oricare altul, cauta sa separe sufletul de comuniunea sa cu trupul. ………..Sufletul este contaminat de catre trup. Trupul are rolul de catuse pt suflet.  Intrucat asa stau lucrurile, ca sa traiesti, trebuie sa mori.
  Al doilea dintre marii scriitori la care apare aceasta linie de gandire este Filon din Alexandria, care a fost un apropiat contemporan al lui Pavel. Si care formeaza o voita punte de legatura intre gandirea iudaica si cea greceasca.
Filon scrie: “ principala cauza a ignorantei este carnea si legatura cu carnea. Nimic nu reprezinta o piedica pt cresterea sufletului ca si carnea, pt ca ea este un fel de fundament al ignorantei si al stupiditatii, pe care se cladesc toate relele “ . “ Sufletele care poarta povara carnii sunt coplesite si oprimate, incat nu’si mai pot indrepta privirea spre cer , iar capetele lor sant tarate cu forta in jos, fiind legate de pamant la fel ca vitele “. Lumea antica este inundata de oroare si dispret fata de trup.

Sa ne intoarcem la Pavel. In VT, si in gandirea mai simpla a evangheliilor, omul este compus din doua parti. El este alcatuit dintr’o parte exterioara si vizibila, care este trupul sau, si una interioara si invizibila, care este sufletul.  Modul in care Pavel vede alcatuirea omului este mai complicat. Pt el, omul este trup, suflet si spirit, SOMA, PSUCHE SI PNEUMA. ( 1 Tes. 5.23 ). Trupul este partea exterioara si materiala a unui om, si vom reveni asupra locului pe care acesta il ocupa in gandirea lui Pavel,. Sufletul, PSUCHE, este principiul vietii fizice. La drept vorbind, fiecare fiinta vie are un psuche. Un animal are un psuche, se poate afirma ca si plantele si celelalte organisme vii au un psuche, tot ceea ce traieste are psuche. Psuche este ceea ce  il leaga pe om de regnul animal, din care printr’o latura a fiintei sale, face parte.  Din aceasta cauza, Pavel poate sa intrebuinteze cuvantul psuchein doua sensuri frecvente, care au o mare afinitate in intrebuintarea acestui cuvant in limba vorbita.
a )  Poate sa’l intrebuinteze cu sensul de “fiinta vie “, foarte apropiat de modul in care ne exprimam spunand “n’am vazut nici un suflet viu “, sau “ am vazut un suflet sarman “. Versiunile moderne ale NT ascund complet acest sens.
b ) El foloseste psuche doar cu sensul de viata, o intrebuintare care nu este relevanta.  El spune despre Priscilla si Acuila ca si’au pus capul in joc ca sa’I scape viata, unde termenul pt viata este psuche. ( Rom. 16.4 ) El spune despre Epafrodit ca si’a riscat viata ca sa implineasca ce lipsea slujbei filipenilor fata de el, unde din nou cuvantul folosit este psuche. ( Fil. 2.30 )
Modul in care Pavel intrebuinteaza adjectivul inrudit psuchikos subliniaza lucrul acesta.
El vorbeste despre omul care este psuchikos ca fiind incapabil sa primeasca darurile spiritului lui Dumnezeu. ( 1 Cor 2.14 ). Omul care este psuchikos este omul care traieste la nivel pur natural.  Standardele lui sunt AUTOCONSERVAREA, EGOCENTRISMUL SI SPIRITUL DE ACAPARARE care sunt specifice animalului.

Nu este usor sa intelegi ce vrea sa spuna  Pavel prin spirit, pneuma.
Un lucru este insa sigur. Spiritul este partea conducatoare a omului. Este cel care controleaza gandurile si emotiile, activitatile mintale si pasiunile unui om. Mai mult, posedarea acestui spirit il face pe om diferit de regnul animal. El impartaseste psuche, principiul vietii cu animalele, insa el singur poseda pneuma, ceea ce il face OM. In plus, aceasta este veriga de legatura dintre Dumnezeu si om.  Pneuma este partea prin care Dumnezeu poate sa vorbeasca oamenilor si prin care oamenii pot avea comuniune, partasie cu Dumnezeu.
Pneuma este partea componenta a omului care este in mod distinct inrudita cu Dumnezeu.
Dar adevarata problema este daca pneuma, spiritual, este o parte a omului ca atare, sau este o parte a unui om, numai dup ace a devenit crestin, daca este darul pe care il ofera Dumnezeu naturii umane rascumparate.  Dumnezeu nu le’a asezat niciodata pe cele 3, suflet , spirit si trup, intr’un necredincios, ci numai in credinciosi.
Dintre acestea, sufletul si trupul sunt naturale, dar spiritual este un dar deosebit ( euergesia ) si ni se da ca un cadou celor ce cred.

Astfel, trupurile noastre au devenit temple ale spiritului sfant (1 Cor. 6 . 19 ).
Spiritul Sfant este garantia ( arrabon ) ca un om apartine lui Dumnezeu. Stapanirea spiritului este marca lui Dumnezeu imprimata asupra omului.  Daca un om are spiritul, viata acelui om este produsul prelucrarii lui de catre Dumnezeu.
Spiritul aduce eliberare din legea pacatului si a mortii. Omul in a carui viata a intrat spiritul este omul eliberat. Spiritul ii aduce victorie in lupta ce se duce in suflet.
Se poate spune ca omul necrestin, fara Hristos, si fara Spiritul Sfant exista, dar despre el nu se poate afirma ca traieste. Spiritul sfant aduce puterea supunerii naturii omenesti.  Pacea pe care o aduce spiritul este pacea victoriei.



William Barclay .

( va urma )

14 aprilie 2011

Invatamantul de azi

"Abilitatea este apreciata mai mult decat inteligenta." (Theogonis)
abilitate=imitatie...capacitatea de a face ceva pentru ca prinzi din zbor, adaptabilitate, oportunism, executie daca vrei.
Societatea vrea oameni abili = roboti, buni executanti, imitatori perfecti... sefilor le este frica de angajatii inteligenti ca intr-o buna zi le vor lua locul. Guvernelor le este frica de populatii inteligente (vezi tampirea constanta a maselor sub toate regimurile)...
  • Oamenii sunt invatati sa se lase mintiti, sunt invatati sa traiasca intr-o iluzie din comoditatea de a infrunta realitatea cu propria minte, prefera sa imite, sa copieze... Oamenilor le place sa imite, turma - vor sa obtina fericirea cu "mima aducatoare de noroc", cu "the ultimate imitation".... Oamenii nu vor sa fie liberi datorita faptului ca libertatea atrage responsabilitati, oamenii vor sa fie iubiti, intelesi - aici vin unii si ii manipuleaza, le dau ce vor ei sa auda si ii manipuleaza ca pe niste papusi.

De fapt totul sta in perceptie. Profesorii sunt niste Dresori de Minti Umane care actioneaza fara stirea lor la formarea oamenilor care nu gandesc, ci imita algoritmi de gandire si decizie, care cer indrumare, care nu au opinii personale decat asupra lucrurilor marunte...

Atata vreme cat sistemul de invatamant formeaza oameni care imita, repeta, mimeaza, copiaza si preiau, oameni care nu gandesc - astfel de oameni imbecilizati vor prelua ce-i mai rau in societate fara niciun discernamant intrucat asta stiu si au fost invatatati cel mai bine - sa copieze, sa memoreze.

Daca nu iti educi mintea sa functioneze intr-un anumit mod pana la o anumita varsta -asa ramai... cazuri de elevatie si iluminare - rar de tot...

Acum vin sa va intreb - bun, profesorii sunt asa cum sunt, sistemul e asa cum e -macar cati parinti vad lucrurile in modul expus de mine.... foarte putini...

Well, aveti copiii pe care ii meritati ! imitatori, copiatori si de bune si de rele... generatia xerox


( PRELUARE DE PE BLOGSPOT )

5 aprilie 2011

Viaţa lui Ellen White de D.M. Canright

Viaţa lui Ellen White de D.M. Canright

Capitolul 15 - Profeţiile ei dau greş



Doamna White şi adepţii ei pretind că a avut "duhul profeţiei" din decembrie 1844, p�nă la sf�rşitul vieţii, �n August, 1915 � la 71 de ani. �n aceşti lungi ani, a scris cam 20 de volume. �n tot acest timp, a pretins că i s-a arătat viitorul şi a prezis ce se va �nt�mpla. Pretenţiile ei pot fi examinate şi puse la �ncercare.
Profeţii lui dumnezeu prevesteau lucruri specifice care urmau să aibă loc; numeau persoane şi oraşe şi spuneau ce se va �nt�mpla cu fiecare şi c�nd. Iosif a prezis că vor fi 7 ani de bogăţie şi 7 ani de foamete. (Gen. 41); Samuel i-a spus lui �Saul că �i va fi luată �mpărăţia şi dată altuia (1 Sam. 15:28); Isaia l-a numit pe Cirus cu 200 de ani �nainte ca acesta să se nască (Isa. 44:28); Ieremia a prezis căderea Babilonului (Ier. 51); Daniel a profeţit �nălţarea şi căderea Babilonului, imperiului Medo-Persan, Greciei şi Romei (Dan. 2 şi 7); Isus a vestit distrugerea Ierusalimului (Mat. 24); Agab a prezis ce se va �nt�mpla lui Pavel la Ierusalim (Fapte 21:10, 11). Putem da zeci de astfel de cazuri.
Dar unde sunt prezicerile �mplinite ale doamnei White din cei 70 de ani profeţii? Ce evenimente specifice a prezis că vor avea loc la date precise �n locuri precise? Unde sunt aceste profeţii? Nicăieri �n numeroasele ei volume.
La �nceput, a �ndrăznit să prezică puţine lucruri specifice dar au eşuat toate. După aceea, punea totul �n termeni generali, fără nici o excepţie, ne�ndrăznind să numească concret persoane, locuri sau date. A prezis numeroase inundaţii, furtuni, cutremure, războaie, etc., toate �n termeni generali. Oricine putea face asta �n siguranţă, fără un dar al profeţiei. Dacă avea �ntr-adevăr duhul profeţiei, ar fi trebui ca aceasta să fie caracteristica uimitoare a cărţilor ei. �n loc de asta, �Mărturiile� ei şi alte cărţi sunt dedicate �n �ntregime problemelor personale, expoziţiunilor din Biblie şi subiectelor practice referitoare la conduita şi datoria creştină, ceea ce putea scrie şi un �nvăţător religios inteligent.
Odată, la �nceputul lucrării,a �ndrăznit să prezică blestemul lui Dumnezeu asupra unei anumite persoane, Moses Hull. �n 1862 era pe punctul de a renunţa la credinţa �n adventism. Doamna White i-a scris: "Dacă continui cum ai �nceput te aşteaptă mizeria şi durerea. M�na lui Dumnezeu te va pedepsi cum nu-ţi va plăcea. M�nia lui nu va avea odihnă." ("Mărturii pentru biserică," Vol. I., p. 430, 431). Domnul Hull a trăit mulţi ani, p�nă la o v�rstă �naintată şi nu s-a �mplinit nimic din ce i-a fost prezis. După aceea, a ameninţat pe mulţi dar �ntotdeauna �n termeni generali.

Preziceri despre războiul civil

Războiul civil din 1861-65 i-a pus pe adventiştii de ziua a şaptea �ntr-o postură dificilă. Nu puteau lua parte al război şi să ţină Sabatul. Erau ameninţaţi cu �nrolarea. Şi acum ce? Eram unu din ei, �n v�rstă de 20 de ani � v�rsta pentru a merge al război. Aşa că-mi amintesc cu precizie.
Trebuia făcut ceva. Speram ca doamna White să aibă o revelaţie. Şi a avut � mai multe chiar, cam 30 de pagini tipărite, cuprinse �n Volumul I din "Mărturii pentru biserică." Atunci, citeam aceste revelaţii tare nerăbdători, cu speranţa că vom primi lumină. Am ost dezamăgiţi. Nu spuneau dec�t ceea ce ştiam cu toţii, �n favoarea celor ce se opuneau guvernului şi războiului.
Era o �ncercare forţată de a spune ceva c�nd n-avea nimic de spus. Citite �n lumina de azi, se pare că mergea pe ghicite şi se �nşela �n mare parte. Spune "Era necesar să se spună ceva" ("Mărturii," Vol. I., p. 356). Ni se adresa �n �ntregime nouă, o m�nă de oameni �n număr de vreo zece mii, jumătate din noi femei, fără nici o influenţă �n guvern sau �n război. Profeţii Bibliei mergeau direct la rege şi-i spuneau cum să ducă războiul şi care va fi rezultatul. Profetul nostru nu avea un astfel de mesaj. Ea spune: "Pe 4 ianuarie 1862, mi s-au arătat unele lucruri referitoare la naţiunea noastră" (p. 253). �n �ntregime, e o critică ascuţită la adresa administraţiei lui Lincoln şi a conducerii războiului. fiecare mişcare fusese greşită şi se profeţea doar �nfr�ngerea. Dar verdictul istoriei este că Lincoln a fost unul din cei mai �nţelepţi şi mai de succes oameni care a condus vreodată o naţiune prin criză. �ntreaga lume �l onorează. Cu toate şansele �mpotriva lui la �nceput, a dus războiul spre o victorie glorioasă, a păstrat unificarea, a eliberat sclavii şi a adus beneficii chiar şi sudului. �n timpul orelor �ntunecate ale acelei bătălii cumplite, cum ar fi avut nevoie de �ncurajarea unui profet al lui Dumnezeu, dacă exista vreunul, după cum pretindea doamna White. Dar �ntregul ei mesaj conţinea opoziţie, găsire de vină, condamnare şi o profeţie de �nfr�ngere şi eşec final � exact ce s-a �nt�mplat cu adversarii lui Lincoln şi a modului �n care a condus războiul. Ascultaţi ce spune:
"Rebeliunea a fost abordată at�t de atent, de �ncet. . . �nc�t mulţi s-au alăturat Confederaţiei de sud, lucru care nu s-ar fi �nt�mplat dacă ar fi fost luate măsuri prompte şi eficiente din partea guvernului nostru mai devreme. . . C�t de puţin am c�ştigat! Mii de oameni au fost convinşi să se �nroleze cu speranţa că acest război va aboli sclavia; dar acum că s-au prins, �şi dau seama că au fost �nşelaţi; că scopul războiului nu este abolirea sclaviei ci s-o păstreze aşa cum este." "Războiul nu intenţionează să ne scape de sclavie ci doar pentru a păstra Uniunea " (p. 254, 258).
Asta se �nt�mpla a numai c�teva luni după �nceperea războiului. Ca şi ea, nişte repeziţi ne�nţelepţi l-au sfătuit pe Lincoln să declare imediat abolirea sclaviei. Generalul Fremont a trebuit să fie �nlocuit din funcţie pentru că a �nceput să facă acest lucru �n vest. Era prematur. Sentimentul general al naţiunii nu era pregătit pentru asta. Lincoln doar a aşteptat şi a p�ndit timpul potrivit. Apoi a fost un succes. Acum toţi recunosc �nţelepciunea acţiunilor sale.
Doamna White continuă: "Ei [soldaţii] �ntreabă �'Dacă reuşim să reprimăm rebeliunea, ce am c�ştigat?' Pot doar să răspundă descurajator 'Nimic'" (p. 255). Frumoase cuvinte pentru a-l �ncuraja pe domnul Lincoln, soldaţii şi nordul �n orele �ntunecate c�nd aveau nevoie!
Continuă: "Sistemul sclaviei, care a ruinat naţiunea noastră, e lăsat să trăiască şi să dea naştere la altă revoltă� (aceeaşi pagină). O profeţie clară şi falsă. Nu s-a �nt�mplat aşa ceva, după cum ştim cu toţii acum.
Apoi: "Perspectiva din faţa naţiunii noastre este descurajatoare" (aceeaşi pagină). Da, din punct de vedere omenesc. Dar ea pretindea că are revelaţii divine �n privinţa viitorului. Dacă pretenţia ei era adevărată ar fi văzut victoria de la final, ceea ce neagă cuvintele ei.
Ascultaţi-o iar, cu acelaşi ton mohor�t: "C�nd mi s-a arătat acest război, mi se părea un lucru ciudat şi nesigur ca nici un altul. . . Pare a fi imposibil ca războiul să ie condus spre succes" (p. 256). Da, pentru ea era nesigur, imposibil să reuşeşti. Dar doar at�t ştia Dumnezeu despre asta? Doar asta putea spune? Amintiţi-vă că scrie sub inspiraţia lui Dumnezeu; scrie cuvintele pe care El i le spune! Tot ce scrie ea, fie �ntr-o scrisoare privată, fie �ntr-un articol de ziar, spune că e inspirat. Astfel: "Dumnezeu vorbea prin lut. . . �n aceste scrisori pe care le scriu, �n mărturiile pe care le aduc, vă prezint ceea ce mi-a arătat Domnul. Nu scriu nici măcar un articol de ziar �n care să exprim părerile mele personale. Ce scriu este ceea ce mi-a deschis Dumnezeu �n viziune � preţioasele raze de lumină ce strălucesc de la tron" ("Mărturii," Vol. V., p. 67). Iată, limpede ca lacrima � fiecare cuv�nt pe care-l scrie e o rază de lumină de al tronul lui Dumnezeu! Deci, pentru Dumnezeu era un război nesigur, imposibil de c�ştigat! Sigur Dumnezeu a fost foarte surprins c�nd l-au c�ştigat cu adevărat!
Domnul Lincoln, �n nevoia sa, a cerut rugăciunile tuturor creştinilor şi a fixat zile de post şi rugăciune. Despre acestea doamna White spunea: "Am văzut că aceste posturi naţionale erau o insultă la adresa lui Iehova. . . Se proclamă un post naţional! O, ce insultă pentru Iehova!" ("Mărturii," Vol. I., p. 257). Aşa era ea alături de domnul Lincoln şi de naţiune la nevoie.
Cu o zi �naintea groaznicei bătălii de la Gettysburg, �n care se decidea destinul naţiunii, domnul Lincoln a petrecut noaptea �n rugăciuni fierbinţi către atotputernicul Dumnezeu. Aşa mărturiseşte biograful său. Dar nici doamna White, nici adepţii ei n-au �nălţat nici o singură rugăciune pentru el sau pentru naţiune. Eram cu ea � şi cu ei � şi ştiu. �n timpul celor 28 de ani c�t am fost adventist nu m-am rugat niciodată pentru preşedinte, congres, vreun guvernator sau orice altă autoritate. Nu i-am auzit niciodată pe doamna White, pe liderul White sau pe oricare dintre ei s-o facă. De atunci, am luat de multe ori parte la �nt�lnirile lor mari dar n-am auzit nici o rugăciune pentru cineva din guvern. Totuşi, una din cele mai clare porunci din Evanghelii este să ne rugăm pentru �mpăraţi, domnitori şi toţi cei cu autoritate (1 Tim. 2:1, 2). De la moartea doamnei White, adventiştii au �nceput să se roage pentru cei din guvern.
Doamna White spunea iar: "Această naţiune va i umilită �n praf. . . C�nd Anglia declară război, toate naţiunile vor avea un interes personal şi va fi un război general " (p. 259). Pentru un timp părea probabil că aşa va fi şi toţi se temeau de asta; dar nu s-a adeverit. Iată iar o profeţie care era �n �ntregime un eşec. Naţiunea noastră n-a fost umilită �n praf. Anglia nu a declarat război. E clar că tot timpul doamna White vedea lucrurile după cum păreau să indice circumstanţele de atunci şi scria după ceea ce vorbeau cei din jurul ei. Dacă era adevărat, aşa cum pretindea ea, că nu scria nimic din capul ei, ci relata ce-i spunea Dumnezeu, oare i-ar fi spus El aşa ceva? Nu ştia Domnul că Anglia nu va declara război? Sigur că ştia. Dacă nu te puteai baza pe prezicerile ei atunci, nu te poţi baza pe ele nici acum. Dacă atunci n-a fost profetul lui Dumnezeu, atunci n-a fost niciodată.
Iată altă minciună: "Dacă naţiunea noastră ar fi rămas unită, ar fi avut putere; dar �mpărţită, trebuie să cadă." (p. 260). Nu s-a �nt�mplat aşa ceva. Nu era �mpărţită şi nici n-a căzut. Nu ştia Domul acest lucru? Ba da. Dar ea nu ştia.
Doamna White a interpretat Războiul Civil ca un semn al sf�rşitului lumii, la fel cum interpretaseră adventiştii războiul european. Ea spune: "Scenele istoriei umane se �nchid repede." (p. 260). Sub titlul "Rebeliunea" scrie: "Singura �ntrebare importantă care ar trebui să fie �n minţile tuturor este, Sunt pregătit pentru ziua Domnului? Nu va mai dura mult." (p. 363).
A trecut de atunci o generaţie. Doamna White, liderul White, şi toţi cei care au predicat şi au auzit atunci acest avertisment sunt morţi. N-aveau nevoie de acest avertisment, căci n-au trăit să apuce acea zi pe care a prezis-o ea. Eşec, eşec şi iar eşec, marcat de scrisori incontestabile care stau dovadă �mpotriva predicţiilor ei.
Observaţi acum cum le interzicea adepţilor ei să participe la sprijinirea guvernului �n lupta pentru a salva Uniunea şi a elibera sclavii. "Mi s-a arătat [adică Domnul i-a arătat] că poporul lui Dumnezeu, care sunt comoara Lui nepreţuită, nu pot lua parte la acest război năucitor căci vine �n contradicţie cu toate principiile credinţei lor." (p. 361). Prin urmare, nici un adventist de ziua a şaptea nu a luat parte la efortul de a salva Uniunea şi de a elibera sclavii � nici măcar nu s-au dus ca asistente medicale. Dacă toţi oamenii ar fi făcut aşa, naţiunea s-ar fi �mpărţit şi am avea �ncă sclavie.
�n timpul acelor zile �ntunecate ale Războiului Civil, doamna White �i avertiza �n ascuns pe cei căsătoriţi să nu mai facă copii. Timpul era aşa de scurt şi �n cur�nd aveau să vină cele şapte ultime plăgi �nc�t copiii născuţi atunci erau sortiţi pieirii. Dar copiii care s-au născut de atunci sunt acum bunici!
�n imaginaţia ei vie, a interpretat ororile marelui Război Civil ca dovadă că sf�rşitul lumii era aproape, după cum am mai spus. A interpretat la fel şi marele război şi revoluţia din Europa din 1848. Toţi �şi amintesc că �n acel an avea loc un război general �n Europa, război �n care erau implicate mai multe naţiuni. �n ianuarie 1849, liderul Bates a publicat un pamflet intitulat �"Pecetea Dumnezeului celui viu." Interpretarea lui era că acesta era ca şi �nceputul necazului lui Daniel (Dan. 12:1), şi că �mplinea Apoc. 11:18: "Neamurile se m�niaseră dar a venit m�nia Ta." La pagina 48 a acestui pamflet el spune: "Timpul de necaz, aşa cum n-a mai fost niciodată (Dan. 12:1), a �nceput." Ca dovadă a acestui lucru el numeşte c�teva din puterile aflate �n război: "Prusia, Hanovra, Sardinia, Sicilia, Napole, Veneţia, Lombardia, Tosca, Roma, Austria," etc. La pagina 15 spune: "Şi acum a �nceput necazul, care e datoria noastră?" La paginile 24 şi 26 relatează cum, �n timp ce discuta cu alţii această �ntrebare, doamna White a avut o viziune �n care a văzut aceleaşi lucruri! Ea spunea: "A �nceput vremea necazului. Necazul nu se va sf�rşi p�nă c�nd păm�ntul nu va fi curăţat de cei răi."
Liderul Bates spune după aceea: "Cele de mai sus sunt copiate cuv�nt cu cuv�nt după ceea ce vorbea ea �n viziune, prin urmare sunt cuvintele ei neschimbate. "
Observaţi din nou cum era influenţată de �Bates să vadă �n viziune exact ceea ce susţinea el �n prezenţa ei. S-au �nşelat am�ndoi.
Pe 3 Aug.1861, doamna White a avut o viziune �n care i s-a arătat Războiul Civil, de abia �nceput. Ea spune:
"Am văzut locuitorii păm�ntului �n cea mai mare confuzie. Război, vărsare de s�nge, privaţiuni, nevoi, foamete şi boli se �ntindeau peste tot păm�ntul " (Mărturii, Vol. I., p. 268)
Exact asta preziceau atunci toţi acei care căutau greşeli � foamete şi boli. N-a fost nici foamete, nici boală. Nu s-a �nt�mplat nimic de genul acesta. Prezicerile ei au dat greş. De unde a primit atunci acea �viziune�? Sigur că nu de la Dumnezeu ci din ideile celor din jurul ei, la fel ca şi �n cazurile celorlalte �viziuni�. Evenimentele au dovedit acest lucru.


Sursa: 
http://www.ellenwhiteexposed.com/rom/can15.htm